Europa Liberă: Pentru cineva care nu știe nimic despre Index, cum l-ați descrie, pe scurt, până la conflictul de zilele trecute?
Gábor Polyák: ”Este cel mai mare portal de știri al Ungariei, cel mai accesat. Studiile arată că este cea mai importantă sursă de informare online pentru cei mai mulți oameni. Istoria Index, însă, este mai lungă și destul de complicată, portalul reprezentând nava amiral a presei maghiare, ca urmaș al primului portal de știri de succes, Internetto, din care s-a format echipa Index, în anii 1990.
Atât Index, cât și Origo-ul de odinoară, alt portal de știri important, au însemnat o altfel de presă în Ungaria. Este vorba, în primul rând, de jurnaliști tineri, de o generație fără prea multe experiențe în presa de dinaintea schimbării de regim; jurnaliști care nu s-au socializat în acel mediu și au vrut să facă o altfel de presă.
Oricum, presa online din Ungaria este una inedită și la nivel mondial, prin aceea că marile portaluri de știri nu au fost create de marile publicații, ci au constituit inițiative de sine stătătoare, venite de jos, pe un alt concept. Ele au reprezentat o concurență puternică pentru ziarele tipărite din Ungaria și au avut de la bun început un profil clar definit, de publicații independente.
După 2010, însă, cu victoria zdrobitoare a FIDESZ în alegeri, se schimbă regulile jocului: influența politică devine realitate. Astfel, Index ajunge la Zoltán Spéder, care, până prin 2015-2016, a fost unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri cu legături printre liderii FIDESZ.”
Europa Liberă: Cum a cumpărat Index?
Gábor Polyák: Din păcate nu, nu este publică toată povestea și nu știu de la cine a cumpărat. Cert este că, după 2010, FIDESZ a început să fie tot mai interesat de piața media. Așa că nu cred că achiziționarea Index a fost întâmplătoare. Mai mult, faptul că un om de afaceri atât de important ajunge să dețină Index, nu doar că nu e o întâmplare, dar nici măcar nu e exlusiv o inițiativă de afaceri. Asta o arată și faptul că, în 2011, o parte dintre jurnaliștii Index au părăsit redacția începând un nou proiect la deja cunoscutul portalul 444.
Au existat, așadar, jurnaliști care au perceput prezența lui Spéder ca pe o amenințare încă de la început și au plecat pentru că nu au fost dispuși să o suporte. Plecarea lor, însă, nu a zguduit cu adevărat redacția Index, portalul rămânând în continuare unul dintre cele mai importante din Ungaria.
În 2017, a reieșit că un alt om de afaceri cu greutate din siajul FIDESZ, Lajos Simicska, care între timp se certase cu Viktor Orbán, dar își menținuse o bună parte din puterea financiară, înclusiv pe piața media, avea un așa-numit drept de cumpărare a Index. Ei, aici începe povestea care practic a luat sfârșit vineri.
Simicska a preluat Index, dar într-un moment în care, cum spuneam, întorsese deja armele împotriva FIDESZ. S-a creat atunci o structură de administrare a Index extrem de complicată. Simicska a înființat o firmă, o societate pe acțiuni, care a fondat o fundație (Magyar Fejlesztésért Alapitvány/ Fundația pentru Dezvoltare Ungară). Șeful, curatorul fundației a fost numit László Bodolai, juristul Index, pe care știrile ultimelor zile îl prezintă în culori atât de sumbre. Fundația a devenit proprietara Index SA. Și mai este o a treia firmă, Indamedia (într-adevăr, este foarte alambicat mecanismul și este greu să îl explici în două fraze), care se ocupă de tot ce înseamnă publicitate la Index, adică se îngrijește de profiturile afacerii.
Așadar, avem această structură complexă și, în 2018, apare FIDESZ ca proprietar în două locuri. Mai concret, cumpără Indamedia (evident nu FIDESZ, ci oamenii de afaceri apropiați formațiunii) și cumpără firma care a fondat fundația. Prin Indamedia, profiturile Index devin dependente de FIDESZ, iar firma din spatele fundației poate decide oricând să îl schimbe pe László Bodolai de la conducerea fundației ori să modifice în întregime funcționarea fundație ș.a.m.d.
De fapt, povestea Index s-a încheiat în 2018. Odată ajunsă în mâna FIDESZ, a început un proces de descompunere. Singura necunoscută era cum se va termina toată povestea. Se vedea clar că FIDESZ nu știa exact ce să facă. Nu a urmat nici „modelul Origo”, pe care l-a transformat într-un portal pro-FIDESZ, și nici nu l-a închis, cum a făcut cu Népszabadság, ziar de top la vremea respectivă. Sunt convins că nu aveau pregătită nicio strategie în acest sens.
Anul acesta au avut loc, totuși, câteva schimbări importante: proprietarii Indamedia și cei ai firmei care a fondat fundația au fost schimbați. Așa intră în scenă o figură marcantă: omul de afaceri și expertul media Miklós Vaszily. Cei care îl cunosc din perioada când încă nu era oligarh FIDESZ, îl consideră un specialist foarte bun. Se vede acest lucr și prin aceea că a fost creierul marilor schimbări operate de FIDESZ pe piața media, în ultimii ani: a fost diectorul general al televiziunii publice maghiare (MTV), a condus frâiele Origo când portalul s-a metamorfozat în organ pro-FIDESZ, a fost director la TV2, alt post important de televiziune al Ungariei, adică a fost mereu acolo unde aveau loc schimbări majore.
Toate acestea, însă, nu promiteau o conviețuire pașnică, de lungă durată, între redacția Index și FIDESZ. În plus, pandemia a slăbit puterea economică a Index. Cu siguranță că a existat o cădere foarte rapidă și liberă a afacerii. Dar fiind o redacție mare, în contextul mediatic din Ungaria, probabil că problemele financiare ar fi apărut și în lipsa pandemiei. Din acest motiv, business-ul a trebuit să fie regândit într-o oarecare măsură. Așa a apărut ideea cât se poate de ciudată a lui Bodolai, ca editarea întregului conținut să fie externalizată altor firme. Cred că pe lângă apariția lui Vaszily, existența acestui plan, care practic ar fi golit redacția, a fost punctul în care redacția a realizat și a semnalat că independența ei este în pericol. Asta s-a întâmplat acum câteva săptămâni și de atunci evenimentele s-au derulat cu o viteză foarte mare.”
Europa Liberă: De ce acest semnal nu a venit în 2018, pentru ca oamenii să susțină redacția Index încă de atunci?
Gábor Polyák: ”Din păcate, așa se petrec lucrurile, oamenii au nevoie de o dramă. Atunci nu se putea vorbi încă de ceva dramatic și era complicat de explicat cititorilor sofisticata structură din spatele Index. Oamenii nu vor demonstra pentru că nu pricep nimic din jocurile acestea politico-financiare. Din păcate, reacția societății civile poate veni numai când se întâmplă ceva spectaculos.”
Europa Liberă: Ce se va întâmpla cu echipa demisionară? Nu există oameni de afaceri de opoziție sau apolitici care să vină și să spună: „Uitați, fraților, aici sunt banii. Haideți să ducem proiectul mai departe.” În ultima instanță, Index este un proiect important pentru democrația din Ungaria.
Gábor Polyák: ”Da, de vreo zece ani ne întrebăm și noi: unde sunt oamenii de afaceri (nici măcar nu i-aș numi de opoziție), unde sunt miliardarii nefidesziști?
Avem o problemă. O investiție în mass media presupune bani pentru infrastructură, pentru lansarea proiectului și un capital care să permită funcționarea, în perioada de început, a echipei redacționale. Presa trebuie susținută, trebuie să fie și ea o afacere profitabilă. În Ungaria, însă, ea nu doar că nu este profitabilă, dar, încă de la începutul anilor 2010, piața media, piața de publicitate a murit. Este o piața complet manipulată. Nici măcar cei care își fac reclamă nu decid singuri unde își cheltuie banii.
În plus, statul este cel mai important jucător de pe piață. Practic, celor pe care vrea să îi ajute le plătește reclame fără să îl mai intereseze impactul acestora. De aceea nici nu mai avem modele de afaceri sustenabile.
Există mici povești de succes, adică proiecte media de mai mică avergură care se bucură de audiență. Numai că ele supraviețuiesc din bugete cu un ordin de măsură mai mici decât bugetul Index sau al altor redacții mari. Proiectele mici învârt cam 1 milion de forinți anual (cca. 2880 de euro). În comparație, redacțiile mari, cum e și cea de la Index, au nevoie de un buget anual de miliarde de forinți. Banii aceștia nu pot veni de la oricine. Evident, dacă nu există un sponsor mare, atunci ești absolut vulnerabil, iar dacă există, tot apare suspiciunea că scrii pentru unul sau altul… Cu toate acestea, ar fi putut exista o fundație creată de oameni de afaceri maghiari prin care să poată fi finanțate proiecte media de diferite mărimi. Există și o răspundere din partea societății ungare, care a făcut, totuși, pași înainte, fiind tot mai mulți cei dispuși să facă donații pentru proiecte independente.”
Europa Liberă: Cum interpretați declarațiile ministului de externe, Péter Szijjártó, făcute zilele trecute în Portugalia, cum că pe fiecare segment media, liderii de piață sunt masiv anti-guvernamentali și că implicarea FIDESZ în piața media este o acuzație mincinoasă.
Gábor Polyák: ”Formularea „presă anti-guvernamentală” șchioapătă rău de tot. Ceea ce Szijjartó numește anti-guvernamental, în Occident reprezintă însăși presa, adică nu servește nicio forță politică. Este o contradicție în spusele sale: e cert ca postul de televiziune RTL este cel mai vizionat, că Index a fost cel mai citit portal, dar pe locurile următoare sunt posturi sau publicații pro-FIDESZ, plus o serie de produse media radicale de dreapta, care împreună constituie deja un factor destul de important. A privi doar primii clasați denotă o optică tare ciudată. Și nu am vorbit despre faptul că toate publicațiile județene sunt în mâna FIDESZ, că postul de televiziune public servește 1000% FIDESZ, că singurul post național de radio și posturile de radio locale mai mari sunt toate în mâna FIDESZ. Prin urmare, declarațiile sale trunchiază realitatea.
Și mai trebuie spus ceva: succesul RTL și Index, faptul că au putut atinge audiențele cele mai mari, reprezintă un adevărat act de eroism dat fiind mediul absolut imposibil în care își desfășoară activitatea. Am făcut recent un calcul și a reieșit că 80% din piața de știri este a presei pro-FIDESZ. 80%. Așadar, RTL, Index și alte organe media independente pot funcționa cu succes din doar 20%. Și asta nu pentru că statul ar fi permisiv, ci pentru că face tot ce îi stă în putere să pună în poziții cheie oameni incompetenți. Asta face posibilă, în condiții imposibile, existența unor posturi și publicații independente de succes.”
Europa Liberă: Câți au participat la protestul de sâmbătă?
Gábor Polyák: ”Din ce estimez eu, au fost în jur de 10 000 de participanți.”
Europa Liberă: Câți dintre ei credeți că ar fi dispuși să plătească pentru coținut media. Și, în general, cam ce segment din societate este dispus să plătească pentru conținuturi media?
Gábor Polyák: ”Din păcate, asta nu poate fi convertit, la paritate de 1-1, în forinți. Cum spuneam, e o evoluție, există disponibilitate pentru donații, inclusiv pentru mass media, dar nu știu să vă spun proporții. Cred, însă, că Index ar putea folosi contextul actual pentru a-și forma o tabără de cititori destul de numeroasă, care să-i susțină financiar. Evident, nu atâți câți avea până acum.”
Europa Liberă: Unul dintre vorbitorii de la protest a avut o formulare interesantă: că în Ungaria nu sunt probleme cu libertatea de exprimare, ci cu libertatea de după exprimare. Așa e?
Gábor Polyák: ”Eu cred că oamenii sunt mult prea reținuți față de pericolul real, dar am văzut deja cazuri în care cineva și-a pierdut locul de muncă pentru o postare pe Facebook. Și mie îmi spun des amicii, cunoscuții că le place mult ce postez, dar că nu au curajul să dea like. Există deci o autocenzură foarte serioasă și la nivelul acesta, dar este o reacție exagerată față de capacitatea de represiune a FIDESZ. Adică, totuși, nu vine duba neagra să te ia.
Cred că regimul actual din Ungaria este clădit în foarte măsură pe faptul că avem în spate nu atât socializarea din perioada comunistă, cât întreaga istorie maghiară în care nu s-a format o adevărată conștiință civică și suntem predispuși să ocolim problemele și să ne retragem în liniștea cochiliilor noastre. Asta întărește atât de mult și aduce succes atât de ușor unui regim dur cum este și cel al FIDESZ. Nu este nevoie de acte de eroism, dar simplul fapt că nu taci, nu implică repercursiuni majore. Dacă am fi destui cei care nu plecăm capul, țara asta ar arăta cu totul altfel, cu sau fără FIDESZ.”
Europa Liberă: Ungaria este pe locul 89 din 180 de poziții, în clasamentul mondial al libertății presei. Cum vedeți evoluția libertății presei din Ungaria în viitorul apropiat?
Gábor Polyák: ”Mai putem cădea în gol. Momentan doar Bulgaria este mai jos de noi dintre țările Uniunii Europene. România este în fața noastră la acest capitol. Începem să ne afundăm în grupul țărilor post-comuniste. De la un punct încolo, însă, va fi pur și simplu jenant.
În anii care urmează, cazul Index ne va coborî multe poziții în clasamentul acesta, chiar dacă nu se va mai întâmpla nimic altceva. Numai că nu cred să nu se mai întâmple nimic, lucru despre care se vorbește mai puțin.
Pe lângă RTL, pe piața media din Ungaria mai este un jucător important - Central Media, deținut un om de afaceri independent și despre care presa pro-FIDESZ a scris în ultimele săptămâni tot mai mult. Cu siguranță vor să o achiționeze. Central Media are și portalul de știri 24HU, care va deveni cel mai important portal după schimbările de la Index. Și mai au o serie de publicații glossy cu care, la o adică, poți ajunge la publicul cel mai puțin implicat politic. Acesta ar putea fi următoarea țintă. A și început, cum spuneam, campania în acest sens. Așa că mașinăria aceasta nu se oprește, nu se poate opri.”
Europa Liberă: Am să închei cu principiul lui W. I. Thomas, un sociolog american în vogă acum un secol. El spunea cam așa: lucrurile devin reale prin definirea lor ca atare. Mai exact, dacă mai mulți oameni îți spun că ești beat, la un moment dat începi să te gândești că chiar s-ar putea să fi băut. Dar să revin la oile noastre: locuiesc în București, dar când merg acasă, în Ardeal, mă mai uit la posturi de televiziune din Ungaria. Într-una din dăți, principalele jurnale de știri ale serii de la două posturi importante au început cu știri despre întâmplări total irelevante cu imigranți. Și durau, spre surprinderea mea, minute întregi. Genul acesta de a face știri, chiar și de la București privit, pare disfuncțional, ca să nu spun patologic. Cât de răspândit este acest model, maniera aceasta de a livra informații în mass -media din Ungaria?
Gábor Polyák: ”Este patologic, fără îndoială. Asta fac multe dintre publicațiile pro-FIDESZ. E absolut uimitor. Lucrurile stau în felul următor: FIDESZ încearcă, cu bună știință, să creeze falii foarte mari în societatea ungară, atât de mari încât să nu poată fi sărite. Altfel spus, nu prea există cale de întoarcere pentru un votant FIDESZ, într-o lume fără FIDESZ. Dar e și o parte bună în toată povestea, și anume, că votanții non-FIDESZ sunt greu de convins să voteze cu FIDESZ. Degeaba au, deja de trei cicluri electorale, două treimi, în realitate, între tabere există un raport foarte stabil de 50-50%. Societatea maghiară este, deci, împărțită în două. Scopul cel mai important al FIDESZ este ca lucrurile să rămână așa și cele două tabere să poată comunica tot mai puțin una cu alta. Este o chestiune absolut vitală pentru FIDESZ, pentru că numai așa își poate menține tabăra de votanți, dincolo de cum performează între alegeri.
Tabloul acesta este important și din alt punct de vedere: îți arată, contrar cu ceea ce se spune, că în Ungaria nu toată lumea este idioată și că orice se întâmplă, votăm cu FIDESZ. Nu, o jumătate a societății va vota cu FIDESZ, iar cealaltă jumătate nu va vota cu ei în veci pururi. Numai că, momentan, din cauza stării în care se află sfera publică și a exceselor sistemului de vot, nu e cale de ieșire.”
Europa Liberă: Machiavelli.
Gábor Polyák: ”Da, e genial. În felul ei, e genial gândită toată treaba.”