Călin Georgescu, plasat sub control judiciar. Ministerul Public: acuzații de „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”

Politicianul de extremă dreaptă și nostalgic comunist, Călin Georgescu, la ieșirea din sediul Parchetului General, unde a fost audiat vreme peste patru ore.

Politicianul de extremă dreaptă și nostalgic comunist, Călin Georgescu, la ieșirea din sediul Parchetului General, unde a fost audiat vreme peste patru ore.

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, a fost audiat miercuri la Parchetul General, unde a fost pus sub acuzare pentru activități contra ordinii constituționale, comunicare de informații false, fals în declarații, precum și constituirea unor grupuri xenofobe și antisemite. După aproape cinci ore de audieri, Georgescu a părăsit sediul Parchetului în uralele a sute de susținători.

Călin Georgescu audiat la Parchet. Ce s-a întâmplat miercuri

  • Ziua a început cu un comunicat de presă al Parchetului General, care anunțat că face percheziții la 47 de adrese. Acuzațiile anunțate oficiale de procurori erau: acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instigare publică, fals și inițierea unor organizații fasciste sau xenofobe. Printre cei vizați de percheziții se număra și Horațiu Potra, fostul șef al mercenarilor români din Africa – un apropiat de-ai lui Călin Georgescu.
  • În jurul prânzului, fostul candidat la președinția României Călin Georgescu a fost oprit în trafic. A ajuns la Parchetul General în jurul orei 13:00.
  • În scurt timp, în fața sediului Parchetului General din Capitală s-au adunat câteva sute de susținători de-ai lui Călin Georgescu. Procurorul de caz a transmis, câteva ore mai târziu, punerea sub acuzare a lui Călin Georgescu, fără a-l nominaliza direct. Printre acuzații, cea de acțiuni împotriva ordinii constituționale – infracțiune care prevede o pedeapsă de până la 25 de ani de închisoare.
  • Pe rețeaua X, influencerii americani Mario Nawfal și Alex Jones au transmis milioanelor lor de urmăritori informația falsă că Georgescu ar fi fost arestat de procurori. Aceeași informație a fost transmisă pe X și de Elon Musk.
  • După peste patru ore de audieri, Georgescu a fost plasat sub control judiciar și a ieșit liber din sediul Parchetului. A fost întâmpinat în urale de susținătorii săi.
  • După ora 19:00, în fața procurorilor a ajuns și Eugen Sechila, un alt apropiat de-ai lui Georgescu. El a fost ridicat de pe Aeroportul din București, înainte de a se urca într-un avion.
  • Parchetul General nu a transmis oficial, până la redactarea acestui articol, nici acuzațiile oficiale aduse lui Călin Georgescu, nici interdicțiile impuse acestuia prin măsura controlului judiciar.

Actualizare 22:15

Parchetul General transmite, într-un comunicat de presă, că printre persoanele vizate în această anchetă se numără și un magistrat.

Numele acestuia nu este făcut public.

Procurorii nu dau detalii nici cu privire la acuzațiile care îi sunt aduse acestuia.

Lămuririle Parchetului au venit după ce în spațiul public au apărut mai multe reacții conform cărora competența de cercetare a infracțiunilor de care este acuzat Călin Georgescu aparține DIICOT, și nu Parchetului General.

Faptul că un magistrat este vizat de investigație atrage competanța Parchetului General, a transmis instituția.

Actualizare 19:20

Eugen Sechila, un apropiat al politicianului Călin Georgescu, a fost adus la Parchetul General de polițiști. El ar fi fost ridicat de la Aeroportul Otopeni înainte de a se îmbarca într-un avion, scrie Antena 3 CNN.

Actualizare 18:40

Surse judiciare au confirmat pentru „Europa Liberă” că Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Printre interdicțiile impuse este și cea de a părăsi țara.

În ciuda interesului public major, Parchetul nu a transmis oficial, în niciuna dintre comunicările de astăzi, vreo informație directă referitoare la acuzațiile aduse lui Călin Georgescu.

Un purtător de cuvânt al Parchetului General a precizat pentru Europa Liberă că o astfel de informare nu va fi făcută până la finalul zilei.

Actualizare 18:17

Călin Georgescu a ieșit din sediul Parchetului General. El a declarat jurnaliștilor că nu este surprins că a fost audiat. „Vom continua lupta pentru libertate”, a spus el.

Călin Georgescu, la ieșirea de la audieri.

Călin Georgescu s-a aflat la audieri aproape cinci ore, între 13:30 și 18:15. Până la această oră, procurorii nu au transmis public dacă au dispus vreo măsură împotriva fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Actualizare 16:50

Parchetul General spune, într-un comunicat de presă transmis în contextul audierii lui Călin Georgescu, că a dispus punerea sub acuzare penală a „unei persoane” pentru următoarele infracțiuni:

  • instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.
  • comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.
  • fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

Menționăm că Parchetul General nu a făcut public numele lui Călin Georgescu.

Ce pedepse prevăd acuzațiile

Instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată, prev. de art.47 C.p rap. la art.32 C.p. rap. la art.397 alin.2 C.p.

Art 47 - (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin două ori mai multe acţiuni sau inacţiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.

Art 32 - (1)Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul. (2)Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

Art.397 alin.2 C.p. - (2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Comunicarea de informații false, prev. de art.404 C.p.

„Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani".

Fals în declarații în formă continuată, prev. de art.326 alin. 1 C.p. cu aplic. art.35 alin.1 C.p. (privind sursele de finanțare a campaniei electorale și declarațile de avere)

de art.326 alin. 1 C.p - Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Art 35 alin 1 Cp - Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, prev. de art. 3 alin.1 din O.U.G. 31/2002

Art. 3. - (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din O.U.G. 31/2002

Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii, prev. de art. 6 alin.1 din Legea 157/2018.

(1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Actualizare 16:05

Elon Musk a postat un mesaj pe X – rețea socială pe care o deține – despre audierea lui Călin Georgescu.

„Tocmai au arestat persoana care a câștigat cele mai multe voturi la alegerile prezidențiale din România. Asta e o mizerie”, a scris el.

Informația postată de Musk este falsă deoarece, la ora la care miliardarul a postat mesajul de mai sus, Călin Georgescu nu era arestat, ci doar audiat la Parchet.

Pe de altă parte, judecătorii Curții Constituționale care au decis în unanimitate, pe 6 decembrie anularea alegerilor prezidențiale din 2024, au argumentat că întregul proces electoral a fost viciat printr-o campanie agresivă în favoarea unui singur candidat, ceea ce a reclamat reluarea întregului scrutin. Noile alegeri prezidențiale au fost reprogramate pe 4 și 18 mai, după cum a decis ulterior guvernul învestit după alegerile parlamantare din 1 decembrie.

Nu e prima dată când consilierul președintelui Donald Trump, Elon Musk - are 219 milioane de urmăritori pe X - postează despre Călin Georgescu. Pe 18 februarie, el a scris pe aceeași rețea că „România își merită suveranitatea”, distribuind o postare în care apărea Călin Georgescu.

Actualizare 15:40

Premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis pe X că nu comentează ancheta deschisă în Justiție împotriva lui Călin Georgescu.

„În contextul electoral al României, autoritățile judiciare au datoria de a prezenta opiniei publice probe extrem de solide în ancheta în care, printre zeci de persoane, este implicat și un potențial candidat la alegerile din mai. Subliniez că nu voi comenta niciodată o decizie a justiției sau o anchetă a procurorilor. România este o democrație în care separația puterilor în stat funcționează pe deplin”.

Actualizare 15:30

La Parchetul General a ajuns și Cristela Georgescu, soția politicianului pro-rus, Călin Georgescu. Ea se află printre manifestanții care îl susțin pe Călin Georgescu și s-au adunat la intrarea în instituție.

„Am venit alături de soțul meu. El este nevinovat. Este evident pentru toată lumea ce se întâmplă. Este o mascaradă, pur și simplu, este spectacolul cătușelor care le place lor. Acesta este, așa zisa democrație. Rămânem aici pentru libertate, pentru dreptate, democrație”, a spus Cristela Georgescu.

Susținătorii lui Călin Georgescu, în fața sediului Parchetului General.

Actualizare 15:15

Printre persoanele care sunt audiate la Parchet se numără și unul dintre bodyguarzii lui Călin Georgescu, relatează televiziunile de știri de la București, citând surse judiciare.

Actualizare 14:30

Mai mulți susținători de-ai lui Călin Georgescu s-au adunat în fața sediului Parchetului General și scandează împotriva forțelor de ordine și a autorităților care, în opinia lor, încearcă să îl împiedice să se înscrie din nou în cursa prezidențială.

Actualizare 13:50

Influencerul american Mario Nawfal a publicat pe X un clip despre care spune că l-a primit de la echipa de campanie a lui Călin Georgescu. Imaginile surprind momentul în care mașina lui Călin Georgescu este oprit de Poliție, în trafic, iar politicianului îi este adus la cunoștință mandatul de aducere la Parchetul General.

Actualizare 13:40

Mai mulți parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) se află la această oră în fața Parchetului General. Ei spun că sunt acolo pentru a-l susține pe Călin Georgescu.

Președintele AUR, George Simion, a criticat într-o declarație de presă audierea lui Georgescu.

Sediul Parchetului General din București.

Actualizare 13:20

Echipa de comunicare a lui Călin Georgescu a publicat pe rețelele sociale un mesaj prin care a confirmat că acesta a fost ridicat din trafic, înainte de a fi dus la audieri.

„Călin Georgescu urma să-și depună noua candidatură la Președinție. Acum aprox. 30 de minute sistemul l-a oprit în trafic și a fost ridicat în vederea audierii la Parchetul General! Unde mai este democrația, unde sunt partenerii care trebuie să apere democrația?”

Călin Georgescu ajunge la sediul Parchetului General. Este în cârje din cauza unei operații recente de menisc.

Actualizare 13:15

Călin Georgescu a ajuns la Parchetul General și a fost escortat de polițiști în sediul clădirii. El nu a făcut nicio declarație.

Your browser doesn’t support HTML5

VIDEO Călin Georgescu, la audieri la Parchetul General, 26 februarie 2025

Actualizare 13:00

La una dintre intrările în sediul Parchetului General, jandarmii au pus mai multe garduri de metal – de tipul celor folosite pentru a delimita grupuri mari de persoane.

Până la această oră, Parchetul nu a confirmat oficial ridicarea lui Călin Georgescu.

Actualizare 12:50

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, ar fi fost ridicat de polițiști și este dus la această oră pentru a fi audiat de Parchet, scrie agenția de presă News.ro, care citează surse judiciare.

Parchetul General, care astăzi a făcut mai multe percheziții privind anularea alegerilor, nu a confirmat încă informația.

Contactat telefonic de Europa Liberă, purtătorul de cuvânt al lui Călin Georgescu, Doru Costea, ne-a transmis că nu poate oferi informații momentan.

Cine e procurorul care anchetează dosarul lui Călin Georgescu

Marius Iacob (55 de ani) este procurorul care coordonează ancheta care îl privește pe Călin Georgescu. Marius Iacob are o experiență de 31 de ani în procuratură.

Dosarele pe care le-a anchetat

2024 - Parchetul închide dosarul privind moartea a 771 de copii din căminele comuniste. Parchetul General a închis la începutul acestui an al doilea dosar privind moartea, în perioada comunistă, a peste 771 de copii în căminele-spital de la Păstrăveni - Neamț, Cighid - Bihor și Sighet - Maramureș.

2023 - exploziile de la Crevedia reprezintă o serie de trei explozii desfășurate la o stație GPL, în Crevedia, județul Dâmbovița, în seara de 26 august 2023. Șase oameni au murit și 56 au fost răniți. Opt case au fost complet distruse. Alte 80, afectate.

2020 - anchetă în dosarul privind moartea a nouă pacienți la Spitalul din Piatra Neamț în urma unui incendiu. Dosarul a fost trimis în instanță după cinci ani.

2015 - coordonează ancheta DNA în cazul incendiului din Colectiv, clubul care făcuse 65 de victime în urmă cu cinci ani. În decembrie 2019, în primă instanță, pedepsele însumate ale celor 13 inculpați ajungeau la 115 ani de închisoare.

2010 - coordonează extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, condamnat la zece ani de închisoare.

2010 - coodronează ancheta care privește Maternitatea Giulești. Pe 16 august 2010, din cauza unei instalații improvizate, șase bebeluși au murit și alți cinci au fost răniți, din cauza unui incendiu izbucnit la secția de prematuri.

2009 - cere arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu (SOV), acuzat că l-a ajutat cu bani pe fugarul Nicolae Popa, partenerul său de afaceri în megaescrocheria Fondului Național de Investiții (FNI).

2007 - după dispariția avocatei Elodia Ghinescu, Iacob a reușit condamnarea polițistului Cristian Cioacă, soțul avocatei. „Dacă Elodia trăiește, eu îmi dau demisia", declara în 2008 Iacob. În iunie 2014, Cioacă a fost condamnat definitiv la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, în condițiile în care cadavrul nu a fost găsit.

Activitate profesională

Între 1994- 2006 a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, devenind apoi, pentru un an, director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Marius Iacob este procurorul care cercetează infracțiunile de antisemitism din dosarul care îl privește pe Călin Georgescu.

În 2005 a absolvit Colegiul Național de Apărare, iar între 2008 și 2009 a făcut un master în domeniul siguranței naționale la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Între 2007 și 2013 a fost șeful Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Din 2013, Iacob ajunge la DNA ca procuror șef adjunct al structurii, adică adjunctul Laurei Kovesi.

În iunie 2019 și se întoarce ca procuror la Parchdetul General, secția de urmărire penală și criminalistică.

În martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat dreptate Inspecţiei Judiciare şi a dispus ca procurorul-şef adjunct al DNA, Marius Iacob, să fie sancţionat cu avertisment pentru săvârşirea unei abateri disciplinare.

Articol inițial

Un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că au loc percheziții în județele Sibiu, Mureș, Timiș, Ilfov și Cluj.

Sunt vizate 27 de persoane fizice și patru sedii aparținând unor persoane juridice – însă procurorii nu au oferit detalii cu privire la identitatea persoanelor sau companiilor vizate.

Surse judiciare multiple citate de G4Media, HotNews.ro și Digi24 susțin că acțiunile procurorilor vizează o grupare condusă de Horațiu Potra, un apropiat al fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.

Potra este un fost lider al unor mercenari români care au luptat în Africa. El nu a putut fi contactat până la publicarea acestui articol.

Într-o postare pe Facebook, politicianul pro-rus, Călin Georgescu acuză că autoritățile „caută să inventeze dovezi pentru a justifica furtul alegerilor și pentru a face orice în demersul de a bloca o nouă candidatură a mea la prezidențiale”.

Potrivit procurorilor, ancheta ia în considerare infracțiuni multiple:

  • acțiuni împotriva ordinii constituționale;
  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor;
  • instigare publică;
  • inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob;
  • promovarea publică a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid împotriva umanității și de crime de război;
  • inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit;
  • fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale.

Ce înseamnă infracțiunile anunțate de Parchetul General

1. Acțiuni împotriva ordinii constituționale

„(1) Acţiunea armată întreprinsă în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

Sursa: art. 397, Codul penal

2. Nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor

„Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”

Sursa: art. 342 alin. 2 din Codul penal

3. Efectuarea, fără drept, a oricăror operațiuni cu articole pirotehnice

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.”

Sursa: art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995

4. Instigare publică

„ Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, precum și aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup”

Sursa: art. 368 alin. 1 din Codul penal

5. Aderarea la o organizație antisemită

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.”

Sursa: art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 31/2002

6. Promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid

„Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.”

Sursa: art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002

7. Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit

„Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.”

Sursa: art. 6 alin. (1) din Legea nr. 157/2018

8. Fals în declarații privind sursele de finanțare a campaniei electorale

„Declararea necorespunzătoare a adevărului, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Sursa: art. 326 alin 1, Cod penal

9. Comunicarea de informații false

„Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani".

Sursa: art. 404 din Codul penal

Poliția Română a publicat imagini de la perchezițiile de astăzi, 26 februarie. Din imagini reiese că anchetatorii ar fi descoperit la percheziții sume importante de bani în lei și valute străine, într-un seif de la o adresă rămasă neidentificată.

Perchezițiile au loc în contextul în care anchetatorii cercetează deja finanțarea campaniei electorale de către Călin Georgescu.

Acesta a declarat zero cheltuieli, însă campania de care a beneficiat sugerează că sume importante de bani au fost investite în promovarea candidatului la alegerile prezidențiale.

Modul în care Călin Georgescu și-a făcut campanie pentru alegerile prezidențiale din 2024 a stat la baza anulării scrutinului, printre decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională (CCR) pe 6 decembrie.

Motivarea acelei decizii menționa că actori „statali și nestatali” s-ar fi implicat în campania electorală lui Georgescu, mai ales cu câteva săptămâni înainte de 24 noiembrie, când a avut loc turul I, ulterior anulat.

Hotărârea CCR a a fost luată după ce mai multe servicii secrete din România au declasificat o serie de documente din care reieșea că Georgescu ar fi beneficiat de sprijin masiv pe TikTok, prin manipularea algoritmilor; pe aceașeai rețea chinezeacă ar fi primit și sponsorizări consistente.

În din decembrie 2024, Parchetul General a anunțat că a deschis o investigație privind informațiile dezvăluite de serviciile secrete, însă detalii suplimentare privind ancheta nu au fost furnizate până la perchezițiile anunțate pe 26 februarie.

Cronologia anulării alegerilor prezidențiale din 2024

➛ 24 noiembrie. A avut loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Primii trei clasați au fost: Călin Georgescu – 22,94%, Elena Lasconi – 19,17% și Marcel Ciolacu – 19,14%. Georgescu și Lasconi ar fi trebuit să se confrunte în turul II.

➛ 28 noiembrie. Se întrunește Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) care, la finalul ședinței, anunță că au existat atacuri cibernetice de influențare a votului și că TikTok a tratat preferențial un candidat, pe Călin Georgescu.

➛ 28 noiembrie. Curtea Constituțională cere Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor.

➛ 2 decembrie. Curtea Constituțională validează primul tur de scrutin.

➛ 4 decembrie. CSAT desecretizeaza documentele mai multor servicii secrete, din care reiese că alegerile din România au fost influențate de „un actor statal străin”. Este vorba despre documente de la Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul de Interne.

➛ 6 decembrie. Curtea Constituțională decide anularea alegerilor prezidențiale, despre care spune că au fost „viciate” și cere Guvernului organizarea de noi alegeri.

➛ 16 ianuarie. Guvernul a stabilit data noilor alegeri prezidențiale. Primul tur este stabilit pe 4 mai 2025, iar perioada electorală începe pe 18 martie 2025.

Îți mai recomandăm Percheziții acasă la șeful de campanie al lui Călin Georgescu, Radu Pally

Cine este Horațiu Potra

Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, este cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa şi apropiat al lui Călin Georgescu.

Horațiu Potra a mai fost vizat săptămâna trecută de percheziții, într-un dosar de evaziune fiscală.

Există suspiciuni că o societate controlată de frații Potra ar fi încasat câteva milioane de dolari din Africa dar banii nu apar în declarațiile fiscale.

La începutul lunii februarie, o investigație Rise Project a susținut că Horațiu Potra a încasat aproape opt milioane de dolari, timp de trei ani, ca să protejeze interesele economice din Africa ale Partidului Comunist Chinez.

Potra este vizat deja și într-un dosar penal în care e acuzat de instigare publică şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În decembrie 2024, procurorii din Prahova au percheziționat locuinţa lui Horaţiu Potra şi alte adrese din Bucureşti și județele Ilfov şi Sibiu, în dosarul deschis după ce fostul mercenar a fost găsit cu arme în maşină.

De asemenea, Horațiu Potra, alături de Călin Georgescu și Eugen Sechila, un apropiat al lui Georgescu cu legături cu grupări neolegionare, s-au întâlnit în 7 decembrie, a doua zi după anularea alegerilor prezidențiale, la Ciolpani.

Îți mai recomandăm România de după alegerile anulate: mult zgomot de cătușe, puține explicații pentru ce s-a întâmplat cu adevărat

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.