Printre cei reținuți se numără Doina Caba, fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, și Coca Stela Crîşmaru, fost director de îngrijiri la același spital. Alături de ei, au fost reținuți și alți funcționari din diverse departamente ale spitalului, inclusiv medici, sefi de secție și personal administrativ.
Cei 11 inculpați sunt acuzați de luare de mită, trafic de influență și folosirea informațiilor confidențiale în scopul obținerii de beneficii necuvenite. Alte patru persoane, printre care medici și o asistentă, au fost plasate sub control judiciar pentru complicitate și instigare la aceleași infracțiuni.
Conform DNA, în perioada 2018-2023, cei implicați ar fi solicitat și primit sume substanțiale de bani, bijuterii, și alte avantaje pentru favorizarea unor candidați în cadrul concursurilor pentru posturi la spital.
Ancheta vizează fraudarea unor concursuri pentru posturi din Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani, începând de la cel de îngrijitoare, brancardieri, asistenți medicali și până la medici și posturi de conducere.
Îți mai recomandăm Șpăgi pentru posturi în spitale. Cazul Botoșani și de ce ar costa un post de asistent medical 15.000 de euroSurse judiciare precizează că mita oferită pentru ocuparea unor asemenea posturi era între 8.000 și 15.000 de euro. Mai mult, mita pentru ocuparea posturilor ar fi crescut în timp. Dacă în 2020 un post de asistent „costa” 8.000 de euro, în 2022, șpaga ar fi ajuns la 10.000 de euro iar în 2023 la 15.000 de euro.
Pentru posturi mai modeste, muncitor, brancardier, îngrijitor, sumele sub formă de mită ar fi fost între 2.000 și 5.000 de euro, în funcție de adaosul fiecărui intermediar participant la mecanismul infracțional.
În total, o sumă totală de aproximativ 65.000 de euro ar fi fost identificată ca mită primită de către inculpați în schimbul favorizării anumitor persoane la concursurile de ocupare a posturilor.
Cele 11 persoane reținute urmează să fie prezentate Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
DNA transmite că ancheta continuă și procurorii anticorupție cercetează și asupra alte persoane implicate în presupusa rețea de corupție din cadrul Spitalului Județean "Mavromati" Botoșani.
Îți mai recomandăm Percheziții DNA la Spitalul Botoșani. Presupuse șpăgi pentru posturi de infirmieri, asistenți, brancardieri