Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că se discută ca numele controversate care au candidat pe lista pentru Consiliul General al Municipiului București să fie retrase înainte de validarea mandatului. Printre acestea se numără Petre Roman, Dumitru Dragomir sau Anghel Iordănescu. Au existat deja discuții în partid pe acest subiect, iar Gabrielei Firea i s-a cerut să dea un răspuns înaintea de validarea mandatelor.
Lista de consilieri generali cu care a venit Gabriela Firea în alegerile locale a luat prin surprindere conducerea partidului. Cu câteva zile înainte de anunțul public, Gabriela Firea comunicase liderilor PSD că va avea pe listă mai multe nume cu notorietate, personalități, pentru a trage lista. Nu a precizat cine sunt acestea.
Prezența lui Petre Roman, acuzat pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei, sau a lui Dumitru Dragomir, condamnat în primă instanță în două dosare penale, a luat prin surprindere conducerea PSD, care intenționează să nu le valideze mandatul.
„Mi se pare normal să fie retrași, nu au contribuit cu nimic în campania electorală, nu au ajutat partidul. Trebuie să luăm decizia în zilele următoare, dar toți cei care au venit din afara partidului ar trebui să fie retrași. Lista pentru Consiliul General va trebui validată la centru”, a declarat pentru Europa Liberă un social-democrat din București.
Până în acest moment, singurii care și-au anunțat intenția de a renunța la mandat sunt Daniel Pancu, fost jucător la Rapid București, antrenor al echipei de fotbal Poli Iași în acest moment, și fostul antrenor Cornel Dinu. Dumitru Dragomir a precizat că nu vrea să renunțe la mandatul obținut în Consiliul General al Municipiului București. Petre Roman a confirmat cele două retrageri.
Îți mai recomandăm Liderii PSD către Gabriela Firea: „Să terminăm cu circul!”Discuții despre acest subiect au existat deja la sediul din Kiseleff între conducerea PSD și Gabriela Firea. Surse din conducerea PSD susțin că Marcel Ciolacu, dar și Sorin Grindeanu au întrebat-o pe Gabriela Firea dacă dorește ca aceste nume să reprezinte PSD în continuare.
Petre Roman: „Am renunțat la mandat”
Conducerea PSD consideră că prezența lui Petre Roman pe lista consilierilor aduce deservicii de imagine partidului. Mai mult, fostul premier s-a declarat liberal, iar prezența sa pe lista pentru Consiliul General a fost o decizie exclusivă a Gabrielei Firea.
„Eu am renunțat la mandat. Am făcut cerere de renunțare, având în vedere că Gabriela Firea nu a câștigat și PSD e în opoziție. Practic, nimic din ce îmi propusesem, proiectele pe care le-am propus erau complet blocate. Având în vedere compatibilitatea destul de redusă cu grupul de acolo, am renunțat”, a declarat Petre Roman pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia și Gabriela Firea a renunțat la mandatul de consilier general în București. Președinta organizației PSD București va candida pentru un post de senator la alegerile din 6 decembrie.
Surse din PSD susțin că se va încerca în zilele următoare ca numărul retragerilor să fie mai mare.
„Nu putem să mergem în continuare cu Dumitru Dragomir după ce noi am anunțat că nu mai susținem candidați cu dosare penale. Dragomir e deja condamnat în două dosare, ce facem, stăm să îl ia din Consiliul General și să fie arătat PSD. Dragomir nu are treabă cu PSD, el a fost la PRM, acum a apărut pe filiera Firea”, a precizat un lider social-democrat.
Conducerea PSD nu a dorit să facă vâlvă în jurul acestui subiect și i-a dat șansa Gabrielei Firea să vorbească cu cei pe care i-a propus.
„Este posibil să se retragă ei până la validarea mandatelor și să nu mai fie nevoie de o decizie în partid. Ciolacu nu a dorit să genereze o nouă tensiune cu Firea, mai ales după scandalul legat de fraudarea alegerilor unde Gabriela Firea nu s-a simțit total sprijinită de partid”, au dezvăluit surse din conducerea PSD.
Printre consilierii generali propuși de Gabriela Firea se mai numără: Elisabeta Lipă, actrița Monica Davidescu, fostul antrenor Anghel Iordănescu sau regizorul Sorin Ilieșiu, fost membru ALDE.