Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras, pentru plagiat, titlul de doctor președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică.
O decizie similară a fost luată pentru chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA).
Potrivit PressOne, cele două decizii luate în februarie și publicate luni, 15 martie 2021, pe pagina de internet a CNATDCU, vin după ce jurnalista PressOne Emilia Șercan a semnalat acum doi ani plagiatul lui Cătălin Ioniță și la patru luni după demersul similar făcut în cazul șefului AEP.
Îți mai recomandăm Academia de Poliție rămâne fără școală doctorală. Tezele vor fi verificate de plagiatIoniță și-a susținut teza de doctorat, în 2012, la Academia de Poliție, iar Mitulețu-Buică, în 2017, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.
În cazul tezei de doctorat „Criminogeneza infracțiunilor cibernetice” susținută de Cătălin Alexandru Ioniță la Academia de Poliție, reprezentanții CNATDCU arată că aceasta preia „pagini sau chiar subcapitole întregi din diverse texte sursă”, și conține „preluări, fără citare, cu reproduceri masive”.
În privința tezei lui Constantin-Florin Mitulețu-Buică, comisia de examina a constatat că „sesizarea identifică corect numeroase cazuri în care autorul tezei a încălcat flagrant normele de redactare a unei lucrări academice. Teza plagiază pe larg din alte lucrări științifice, omițând să semnalizeze preluarea multor fragmente de la alți cercetători sau autori”.
Potrivit PressOne, „de la un început de carieră ca șef de tură și de depozit de carburanți la o serie de firme din Craiova – unde lucra în timp ce era student la zi la Târgu Jiu, aflat la 109 km distanță – Mitulețu-Buică a ajuns rapid consilier în Parlamentul României după ce a devenit membru PSD. Mai apoi s-a înscris la doctorat, iar apoi a ajuns vicepreședinte, secretar general și – din 2019 – președinte al AEP”.
Șeful AEP a declarat, marți, la Digi 24, că va ataca decizia CNATDCU.
În CV-ul publicat pe pagina de internet a AEP, Mitulețu-Buică alocă capitolului „Educație și Formare” două pagini, fără a fi menționat doctoratul. Printre realizările acestuia se numără:
- septembrie – decembrie 2016, Colegiul Naţional de Informaţii – program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”;
- iulie – noiembrie 2016, „Programul de Formare Specializată Înalţi Funcţionari Publici", Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice;
- noiembrie – decembrie 2015, Protocol și etică în diplomație, curs de formare și dezvoltare profesională Institutul Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe;
- ianuarie – iulie 2015, Colegiul Național de Apărare – cursul principal - ”Probleme actuale ale securității naționale” 6 luni Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Colegiul Național de Apărare;
- ianuarie - iunie 2015, Programul de studii psihopedagogice, nivel II (aprofundare) de certificare pentru profesia didactică Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
- ianuarie - iunie 2014, Programul de Studii Psihopedagogice, nivel I (inițial) de certificare pentru profesia didactică + monospecializare Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic
- octombrie 2013 – iulie 2016 Doctor în domeniul Informații și Securitate Națională Școala Doctorală din cadrul Universității Naționale de Universității Naționale de Apărare „Carol I";
- 2013, Formator de formatori (Trainer of Trainers), Certificat de absolvire formare profesională Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucuresti, Curs de specializare ”Formator de formatori”, COR- 242402
- 2010 Sesiunea de informare în domeniul egalităţii de şanse şi de gen - Diplomă de participare Centrul de Resurse Juridice în parteneriat cu Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării;
- octombrie 2008 – iulie 2010, Managementul şi dezvoltarea resurselor umane - Diplomă de Master, Specializarea economie, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor Craiova;
- 2010, Adeverinţă care atestă calificarea de consilier juridic în România şi experienţa dobândită de solicitant în această profesie în România, în vederea admiterii şi practicării acestei profesii în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European (Ord. M.J. nr. 606/2010) Ministerul Justiţiei, Mun.Bucureşti;
- 2009, Manager de proiect - Certificat de absolvire formare profesională Expert Audit Group, Bacău, Cursul de calificare, specializarea ”Manager de proiect”, COR-241919;
- 2009 Expert Achiziţii Publice - Certificat de absolvire formare profesională TTINI SMART IDEAS, Bucureşti, Cursul de calificare, specializarea „Expert achiziţii publice ”, COR-241940;
- 2009 Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul P.S.I. - Certificat de absolvire formare profesională ING Q PREST, Mun.Craiova, Cursul de specializare Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul P.S.I., COR-315104
- Octombrie 2007 – octombrie 2008 Diplomă de Master - MANAGEMENT POLITIC Şcoala de Studii Academice Postuniversitare „ Ovidiu Şincai”, Bucureşti
- 2007 Diplomă de participare - curs achiziţii publice – OUG 34 din 2006 KSC TRAINING, Ploieşti, Cursul de formare continuă, specializarea Achiziţii publice – OUG 34/2006
- 2005 Diplomă de participare - Curs de instruire antreprenorială F.P.R.O. Dolj, Cursul de instruire antreprenorială, specializarea Antreprenor
- 2002 Inspector Resurse Umane - Certificat de absolvire formare profesională International Computer School, Mun.Craiova Inspector Resurse Umane, Curs de specializare Ispector Resurse Umane, COR-342304;
- 2001, Management - Diplomă de curs Institutul European de cursuri prin corespondenţă (EUROCOR), Bucureşti, specializarea Management, Certificat de absolvire;
- octombrie 1997 – iunie 2001, Diploma de licenţă - Ştiinţe Juridice Universitatea ”Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu, Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Profilul Ştiinţe Juridice, Specializarea Drept - Zi;