Coaliția PNL – USR PLUS, care a format guvernul în 23 decembrie 2020 împreună cu UDMR a durat opt luni, mai puțin decât cea dintre PDL și PSD din 2009 și mult mai puțin decât USL, alianța dintre PSD și PNL. Deși era constituită din formațiuni profund diferite ideologic, USL a durat trei ani. Între ele, Alianța Dreptate și Adevăr (DA) în frunte cu Traian Băsescu l-a adus la conducerea guvernului pe liderul liberal Călin Popescu Tăriceanu și a reușit să parcurgă în doi ani ultimii pași pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
În tânăra democrație a României, marcată după Revoluția Română din 1989 de reorganizări, redenumiri, reorientări și un număr mare de partide mici, cea mai lungă coaliție politică a fost, de departe, Convenția Democrată (1991 – 2000).
Corneliu Coposu, deținut politic în perioada comunistă, a fost președinte al PNȚCD reintrat în legalitate între 1990 și 1995. A fondat Convenția Democrată Română, al cărei prim președinte a fost. Colegul său de partid, Ion Rațiu s-a întors în România în 1990, după 45 de ani de exil, a fost deputat PNȚCD din 1990 până în 2000, an în care a murit. Radu Câmpeanu a fost primul președinte al PNL după 1989. În 1992 a retras PNL din Convenția Democrată.
Convenția Democrată Română (CDR) a fost înființată ca alianță politică și electorală la 26 septembrie 1991, de peste 10 partide de formațiuni politice și civice. La alegerile din 1992, după ce i se alăturaseră alte trei formațiuni, CDR a ieșit pe locul al doilea la alegerile parlamentare, după Frontul Democrat al Salvării Naționale.
Partidul fostului oficial comunist, Ion Iliescu, a rămas în continuare pe primul loc, dar și-a schimbat denumirea pentru că din el se desprinsese formațiunea condusă de fostul premier Petre Roman, înlăturat de la putere în urma mineriadei din septembrie 1991.
În 22 decembrie 1989, Petre Roman (dreapta) și Ion Iliescu (stânga) se aflau la sediul din București al Partidului Comunist din România.
Deși a pierdut mare parte in infrastructura inițială a FSN care „a moștenit” prin transformare în partid politic rețelele de putere ale Partidului Comunist, formațiunea lui Petre Roman a reușit să păstreze numele consacrat în zilele Revoluției, adică Frontul Salvării Naționale care a devenit ulterior Partidul Democrat condus de Traian Băsescu.
Lui Ion Iliescu și apropiaților săi nu le-a rămas decât să adauge particula „democrat” titulaturii și să se numească Frontul Democrat al Salvării Naționale, dar s-au consolat cu guvernarea încă patru ani. FDSN s-a numit ulterior Partidul Democrației Sociale din România (grație pasiunii electorale a lui Ion Iliescu pentru social-democrația nordică), iar în toiul preparativelor pentru aderarea la Uniunea Europeană, a devenit actualul PSD.
Participarea secretarului general al NATO, Manfred Worner, la inaugurarea Centrului Euro Atlantic de la Bucuresti, în 1992, alături de premierul Theodor Stolojan, președintele Ion Iliescu, ministrul de externe Adrian Nastase, președintele PNȚCD, Corneliu Coposu, și unul din liderii PNȚ, Ion Ratiu, alături de liderul PNL,Radu Câmpeanu.
În 1992, candidatul Convenției democrate la președinție, Emil Constantinescu, a fost și el al doilea, după Ion Iliescu, pe care a reușit să îl învingă patru ani mai târziu.
Până atunci însă mai multe formațiuni părăsiseră deja Convenția (inclusiv UDMR sau Partidul Alianța Civică, condusă de Nicolae Manolescu și Stelian Tănase).
Candidații la președinție Emil Constantinescu și Ion Iliescu în octombrie 1992.
Plecată din CDR în 1995, UDMR i se alătură la guvernare în decembrie 1996, în urma unui acord de solidaritate guvernamentală.
Începea o lungă perioadă, care continuă și în prezent, în care UDMR a reprezentat un punct-cheie al obținerii majorității parlamentare necesare guvernării. Cu excepția marii coaliții de 80% dintre PSD și PDL din 2009 care a sprijinit primul guvern Boc, UDMR s-a aflat permanent la guvernare.
Petre Roman și Markó Béla în 1996, la negocierile guvernului Ciorbea pentru funcțiile politice din teritoriu. Markó Béla a fost președinte al UDMR din 1993 până în 2011. Kelemen Hunor, a fost ales președinte al Uniunii în 2011 și reales în 2015.
Istoria guvernării CDR a fost marcată de tensiuni interne – guvernul Ciorbea se prăbușea în 1998 și i-a urmat la Palatul Victoria Radu Vasile. În 1999, în toiul unei crize economice regionale, România s-a aflat într-o situație extrem de dificilă.
Populația se confrunta cu o inflație de trei cifre (!) și cădere economică îngrijorătoare generată de o serie de reforme dificile, absolut necesare, dar îndelung amânate și nu tocmai profesionist conduse. După ultima mineriadă, oprită de Radu Vasile și capete bisericești la Mănăstirea Cozia și în condiții politice și economice grave, guvernul a fost preluat de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu. Într-un singur an, acesta a reușit să oprească prăbușirea economică și să aducă țara la creștere economică zero.
Mugur Isărescu a candidat la rândul său la președinție, la alegerile generale din decembrie 2000, dar a pierdut în fața lui Ion Iliescu care a revenit la Cotroceni pentru un al doilea mandat constituțional. Premier a devenit Adrian Năstase, președintele executiv al PSD, cu o majoritate solidă în Parlament.
În 29 decembrie 2000, Mugur Isărescu îi predă mandatul de premier lui Adrian Năstase.
CDR s-a desființat la finele lui 2000, dat fiind că PNȚCD nu a reușit să intre în Parlament.
Forțele politice ajunse în opoziție și liderii lor s-au regrupat, reorganizat, redenumit, iar în 2003 a apărut Alianța DA, Dreptate și Adevăr, formată de PNL și PD.
În 6 decembrie 2004, Uniunea Naționala PSD+PUR și UDMR au negociat formarea viitorului guvern. În imagine: vicepresedintele PUR, Codruș Șeres, presedintele UDMR, Marko Bela, președintele PSD Adrian Năstase și vicepreședintele PSD, Mircea Geoană.
În 2004, PSD a câștigat alegerile parlamentare, dar nu la mare distanță de DA. În ciuda protestelor PSD, președintele Băsescu l-a numit premier pe Călin Popescu Tăriceanu (PNL / DA). Ca să poată forma o majoritate, acesta a rupt din tabăra PSD, Partidul Umanist Român redenumit apoi Partidul Conservator și devenit între timp Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), condus de Dan Voiculescu – „soluția imorală”, după cum a numit chiar Traian Băsescu această „înțelegere”.
La 15 octombrie 2003, președintele PD, Traian Băsescu, cel al PNL, Teodor Stolojan, și președintele PUR, Dan Voiculescu semnează Protocolului Alianței PD-PNL-PUR privind colaborarea legată de refendumul constituțional.
„Umaniștii” au contribuit semnificativ la efortul de suspendare a președintelui Băsescu, intrat în conflict cu premierul Tăriceanu, și ulterior la formarea viitoarei Uniuni Social-Liberale – USL, în 2011. În 2007, comisia de anchetă înființată în parlament pentru suspendarea președintelui era condusă de Dan Voiculescu.
Dan Voiculescu, vicepreședinte al Senatului, și Crin Antonescu, președintele PNL, la ședinta pentru desemnarea noului președinte al Senatului, 28 noiembrie 2011.
Ruptura dintre premierul Călin Popescu Tăriceanu și președintele Traian Băsescu după intrarea României în Uniunea Europeană în ianuarie 2007 a pornit de la insistența acestuia de organizare a unor alegeri anticipate pentru, spunea el, anihilarea PSD. Liderul liberal a refuzat să demisioneze pentru că a realizat că Traian Băsescu îl va prefera la Palatul Victoria pe vechiul său prieten și coleg de guvern FSN, Theodor Stolojan.
Miniștrii PDL care tocmai negociaseră cu succes aderarea României la UE, inclusiv Monica Macovei la Justiție sau Gheorghe Flutur la Agricultură, au amenințat că demisionează, siguri fiind că premierul Tăriceanu va rămâne fără susținere în Parlament. Acesta a negociat însă cu noul președinte al PSD, Mircea Geoană, susținerea social-democraților în Legislativ, așa că PNL a rămas la putere până la alegerile parlamentare de la finele lui 2008.
Premierul Tăriceanu și președintele Băsescu au participat, în februarie 2006, la prezentarea bilanțului DNA. Monica Macovei (centru) era ministru al Justiției. Justiția a fost unul dintre motivele de tensiuni dintre președinte și premier, cu episoade precum acuzațiile potrivit cărora Tăriceanu ar fi încercat să intervină pe lângă Macovei în favoarea lui Dinu Patriciu (Rompetrol) și chiar pe lângă președinte, prin intermediul unui „bilețel" despre care și-a amintit brusc viitorul personaj celebru, Elena Udrea.
La acel moment, pus în fața unui scor electoral indecis cu PSD și PDL având circa 33%, iar PNL - 20%, Traian Băsescu a făcut la rândul său o mutare politică neașteptată și și-a asociat partidul într-o mare coaliție.
Așa se face că în anul electoral 2009 - alegerile prezidențiale au avut loc în noiembrie - la putere s-a aflat un guvern condus de Emil Boc, dar cu Ecaterina Andronescu la Educație, Radu Berceanu la Transporturi și Gabriel Oprea la Ministerul de Interne, un personaj care își va face acum intrarea în politica la nivel înalt, parcurs încheiat cu moartea polițistului Gigină din coloana oficială, cu 10 zile înainte de incendiul de la Colectiv, din 2015.
Guvernul Boc 1 (decembrie 2008 - octombrie 2009, până la retragerea PSD din executiv) a adus împreună adversari politici înverșunați.
Executivul în care Emil Boc era șeful lui Ilie Sârbu, al lui Adrian Videanu, al lui Victor Ponta și chiar, pentru doar 12 zile al lui Liviu Dragnea, rezistă până în octombrie, când e demis prin moțiune de cenzură.
Liviu Dragnea a fost ministru de interne timp de 12 zile, în ianuarie 2009. L-a înlocuit pe Gabriel Oprea, căruia PSD i-a retras sprijinul. Dragnea a demisionat pentru că nu ar fi primit suficiente resurse. A fost înlocuit de Dan Nica. Bătălia din culise a fost însă pentru serviciul de informații al Ministerului de Interne.
În ianuarie 2020, Liviu Dragnea (PSD) depune jurământul și devine ministru de Interne în guvernul Boc 1.
În octombrie 2009, după retragerea PSD din Guvern și în ajunul alegerilor prezidențiale, Guvernul Boc avea să fie primul guvern demis în urma adoptării unei moțiuni de cenzură.
Demiterea Guvernului Boc, în octombrie 2009 (după retragerea PSD din Guvern), prin moțiune de cenzură, a reprezentat o premieră. A venit înaintea alegerilor prezidențiale din 2009 (prima rundă de alegeri prezidențiale decuplate de cele parlamentare, conform modificărilor constituționale adoptate în 2003) în care Traian Băsescu l-a învins pe Mircea Geoană, la distanță de mai puțin de un procent. Pe locul trei, în primul tur, se plasase candidatul liberal, Crin Antonescu.
Primul tur al alegerilor a avut loc pe 26 noiembrie, al doilea pe 9 decembrie.
Președintele Traian Băsescu alături de Guvernul Emil Boc 2, 23 decembrie 2009.
Numirea guvernului Boc 2 a avut loc imediat după alegerile prezidențiale, cu Elena Udrea în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale, Gabriel Oprea la Interne și Adrian Videanu la Economie.
În 14 octombrie Traian Băsescu îl desemnase pe Lucian Croitoru drept premier, dar acesta a fost respins de Parlament. Pe 6 noiembrie a fost desemnat Liviu Negoiță. Și-a depus mandatul pe 16 decembrie, după turul doi. Guvernul Boc 2 (PDL, UDMR, UNPR) a fost învestit în 23 decembrie 2009. Potrivit Realitatea TV, cel puţin 40 de parlamentari ai PNL şi PSD votaseră pentru învestirea Guvernului, deși partidele respective nu susțineau deschis guvernul Boc 2. Cseke Attila era ministrul Sănătății, funcție pe care o deține (interimar) și în guvernul Cîțu.
Cabinetul Boc a avut un mandat complicat. Criza economică globală din 2008-2009 a fost resimțită și în România, iar întârzierea măsurilor economice necesare în anul electoral 2009, a dus în mai 2010 la cea mai drastică tăiere de salarii din Uniunea Europeană pentru bugetari - 25%.
În plus, acuzațiile de corupție și de nepotism, firave la început au fost confirmate inițial de blocarea marilor programe europene pentru Dezvoltarea Regională și Resurse Umane și de criticile Comisiei Europene privind desfășurarea licitațiilor publice. Ulterior, după ce politicienii respectivi nu s-au mai aflat la putere, de dosarele întocmite de procurorii DNA care au dus la arestarea Elenei Udrea și a altor oficiali.
În ianuarie 2012, aproximativ 300 de persoane protestează în fața Teatrului Național, cerând demisia Guvernului, a președintelui Traian Băsescu, precum și alegeri anticipate, în sprijinul fostului subsecretar de stat Raed Arafat.
Tensiunea socială a atins maximum la momentul la care președintele Băsescu l-a amenințat în direct pe șeful SMURD, Raed Arafat, perceput ca un adevărat profesionist, că va fi dat afară. Au început manifestații de stradă la care dus inclusiv la altercații ale forțelor de ordine cu manifestanții.
Emil Boc a prezentat demisia guvernului în 9 februarie 2012 ca urmare a protestelor din ianuarie. El a fost înlocuit de diplomatul și prof. univ. Mihai Răzvan Ungureanu. Cabinetul său a avut viață scurtă: avea să cadă în Parlament peste trei luni în urma unei moțiuni de cenzură.
În februarie 2011, Victor Ponta (PSD), Crin Antonescu (PNL) și Dan Voiculescu (președinte de onoare al PC) înființaseră Uniunea Social Liberală – USL. În 2012 urma o noua suspendare a președintelui Traian Băsescu și aceasta respinsă prin referendum.
Din guvernele USL care au preluat guvernarea în mai 2012 sub conducerea lui Victor Ponta au făcut parte, printre alții, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Dan Șova, Eduard Hellvig, Mona Pivniceru, Kelemen Hunor, Ioan Rus, Robert Cazanciuc, Darius Vâlcov, chiar și Raed Arafat (independent, o scurtă perioadă, la Sănătate).
Votul privind învestirea guvernului Ponta, în plenul Parlamentului. Cabinetul Ponta a obținut 284 de voturi pentru și 92 împotrivă. În imagine: momentul în care votează Raluca Turcan.
La finele lui 2012, USL înregistrează o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare contra PDL. Acesta nici nu mai candidase separat ci într-o alianță - Alianța România Dreaptă (ARD), care a obținut puțin peste 16% atât în Senat cât și în Camera Deputaților.
PDL va fi înglobat în PNL, în urma negocierilor duse de liderul PNL, Crin Antonescu. Este unul dintre motivele pentru care mulți dintre politicienii din epoca Băsescu se regăsesc încă în Legislativ și în administrația centrală și locală.
Proiectul politic care a ținut PNL în alianța cu PSD a durat până 2014, când PNL a ieșit de la guvernare invocând, printre altele, refuzul lui Victor Ponta de a-l numi pe Klaus Iohannis ministru de Interne. Cabinetul Ponta își arăta la rândul său uzura și limitele.
Nu era prima tentativă a lui Klaus Iohnnis de a intra în politica la vârf. În 2009, după căderea primului guvern Emil Boc, Iohannis, pe atunci primar al Sibiului, a fost propus de către Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de premier. Președintele Traian Băsescu a refuzat să-l nominalizeze, deși coaliția care îl susținea în Parlament avea mult peste 50%.
Klaus Iohannis, agreat pentru funcția de prim-ministru al României, și președintele PNL, Crin Antonescu, la dezbaterea electorală organizata de Institutul de Politici Publice, între principalii candidați la alegerile prezidențiale din turul doi: Traian Băsescu, susținut de PD-L, și Mircea Geoană, candidatul Alianței Politice PSD+PC. (12 martie 2009)
Alegerile prezidențiale din 2015 s-au desfășurat pe fondul tentativei guvernului Ponta și a Ministerului de Externe, condus de Teodor Meleșcanu, de a bloca accesul la vot al românilor din diaspora. Indignarea celor care stăteau la coadă la Londra, Milano sau Paris a ajuns în țară, a mobilizat alegători nehotărâți, iar Victor Ponta a fost înfrânt de Klaus Iohannis la distanță semnificativă: 1 milion de voturi.
Victoria candidatului liberal s-a disipat în numai un an, după ce conducerea a partidului a fost preluată de Alina Gorghiu, mai întâi în tandem cu Vasile Blaga de la fostul PDL, apoi singură. Capacitatea de leadership a PNL a fost atât de precară încât nu a reușit să mențină avantajul obținut prin victoria lui Klaus Iohannis, să prezinte un vector credibil pentru Palatul Victoria, nici să îl convingă pe premierul tehnocrat pe atunci, Dacian Cioloș, să se asocieze cu PNL în vederea alegerilor parlamentare din decembrie 2016.
Liberalii au pierdut atunci categoric în favoarea unui PSD condus de Liviu Dragnea, parte din Coaliția PSD – ALDE. ALDE, o aparență de partid balama a luat naștere din fuziunea Partidului Conservator cu Partidul Liberal Reformator la data de 19 iunie 2015, cu numeroși membri cu notorietate provenind din USL sau chiar FDSN (Tăriceanu, Norica Nicolai, Meleșcanu).
Fost lider PNL Călin Popescu Tăriceanu a condus ALDE în anul electoral 2020 și a fost nevoit să se alieze cu fostul lider PSD, Victor Ponta, și al său nou partid, Pro România pentru a avea vreo speranță de a obține mandate parlamentare și imunitate.
Reprezentanții ALDE au candidat pe listele Pro România, formațiunea nu a trecut pragul electoral astfel că planurile de fuziune dintre cele două partide au fost abandonate.
La alegerile din 2020, foști membri ai ALDE (iar în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu fost membru și al PNL), au candidat pe listele Pro România ale partidului lui Victor Ponta.
PSD și ALDE au avut însă o colaborare înfloritoare în perioada 2016 – 2019. Membrii ALDE au făcut parte din guvernele Grindeanu, Tudose, Dăncilă (cu Teodor Meleșcanu la de Externe, de exemplu) și au luptat intens și activ în Parlament pentru modificări controversate ale legilor justiției.
Pe 26 august 2019, partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE, decide să iasă de la guvernare, deschizând drumul spre înlăturarea guvernului Dăncilă prin moțiune de cenzură, la 10 octombrie 2019. Remarcabil în acest moment a fost efortul de negociator al liderului PNL, Ludovic Orban, care a devenit ulterior premier.
Viorica Dancilă a fost cel de-al treilea premier PSD de după câștigarea alegerilor din 2016 de acest partid. Ea le-a urmat lui Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. Viorica Dăncilă a fost premierul României din 29 ianuarie 2018 până în 4 noiembrie 2019.
Cea mai recentă coaliție de guvernare s-a format după alegerile din 5 decembrie 2020, desfășurate în plină pandemie, iar ea a susținut în Parlament un alt premier liberal, fost ministru de Finanțe, anume pe Florin Cîțu.
Dar Coaliția PNL - USR PLUS a durat mai puțin de nouă luni. După mai multe episoade tensionate, USR PLUS părăsește guvernul și cere înlăturarea lui Florin Cîțu din funcția de premier.
Guvernul Florin Cîțu a căzut în parlament în urma unei moțiuni de cenzură inițiată de PSD, dar votată de AUR și USR PLUS, la 5 octombrie anul curent. O eventuală reconstruire a acestei coaliții este în curs de negociere în aceste zile.
Guvernul Cîțu (PNL - USR-PLUS - UDMR) a fost învestit în 23 decembrie 2020. Miniștrii USR PLUS au demisionat în 7 septembrie 2021.