Poliția financiară italiană a confiscat, vineri seară, mega-iahtul de 530 de milioane de euro al oligarhului rus, Andrei Melnicenko, în Trieste/Italia, a anunțat Guardia di Finanza.
Numit „SY A”, iahtul era depozitat în portul Trieste. Este unul dintre cele mai mari iahturi din lume, conform producătorului Nobiskrug .
Melnicenko a fost sancționat de Uniunea Europeană pe 9 martie, ca parte a sancțiunilor extinse împotriva oligarhilor ruși. Potrivit UE, el deține principalul producător de îngrășăminte EuroChem Group și SUEK, o companie de cărbune.
În decizia Consiliului UE, care a autorizat sancțiuni împotriva lui Melnicenko, el și alți 36 de lideri de afaceri s-au întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin după invazia în Ucraina pentru a discuta despre potențialul impact economic al sancțiunilor UE și americane.
Îți mai recomandăm Războiul Rusiei contra Ucrainei | Armata rusă a bombardat o clinică de oncologie. Putin acuză forțele ucrainene că încalcă dreptul umanitar„Faptul că a fost invitat să participe la această întâlnire arată că este membru al celui mai apropiat cerc al lui Vladimir Putin și că sprijină sau implementează acțiuni sau politici care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, precum și ca stabilitate și securitate în Ucraina”, se arată în decizia Consiliului UE.
„De asemenea, arată că el este unul dintre principalii oameni de afaceri implicați în sectoarele economice, oferind o sursă substanțială de venituri guvernului Rusiei, care este responsabil pentru anexarea Crimeei și destabilizarea Ucrainei”.
Vestea vine în timp ce numeroase elite rusești au încercat să mute și să vândă active pe fondul invaziei Rusiei asupra Ucrainei .
La doar câteva zile după ce oligarhul rus și proprietarul Chelsea FC, Roman Abramovici, a anunțat că va vinde clubul de fotbal, Marea Britanie l-a adăugat pe jucătorul de 55 de ani pe lista de persoane sancționate , ca parte a eforturilor sale de „izolare” a lui Putin.
Îți mai recomandăm Lavrov, mesaj că războiul continuă. Istoric: „Mai agresiv și mai sfidător decât înainte de invazie”Pe 3 martie, Ministerul de Finanțe al Franței a anunțat că țara a confiscat un iaht deținut de oligarhul rus și CEO al gigantului petrolier rus Rosneft Igor Seșin.
Uniunea Europeană l-a sancționat pe Seșin la începutul aceleiași săptămâni, descriindu-l drept unul dintre „cei mai de încredere și mai apropiați consilieri ai lui Putin, precum și prietenul său personal”.