Polițistul care a dirijat mașinile de gunoi la conferința lui Nicușor Dan, condamnat pentru mită

Polițistul de la Poliția Locală a Sectorului, 5 care a dirijat traficul pentru ca mașinile de gunoi de la sectorul 5 să se poată învârti în cerc, la intimidare, în jurul locului în care Nicușor Dan a susținut joi o conferință de presă, a fost condamnat pentru luare de mită.

Informația a fost dezvăluită de consilierul Ciprian Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

„Cine face presiuni asupra lui Nicușor Dan, cine a pus mâna pe administrația locală din București... un condamnat pentru luare de mită și trafic de influență. A dirijat traficul ca să faciliteze bruiajul!

Numele lui este Petculeț Stelică-Iulian, angajat al Poliției Locale sect 5, soția lui este angajată la Poliția Locală București. Petculeț a fost angajat în decembrie 2019 la Poliția Locală Sector 5. Înainte a lucrat la Poliția Locală a Municipiului București, unde a comis-o.

Voi înțelegeți cum arată polițiile locale din București?

Polițistul a fost condamnat pentru înșelăciune si luare de mită. A fost arestat după ce a fost condamnat, chiar la terminarea turei de noapte pe care o efectuase la sediul din aleea Suter. Condamnarea i s-a tras in urma plangerii unei femei care i-a dat bani sa faciliteze fiicei sale intrarea in poliție.

Vedeți dovada la comentarii.

Nicușor Dan, candidat susținut de PNL și USR pentru Primăria Capitalei, a avut din nou probleme, joi dimineață, când a vrut să susțină o conferință de presă în strada Progresu din Sectorul 5, despre proiectele de pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu General, dar și despre problemele sectorului 5 și Planul Urbanistic Zonal (PUZ).

În timp ce vorbea, mașinile de gunoi ale Primăriei Sectorului 5, inscripționate cu inițialele primarului Daniel Florea, au făcut repetate tururi în jurul locului de desfășurare a conferinței, în timp ce își ambalau motoarele și claxonau puternic, iar la un moment dat o mașină care dezinfectează străzile a trecut și i-a stropit pe jurnaliști cu o substanță care nu se știe dacă era apă sau dezinfectant.

Întregul episod a fost posibil cu ajutorul unui polițist de la Poliția Locală a Sectorului 5 care dirija traficul pentru ca mașinile de gunoi să se poată roti în cerc fără să blocheze traficul.

Cu toate acestea, atunci când i s-a cerut socoteală pentru complicitatea sa, polițistul l-a acuzat pe Nicușor Dan că blochează traficul cu conferința sa de presă.