Polonia încalcă dreptul la un sistem judiciar independent, a decis Curtea Europeană de Justiție

Guvernul și Parlamentul polonez au aprobat, în ultimii ani, o serie de reforme care încalcă independența Justiției.

Reformele Justiției din Polonia încalcă dreptul la un sistem judiciar independent și imparțial, a decis Curtea Europeană de Justiție.

„Importanța statului de drept este o parte integrală a identității Uniunii Europene, ca ordine juridică comună ce se exprimă concret prin principii care poartă obligații legale pentru statele membre. Măsurile adoptate de către legislativul polonez sunt incompatibile cu garanția accesului la tribunale independente și imparțiale, asigurat anterior prin lege”, au declarat judecătorii europeni.

Justificarea este că Polonia a subminat intenționat întâietatea legii europene pentru că nu a permis judecătorilor să acționeze independent, fiind controlați de către o Comisie Disciplinară care-i putea demite cu ușurință.

CEJ respinge astfel una dintre reformele introduse începând din 2015 de către partidul la putere, Lege și Justiție, care permit Guvernului polonez control fără precedent asupra Justiției și mai ales a Curții Supreme. Din 2017 până în 2020, 14 dintre cei 15 membrii ai Tribunalului Constituțional polonez au fost numiți de Parlament.

Reformele Justiției introduse în 2019, contestate de CEJ, le interzic judecătorilor polonezi să pună la îndoială imparțialitatea colegilor. Acest set de legi au fost supranumite în Polonia „legile botniței”.

De asemenea, comisia disciplinară a Curții Supreme poate pedepsi cu scuza „implicării politice” magistrații în baza conținutului verdictelor prin reducerea salariului, suspendarea temporară din funcție sau suspendarea impunității pentru a permite deschiderea unei anchete. CEJ a hotărât deja că această comisie este incompatibilă cu legile europene, însă Polonia nu a cooperat și a primit o amendă de 500.000 de euro pentru fiecare zi în care activează comisia, bani deduși din fondurile UE alocate Poloniei.

Sute de mii de polonezi au ieșit în stradă duminică în semn de protest împotriva guvernului de dreapta, care se află la conducerea țării din 2015 și au produs această criză constituțională. Doar în capitala Varșovia s-au strâns jumătate de milion, conform primăriei. Opoziția este condusă, înaintea alegerilor din toamnă, de fostul premier și fost președinte al Consiliului European Donald Tusk.

Îți mai recomandăm Jumătate de milion de polonezi în stradă, în sprijinul UE. Fostul președinte Lech Walesa, printre conducătorii protestului