Numărul persoanelor decedate a depășit numărul nou născuților cu 75.729, iar îmbătrânirea populației continuă să se accentueze la rândul ei. Astfel, la 100 de tineri sub 15 ani sunt 118,8 persoane vârstnice, diferența dintre populația de peste 65 de ani și cea de până în 14 ani ajungând la 568.000 de persoane.
Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 51,1 (la 1 ianuarie 2018) la 51,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2019), arată Instittul Național de Statistică.
O altă cauză a reducerii populației o reprezintă fenomenul de migrare, anul trecut plecând din țară 238.000 de români, majoritatea cu vârste între 20 și 49 de ani, din care 59,6% sunt bărbați.
Datele INS mai arată că numărul emgranților l-a depășit pe cel al imigranților cu 57.000.