Daniel Vighi, portretul unui revoluționar fără privilegii

Daniel Vighi, scriitor și activist civic neobosit, face parte din ceea ce se numește „spiritul Timișoarei” pe care l-a format și l-a apărat până la capăt.

Ultima postare pe Facebook a scriitorului Daniel Vighi înainte de a părăsi baricada vieții, pe 26.11.2022, a fost despre un tur cultural pe urmele șvabilor bănățeni. Punctul 4 al Proclamației de la Timișoara l-a scris cu gândul la etniile care au făcut Revoluția pentru a clădi împreună Casa Europei.

Fotografia care îl definește pe Daniel Vighi este realizată la o dată neprecizată de corespondentul timișorean al ziarului Adevărul. Înarmat cu un megafon, Vighi conducea mulțimea la protest. Este imaginea preferată a presei, fiindcă exprimă natura profund revoluționară a scriitorului. Din decembrie 1989 și până în ultima clipă, a crezut într-un bine comun, care poate fi construit.

A fost declarat Cetățean de Onoare al orașului cu doar două zile înainte de a se stinge. Într-un laudatio rostit de jurnalista Melania Cincea, Daniel Vighi a fost descris astfel:

„Revoluționar fără diplomă și privilegii, ca destui alți membri fondatori ai Societății Timișoara, opțiune deliberată rezultând din convingerea morală că protestele din decembrie '89 trebuie să rămână o chestiune de conștiință ce nu se cuvine a fi transformată într-o sursă de avantaje materiale, protestatar aflat în primele rânduri și încă din primele momente ale revoluției, din seara de 16 decembrie, Daniel Vighi a înțeles să militeze timp de câteva decenii pentru valorile democratice, liberale în sens larg și europene, precum și pentru o educație civică în spiritul Timișoarei și al Revoluției sale anticomuniste”.

Titlul de Cetățean de Onoare conferit lui Daniel Vighi a fost înmânat Liei Vighi, soția laureatului, de primarul Timișoarei, Dominic Fritz în 24 noiembrie 2022.

A venit ziua!

Revoluția din Timișoara a trăit-o în fața casei pastorului Tökés, pe străzile încercuite de Armată și Miliție, umăr la umăr cu prietenii săi, Ion Monoran, Vasile (Bazil) Popovici, Viorel Marineasa, Iosif Costinaș, George Șerban, Doina Pașca-Harsanyi, Nicky Harsanyi, Lucian Vasile Szabo, Gheorghe Secheșan, Florian Mihalcea. Amintirile i-au rămas vii și după ani:

„Una mi-a rămas întipărită în memoria afectivă pe vecie: strigătul - trecerea eliberatoare de la tăcerea asurzitoare din 15 decembrie 1989 şi până în după-amiaza zilei următoare din faţa casei pastorului László Tökés. O tăcere care mi-a marcat tinereţea, copilăria, discuţiile cu jumătate de gură, ascultarea la ceas de noapte a postului de radio Europa Liberă, totul acoperit de vacarmul, mereu acelaşi, al propagandei de partid şi de stat… STRIGĂTUL! Unic, ireversibil, dărâmător, punând hotare şi despărţind lumi…”, mărturisea într-un text din volumul colectiv publicat la 30 de ani de la Revoluție.

Un profesor atipic

Daniel Vighi rămâne exemplul cel mai senin al intelectualului ghidat de principii și valori, dezinteresat de privilegii și măriri.

De altfel, pagina de Facebook care îi supraviețuiește descrie un entuziast, bucuros să semnaleze cărțile altor scriitori, succesele studenților săi, călătoriile cu tinerii săi tovarăși din Asociația Ariergarda sau în aventura vieții sale când a plecat cu auto-rulota până la Capul Nord, în Norvegia.

Călătorie spre Capul Nord, Norvegia în 2018 cu „șoarecii de bibliotecă” Marius-judecător, Alex-student, Ionuț-informatician

Era nelipsit de la lansările librăriei „La două bufnițe” a fostelor sale studente. Era îndrăgostit de muzica veche și considera festivalul organizat la Timișoara de familia Emandi un dar ales. Nu refuza să ia parte la proiecte de educație, îi cucerea pe copii cu talentul său de „povestaș” și îi învăța astfel despre democrație.

Vighi a luat parte la proiecte de educație civică împreună cu Adrianan Babeți.

Autopromovarea i-a fost mereu străină. Prefera să scrie pe Facebook despre livadă, despre țestoasele Florica și Florin, despre pisica Blacky, despre hamacul dintre pomi convins că „precis, în Rai au din astea”.

Proclamația, punctul 4

Geneza Proclamației de la Timișoara, zilele febrile ale lui martie 1990, nu s-a păstrat în imagini. Cine să stea cu gândul la fotografii și la istorie! Numai citirea Proclamației din balconul Operei s-a păstrat într-o filmare alb-negru, unde se întrevăd în spatele lui George Șerban barba deasă a scriitorului Vasile Popovici, figura poetului Ion Crăciun, dar și ochelarii activistului PCR Urzică, convertit în ziarist.

Imagini din balconul Operei de unde s-a citit Proclamația de la Timișoara în 11 martie 1990

Bănățean român crescut între unguri, nemți, sârbi, evrei, Vighi a ținut ca Proclamația să conțină o referință la această compoziție multiculturală a Revoluției, ilustrată tragic în lista victimelor. A formulat articolul 4 al Proclamației, intuind mersul istoriei:

„Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi şi membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în oraşul nostru paşnic, în bună înţelegere. Timişoara este un oraş românesc şi european, în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul. Invităm pe toţi şovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timişoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranţei şi al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.”


La protest cu vuvuzele

Alte imagini îl surprind pe Daniel Vighi în 2013 la marșul organizat de timișoreni la 23 de ani de la mineriadă.

Presa îl citează: „Mineriada a rămas latentă în structurile securiste şi de partid. Poate să răbufnească oricând“. Daniel Vighi avea intuiție politică iar organizațiile civice se sfătuiau cu el. Nimic nu-l descuraja, nici trădările politice, nici prezența „foștilor” cocoțați în funcții.

Protest la 23 de ani de la „mineriade”

La protestele din iarna lui 2017, Vighi se dotase cu o vuvuzea pentru a chema la solidaritate împotriva penalilor care voiau să supună justiția. Avea și o pancartă: „Cine nu sare/Nu vrea schimbare”. Credea cu putere în schimbare. Și în forța justiției curate.

A sancționat fără să rănească bâlbâielile și neajunsurile proiectului Capitalei Culturale Europene, în tandem cu Vasile Popovici, o voce radicală și limpede în apărarea valorilor culturale europene.

Literatura lui Daniel Vighi, acțiunile civice, interacțiunile cu oamenii și cu istoria recentă au o sursă morală detectabilă în „spiritul Timișoarei”.

Dialog despre artă cu scriitorul și diplomatul Vasile Popovici la Socolari, satul artiștilor

Împreună cu colegii din Societatea Timișoara a solicitat consecvent măsuri legale de eliminare a unor inechități scandaloase. După mulți ani, Societatea Timișoara a obținut, cu sprijinul senatorului Raoul Trifan, retragerea prin lege a decorațiilor deținătorilor condamnați penal.

Pas în doi

Numeroasele cărți scrise de Daniel Vighi, proză, eseu, cărți-document, sunt dedicate Timișoarei și Banatului. A scotocit prin istoria locului, l-a interesat procesul istoric prin care s-au amestecat adversități istorice, etnii, moșteniri contradictorii. Toate meritau povestite.

Cornel Ungureanu, mentorul unei întregi generații de literați timișoreni, spunea că „Daniel Vighi rămâne mereu împreună cu cineva când vrea să scrie…Rămâne alături de scriitori, artişti din Fundaţia Ariergarda. De colegii săi şi de studenţii săi”.

Daniel Vighi și Viorel Marineasa. Sesiune de autografe în 2016

Scriitorul cu care a făcut „pereche” timp de decenii este Viorel Marineasa. Au scris împreună șase cărți și au ținut în comun timp de peste 10 ani o rubrică în revista Orizont intitulată inițial Pas de deux, iar mai recent Bifrons.

Nu doar talentul celor doi prozatori s-a împletit aici, ci și interesul pentru istoria recentă, pentru dezvăluirea unor adevăruri incomode pentru unii contemporani: deportații din Bărăgan, dosarul Tökés, intruziunea Securității în cultură.

Îi vedem în 2016 dând autografe pe volumele Trilogia Corso a lui Vighi și Lecturi parțiale. Librăria de nișă a lui Marineasa. Au scris la patru mâini, au luat premii împreună. O asociere bazată pe încredere și pe complementaritate.

„A fost mereu un optimist, spre deosebire de mine care sunt mai sceptic. Cu toate deziluziile politice, era convins că idealurile noastre pot fi împlinite”, ne-a spus Viorel Marineasa, prietenul de-o viață.

Călătorii, restituiri, nostalgii

Călătoriile prin Banat, însoțit de membrii Ariergardei, au avut ca scop, pe lângă cunoaștere, și stimularea refacerii unor zone culturale abandonate. Lansările de carte de la Lugoj, în decorul istoric al Casei Brătienilor, aveau darul de a le reda lugojenilor mândria.

Mereu cu o carte în mână, nu neapărat a sa, Daniel Vighi exercita asupra publicului, prin seducție, o influență benefică în favoarea cititului.

Întâlnirile literare erau un prilej de educație pentru lectură. Daniel Vighi la Lugoj

Avea legitimație de documentare la CNSAS, unde a petrecut câteva luni în mai multe rânduri. Voia să vadă cât de implicată era Securitatea în viața culturală timișoreană. Confruntat cu „provocarea sufletească” a despărțirii de casa strămoșească de la Radna, pe care se pregătea să o vândă, scriitorul a început un roman documentar cu titlul Mănăstirea la vremea ploii de toamnă, despre mănăstirea minorită Maria Radna, loc de pelerinaj pentru catolici.

„Le spun tuturor un adio nostalgic, îmi rămâne scrisul, postez un fragment despre mănăstire în dosarele Securității”, găsim pe pagina sa de Facebook în iunie 2022.

În aprilie scrisese prefața versiunii românești a unei cărți despre o formația rock maghiară Garabocias, iar în iulie scria pe FB că are în lucru „două cărți masive fără susținere financiară”. Finalul unei alte lucrări redactate împreună cu Viorel Marineasa era anunțat deja din octombrie 2021. Despre Securitate și cultură.

Document din volumul Continentul Gri: scriitorul Sorin Titel urmărit și fotografiat de securiști

Postările îl arată conectat la prezent, dincolo de dificultățile tratamentelor. Era atent la războiul din Ucraina, la încercările de a pune hățurile pe libertate prin legile toxice ale securității naționale, la crizele politice.

Acum un an, în 17 decembrie, Vighi posta fotografii din spitalul din Regensburg cu vestea bună că a trecut „glonț pe lângă veșnicia care ne așteaptă răbdătoare pe toți”. A câștigat aproape un an de viață, iar Bazil Popovici i-a fost alături până în ultima clipă.

Incursiune pe Continentul gri

Lansarea în 12 decembrie a volumului de 400 de pagini despre Timișoara culturală privită prin documentele Securității, intitulat Continentul gri, a umplut până la refuz librăria „La două bufnițe”, atât de dragă lui Daniel Vighi.

Fotografiile ni-l arată pe Viorel Marineasa, singur, stingher, pentru prima oară fără prietenul și coautorul cărții.

12 decembrie 2022. Lansarea volumului Continentul gri în prezența unui singur autor, Viorel Marineasa.

„Nu suntem mânați în scotocirile prin arhivele CNSAS de polițe de plătit, de ambiții demolatoare”, anunță autorii în Cuvântul lămuritor.

Notele informative sunt redate ca atare, cu numele întregi și cu explicații în subsolul paginii. Umorul involuntar al unor turnătorii și dosare de urmărire este subliniat prin titluri și intertitluri șugubețe și referințe literare străvezii ca „Dr. Jivago e de negăsit” sau „De ce sforăie voievozii sub amfiteatru?”.

Dincolo de artificii, realitatea lumii culturale aflate sub supravegherea inutilă și absurdă a Securității este dramatică. Scriitorul Sorin Titel și profesorul Gh. I. Tohăneanu erau permanent în atenția „organelor”, cenaclurile literare erau infiltrate cu turnători harnici, rockerii duși la tuns, poeziile luate la bani mărunți iar universitatea dată pe mâna unor profesori mediocri dar fideli partidului.

Continentul gri este cartea despre Timișoara culturală și Securitate apărută post-mortem

Daniel Vighi lasă astfel comunității sale, scriitori, studenți, cenacliști, activiști civici, timișoreni de tot felul, încă un reper pentru înțelegerea lumii care a fost și care se încăpățânează să nu dispară.

De gardă la spiritul Timișoarei

Împreună cu prietenii mei, cei mai mulți dintre ei intelectuali și scriitori, am fost alături de Timișoara, orașul meu însângerat, încă din seara zilei de 16 decembrie 1989. De atunci și până azi am rămas împreună cu ei pe aceeași linie, pe care noi o numim spiritul Timișoarei, dar care e de fapt esența construcției numite Uniunea Europeană. Spiritul Timișoarei nu e un dat imuabil, așa cum s-ar putea crede. Ne revine să-l păzim, să-l cultivăm și să-l transmitem mai departe, fiindcă, pierzându-l pe el, ne pierdem pe noi înșine.

Mereu optimist, Daniel Vighi credea în victoria democrației. În pofida obstacolelor, a fost un învingător

Am considerat că implicarea civică face parte din datoria pe care o am față de orașul care m-a adoptat și m-a format. Mai mult, am convingerea că exemplul orașului meu e cheia pentru reușita țării mele în lumea occidentală în care se află locul nostru pentru totdeauna. Niciodată n-am fost mai convins de valorile orașului meu și ale democrației decât în aceste luni când imperialismul rus, cu barbaria, intoleranța și crimele lui, ia cu asalt teritoriile Ucrainei martirizate”, este mesajul transmis de pe patul de spital.

Daniel Vighi scriitor, profesor universitar, publicist, este autorul și coautorul câtorva zeci de volume de proză, studii filologice și de istorie recentă printre care Însemnare despre anii din urmă, (roman de debut), Rusalii ‘51. Fragmente din deportarea în Bărăgan (în colaborare cu Viorel Marineasa), Decembrie, ora 10, Povestiri din cutia de pantofi, Tentația Orientului (eseuri), Insula de vară, Sorin Titel – monografie critică, Misterele castelului Solitude, Cometa Hale-Bopp, Istoria din cutia de pantofi, Onoarea și onorariul (studiu), Trilogia Corso, Mort în Patagonia, Continentul gri.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor-Filiala Timișoara, membru în Asociația Scriitorilor Profesioniști din România, a fondat Societatea Timișoara, Alianța Civică și Partidul Alianței Civice.
A fost premiat de Uniunea Scriitorilor și de ASPRO, de Fundația Principesa Margareta, de revistele Orizont, Familia, Euphorion, Observator cultural.