Galerie foto | Mihail Gorbaciov (1931–2022). Istoria ultimului lider al URSS în imagini
În 1990, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuția sa la reducerea tensiunilor dintre Est și Vest.
În această fotografie din 5 iunie 1991, el primește aplauze din partea audienței din Oslo, în timp ce intră în sala de conferințe pentru a ține prelegerea care a fost amânată mult timp.
Tânărul Mihail „Mișa” Gorbaciov, aici la vârsta de patru ani, s-a născut pe 2 martie 1931 în Privolnoie, un sat din regiunea Stavropol, sudul Rusiei, în timpul de foamete. Familiile părinților lui fuseseră țărani înainte de Revoluția bolșevică.
Această fotografie, făcută în jurul anului 1935, a fost una dintre fotografiile de familie care au apărut în numărul „Omul anului” al revistei Time, care l-a avut pe liderul sovietic pe copertă.
După ce s-a căsătorit cu Raisa Titorenko, colegă de clasă, care în acel moment termina o diplomă în filozofie marxistă, Gorbaciov s-a întors în sudul Rusiei, unde a început să urce pe scara birocrației comuniste regionale, specializându-se în profilul regiunii sale: agricultura.
Fotografia în care apare cuplul a fost realizată între 1953 și 1954.
Gorbaciov și soția lui Raisa au adus un stil nou la Kremlin, călătorind în URSS și în străinătate, mergând pe stradă printre oameni și chiar purtând discuții ad-hoc.
În imagine: Gorbaciov stă într-un autobuz după ce s-a întâlnit cu muncitorii de la uzina de construcții de mașini Uralmash, 28 aprilie 1990.
Mihail Gorbaciov (dreapta) se întâlnește cu locuitorii din Vilnius, Republica Sovietică Socialistă Lituaniană, Uniunea Sovietică, în timpul unei vizite oficiale.
„Statul este acolo pentru a servi poporul. Oamenii nu sunt acolo pentru a servi statul”, a spus el.
Gorbaciov a cerut să se pună capăt cursei înarmărilor și a îmbunătățit relațiile cu SUA, contribuind la eliminarea a mii de focoase nucleare care amenințau Europa cu distrugerea, prin semnarea tratatului privind Forțele Nucleare cu Rază Intermediară de Acțiune (INF) cu președintele american Ronald Reagan în 1987.
În imagine: Mihail Gorbaciov (stânga), în timpul primei întâlniri oficiale pe care a avut-o cu președintele american Ronald Reagan, la Geneva/Elveția în 1985.
În 1988, Gorbaciov creează Congresul Sovietic al Deputaților Poporului. Fiecare republică sovietică înființează congrese similare, iar pentru prima dată în istoria Uniunii Sovietice au loc alegeri electorale cu mai mulți candidați, mulți dintre ei nefiind membri ai Partidului Comunist.
În imagine: URSS. 17 martie 1991. Referendumul întregii Uniuni privind păstrarea Uniunii Sovietice. Președintele sovietic Mihail Gorbaciov la o secție de vot din Moscova.
Președintele sovietic Mihail Gorbaciov (stânga) îl îmbrățișează pe Erich Honecker, liderul partidului și al statului est-german, după sosirea lui Gorbaciov pe aeroportul Schoenefeld din Berlinul de Est, 6 octombrie 1989.
Gorbaciov i-a spus liderului est-german Erich Honecker că „depinde de oamenii înșiși să decidă ce este bun pentru țara lor”.
O lună mai târziu, Zidul Berlinului a căzut.
Una dintre cele mai durabile contribuții ale lui Gorbaciov la Rusia post-sovietică s-ar putea să fi fost în jurnalism, o profesie supusă unei represiuni și amenințări tot mai mari din partea guvernului actual al Rusiei, al lui Vladimir Putin.
În 1993, la trei ani după ce a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, Gorbaciov a folosit o parte din banii premiului pentru a investi într-un mic ziar independent numit Novaya Gazeta, ajutându-l să își cumpere primele computere.
În imagine: La Forumul studenților din întreaga Uniune, URSS, 15 noiembrie 1989. Gorbaciov se întâlnește cu studenții la Palatul Tineretului din Moscova.
Liderul sovietic Mihail Gorbaciov (stânga) ascultă discursul premierului britanic Margaret Thatcher la Londra, la 6 aprilie 1989, în timpul unei conferințe de presă în fața 10 Downing Street, după ultima rundă de discuții dintre cei doi lideri.
Gorbaciov a fost adulat în străinătate, dar după prăbușirea URSS, mulți ruși au simțit ambivalență sau chiar dezgust total față de ultimul lider URSS.
Secretarul general al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov, și vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, George Bush (de la stânga la dreapta), salută locuitorii orașului Washington pe o stradă.
Aproximativ 100.000 de demonstranți mărșăluiesc spre Kremlinul din Moscova la 20 ianuarie 1991. Mulți au cerut demisia președintelui sovietic Mihail Gorbaciov, protestând față de represiunea armatei sovietice împotriva autorităților naționaliste lituaniene. Lituania a fost prima republică baltică care și-a proclamat independența în martie 1990. URSS a recunoscut în cele din urmă secesiunea Lituaniei în septembrie 1991.
Un demonstrant pro-democrație se luptă cu un soldat sovietic deasupra unui tanc parcat în fața clădirii Federației Ruse, la 19 august 1991, după ce o lovitură de stat l-a răsturnat pe președintele sovietic Mihail Gorbaciov.
Lovitura de stat a fost condusă de către membrii autointitulatului „comitet pentru starea de urgență” sau „banda celor opt”. Aceștia l-au închis pe Mihail Gorbaciov în cabana sa din Crimeea și au încercat să mențină o URSS unită prin forță.
Mii de oameni din Moscova, Leningrad și alte orașe au răspuns în aceeași zi apelului președintelui Republicii Ruse, Boris Elțîn, de a ridica baricade împotriva tancurilor și a trupelor.
După eșecul loviturii de stat, Partidul Comunist a fost interzis, iar Uniunea Sovietică s-a destrămat oficial în cursul aceluiași an, punând pe hartă 15 țări independente.
La 25 decembrie 1991, Gorbaciov a demisionat, renunțând la funcția de lider al unei țări care încetase efectiv să mai existe.
„Iau această decizie ca o chestiune de principiu. Am militat pentru independența popoarelor și pentru suveranitatea republicilor”, a declarat el în timp ce își anunța demisia în direct la televiziune. „Dar, în același timp, am militat pentru păstrarea unui singur stat pe teritoriul întregii țări. Dar evenimentele au luat o altă direcție”, a completat el.
În imagine: Președintele sovietic se adresează unui grup de 150 de directori de afaceri din San Francisco, luni, 5 iunie 1990.
Mihail Gorbaciov și Vladimir Putin, la o conferință de presă din 21 decembrie 2004. Într-un interviu, fostul președinte sovietic îl sfătuise pe Putin să nu se întoarcă la președinție: „Vladimir Vladimirovici a îndeplinit deja două mandate și încă unul ca prim-ministru. Dacă aș fi în locul lui, nu aș candida la președinție”.
Soția lui Gorbaciov, Raisa, a murit de leucemie în 1999. În 2009, Gorbaciov a lansat un album de balade romantice intitulat „Cântece pentru Raisa”, pentru a strânge fonduri în scopuri caritabile.
Singurul copil al cuplului, Irina, s-a născut în 1957 și s-a pregătit ca medic la Stavropol și Moscova. În prezent, este vicepreședinte al fundației lui Gorbaciov și are doi copii.
După 2011, Gorbaciov a suferit un declin al sănătății și a fost supus mai multor operații. În 2015, a încetat să mai călătorească în străinătate.