Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că va demisiona marți ca urmare a pierderii majorității după retragerea din coaliției a partidului Vita Italia condus de fostul prim-ministru Matteo Renzi.
Deşi Giuseppe Conte a supravieţuit ulterior unui vot de încredere în Parlament, săptămâna trecută, el nu a reuşit să-şi asigure o majoritate absolută în Senat, ceea ce înseamnă că va avea dificultăţi în a pune în aplicare orice agendă politică dacă nu va putea atrage noi susţinători.
Tensiunile dintre formaţiunile guvernamentale mocneau de câteva săptămâni, pe fondul neînţelegerilor privind modul de alocare a celor circa 210 miliarde de euro din fondul de reconstrucţie post-pandemie al UE.
Italia Viva este o formaţiune mică, dar necesară pentru supravieţuirea coaliţiei din care mai faceau parte Democraţii (PD) de centru-stânga şi Mişcarea Cinci Stele (M5S), populistă.
La jumătatea lunii ianuarie, un sondaj Ipsos arăta că aproape jumătate din cetăţenii italieni nu înţeleg motivele acestei crize politice.
Potrivit unui comunicat al cabinetului , domnul Conte a convocat marți la 9:00 un Consiliu de Miniștri destinat „informării miniștrilor cu privire la intenția sa de a merge la Quirinale (sediul președinției Republicii) pentru a demisiona”. Conte, în funcție din iunie 2018, speră să primească un mandat de la președintele Sergio Matterella pentru a încerca să formeze un nou guvern, spune presa italiană citată de agenția Reuters.
Odată ce premierul își dă demisia, nu există nicio garanție că se poate forma o nouă coaliție.
Conte s-a opus ideii de a-și da demisia până acum de teamă că ar putea să nu fie reales. A încercat în schimb să atragă senatori șovăitori în tabăra sa cu vagi promisiuni privind un nou guvern și posibile poziții în ministere.
Schimbările dese de prim-miniștri sunt fapt curent în Italia care a avut 66 de guverne de la Al Doilea Război Mondial.