Premierul Orban a plătit 3000 de lei amendă pentru că nu purta mască și fuma în spațiu închis

Prime minister Ludovic Orban smoking in the government office

UPDATE Într-un comunicat remis sâmbătă seară, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București informează că „a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului”.

„Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.

După apariția unei fotografii în care nu purta mască și fuma într-un spațiu închis dintr-o instituție publică, premierul Ludovic Orban a fost amendat de două, plătind în total suma de 3000 de lei. Plata a fost făcută online prin intermediul platformei https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public

Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise. Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Guvernului.

Ulterior apariției fotografiei în spațiul public, premierul Ludovic Orban a declarat, potrivit Mediafax, că: „Nu ştiu despre ce e vorba, când o să umblu o să mă uit. Acuma m-am dat jos din avion, am fost plecat la Mureş şi la Maramureş, habar n-am. Ştiu eu în ce poză apar? Şi ce să fac? Asta e. Dacă e o poză, e o poză. Asta e", a declarat premierul Ludovic Orban, vineri seară, pentru Mediafax.

De menționat că premierul își sărbătoarea ziua de naștere.

Surse citate de Digi 24 spun că premierul s-ar fi dus singur la Poliție cerând să fie amendat, ea nefiind ca urmare a unei sesizări sau autosesizări a poliției.

În imagine apar premierul Ludovic Orban care fumează, Raluca Turcan, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul de Externe Bogdan Aurescu și ministrul transporturilor Lucian Bode.

Virgil Popescu ține în mână un pahar care pare să conțină alcool, în timp ce Bogdan Aurescu are un trabuc.

Imaginea a fost lansată de Cristian Vasilcoiu, fost purtător de cuvânt al Liei Olguța Vasilescu, în perioada în care aceasta era ministru al Muncii. Vineri seara, postarea avea 1.200 de preluări.

Acum, Vasilcoiu este consilier parlamentar, după cum scrie pe pagina sa de Facebook.