Prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișustin, se deplasează joi la Minsk, în timp ce tot mai contestatul președinte belarus Aleksandr Lukașenka vrea sprijinul Moscovei pentru a rezista protestelor de amploare și izolării occidentale care au venit ca răspuns la alegerile din 9 august care sunt condamnate drept viciate.
Protestele zilnice care țin de câteva săptămâni, fără precedent până acum într-o stat condus cu o mână forte de Lukașenka, sunt urmărite cu atenție de Moscova care de mult timp militează pentru o integrarea economică și politică între cele două foste state sovietice în ciuda faptului că a găsit de cele mai multe ori un partener dificil în Lukașenka.
Protestele și represiunea cu care li s-a răspuns au întors apropierea de Vest pe care liderul de la Minsk o încerca pentru a balansa relațiile cu mult mai dominantul său vecin de la est.
În timpul unei vizitei efectuate miercuri la Moscova, ministrul de Externe al Belarusului, Vladimir Makey, a mulțumit Rusiei pentru sprijinul acordat guvernului belarus în fața protestelor pe care le-a numit drept „orchestrare din exterior".
La rândul său, ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, a vorbit despre criticile „distructive" ale Vestului la adresa autorităților de la Minsk. El a spus că Moscova va răspunde „ferm și cu demnitate" la orice încercare de destabilizare a Belarusului sau de afectare a legăturilor sale puternice cu Rusia.
Lavrov a confirmat și că președintele rus Vladimir Putin îl va primi pe Lukașenka la Moscova „în următoarele săptămâni".
Vineri și ministrul Apărării de la Belarus se va deplasa la Moscova cu ocazia unei întâlni a șefilor Apărării a fostelor state sovietice.