Aceştia au fost recompensaţi pentru că „reprezintă poporul venezuelean care luptă pentru restabilirea libertăţii şi democraţiei”, transmite AFP.
Câştigătorii au fost anunţaţi de preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, după o reuniune a liderilor grupurilor politice.
Venezuela a organizat alegeri prezidenţiale în iulie, iar opoziţia a publicat numărătoarea voturilor care, potrivit acesteia, arăta că Edmundo Gonzalez Urrutia a obţinut de fapt o victorie răsunătoare. Comisia electorală naţională l-a declarat însă câştigător pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Maduro, iar Gonzalez, în prezent este căutat de autorităţile venezuelene, a fugit în Spania.
„Edmundo şi Maria au continuat să lupte pentru un transfer liber, corect şi paşnic al puterii şi au apărat fără teamă valorile preţuite de milioane de venezueleni şi de acest Parlament: justiţia, democraţia şi statul de drept”, a declarat preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
MariaCorina Machado, în vârstă de 57 de ani, a jucat un rol cheie în alegerile prezidențiale din Venezuela din iulie.
Premiul Saharov a fost creat în 1988 şi este acordat persoanelor şi organizaţiilor care apără drepturile omului şi democraţia.
Machado și Gonzalez Urrutia au fost numiți pentru premiu de către Partidul Popular European de centru-dreapta, cea mai mare grupare politică din Parlamentul UE.
Ceilalți doi finaliști au fost activistul azer Gubad Ibadoghlu – susținut de Verzi – și organizațiile israeliene și palestiniene care lucrează împreună pentru pace, propuse de grupul Socialiștilor și Democraților.
Metsola a adus un omagiu finaliștilor, spunând că „toți apără cu curaj drepturile omului și libertatea de gândire în fața unor provocări inimaginabile”".
Ea a spus că starea de sănătate a lui Ibadoghlu - aflat în arest la domiciliu - „se deteriorează în prezent semnificativ” și a cerut „autorităților azere să renunțe la toate acuzațiile împotriva doctorului Ibadoghlu și să-i ridice interdicția de călătorie”.
Parlamentarii de extremă dreapta l-au nominalizat pe miliardarul american Elon Musk drept campion al „libertății de exprimare”, dar alegerea lor nu a fost acceptată.
Numit după fizicianul și disidentul politic sovietic Andrei Saharov, printre laureații anteriori ai premiului se numără Nelson Mandela din Africa de Sud și fostul lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.