De unde a început isteria prețului benzinei. Precedentele din Bulgaria și Polonia

Your browser doesn’t support HTML5

Goana după combustibil. Imaginile unei seri în care românii s-au temut că rămân fără benzină.

O poză cu prețuri de 11 lei/litrul de benzină a dus la cozi de kilometri la benzinăriile din întreaga țară. Un mesaj pe Whatsapp a convins mii de români să ia cu luat cu asalt benzinăriile. 

Miile de oameni care au făcut cozi la benzinăriile românești în seara zilei de miercuri au fost mobilizați de o fotografie distribuită pe Facebook sau un bon de casă promovat pe whatsapp. Ambele proveneau de la o benzinărie particulară din județul Bihor operată de firma de SC Desira Impex SRL.

Societatea este deținută, în proporție de 99 la sută de omul de afaceri Daniel Mircea Degău. El a început să vândă benzină cu 11 lei litrul ieri după amiază, iar un bon de motorină emis la ora 14.05 s-a împrăștiat pe grupurile de whatsapp și a creat panică.

Mesajul care îl însoțea era că urmează scumpiri importante și că oamenii ar trebui să-și facă provizii. În întreaga țară, s-au format cozi imense, iar circulația a fost blocată în anumite zone. Lanțul de benzinării Mol a speculat momentul. A închis benzinăriile timp de 20 de minute și a afișat apoi prețuri de peste 9 lei pentru motorină și benzină.

Un alt lanț de benzinării care a profitat de moment a fost ESO, unde miercuri seară erau afișate prețuri în jur de 10 lei. La 19:40 motorina era 9.90 lei/l, iar după jumătate de oră prețul revenise la 7.65 lei/l.

Îți mai recomandăm Cozi la benzinării de teamă că prețul benzinei va exploda. Reacția ministrului Energiei

Joi, când a afișat un preț cu 2 lei mai mic, compania și-a cerut scuze, a pus pe seama panicii create creșterea prețului și a promis că va restitui banii tuturor celor care au luat motorină la preț crescut.

Într-o declarație pentru ziarul local Bihoreanul, Daniel Degău a susținută că a cumpărat benzina scumpă de la depozitul Mol unde i s-ar fi spus că aceasta va ajunge să depășească 10 lei.

„Am cumpărat din depozit carburantul cu 8,6 lei litrul, în condiţiile în care eu până acum la pompă l-am vândut cu 7,6! Mi-au zis că dacă nu-mi convine să nu iau. Şi aşa am o cisternă pe care nu mi-au umplut-o! Mâine va fi şi mai scump, am înţeles că va fi 10 lei litrul", a declarat miercuri pentru Daniel Degău, administrator şi unul din patronii Desir Impex, pentru Bihoreanul.

Profesorul Florin Zeru, de la Facultatea de Științe Politice spune că suntem în fața unui zvon care s-a viralizat, mai degrabă decât o dezinformare.

„Altceva trebuie să avem în vedere și anume comportamentul nostru în astfel de situații. Atunci când primim o informație de genul acesta este bine să facem un pas în spate, să respirăm adânc și să gândim rațional. De unde vine această informație? Este reală sau falsă? Unde sau la cine pot să mă uit pentru a mă informa suplimentar?”, arată Zeru cum trebuie tratate informațiile puternic emoționale de pe rețelele sociale.

Cozi cu mațini s-au format miercuri seară nu doar în Cluj, ci în toatele orașele din țară.

Zvonurile fac și ele parte din războiul informațional care s-a acutizat în ultimele zile.

„Acest război informațional se desfășoară de ani de zile și cu toții suntem ținta lui și cu toții suntem victime. Așa că recomand să verificați informațiile înainte de a le distribui mai departe. Chiar și cei mai experimentați în acest război informațional pot fi victime. Iar atunci când cazi într-o astfel de capcană este bine să recunoști că ai greșit”, a mai spus profesorul Florin Zeru.

Precedentul Bulgaria

„Fără niciun motiv în acest moment, există panică în privința combustibililor”, scria prim-ministrul bulgar Kiril Petkov pe Facebook cu o săptămână înainte de începerea isteriei de la București.

Tot un mesaj pe rețelele de socializare fusese cel care îi agitase pe bulgari. „S-a dovedit apoi că panica s-a datorat în mare parte a partidului de opozitie Gerb, care a sponsorizat două postări pe Facebook că prețurile cresc și benzina se termină. Deci, a fost o campanie de dezinformare cu intenție”, a declarat ziaristul Ivan Radev

Ca și în România, și în Bulgaria masele au fost mobilizate de iminenta creștere a prețului, dar și de posibilitatea de a rămâne fără combustibil.

Îți mai recomandăm SUA interzic toate importurile de petrol și gaze din Rusia

„Un tanc descărcat astăzi, încă două tancuri așteaptă să fie descărcate la Lukoil. Există combustibil și nu există nicio șansă să te oprești sau să fugim!”, a mai declarat, la momentul respectiv, Kiril Petkov.

Și Polonia a trecut prin frica de a rămâne fără combustibil

Pe 25 martie, rețelele de socializare din Polonia au înregistrat și ele poze cu rânduri de mașini care așteaptă să-și umple rezervoarele. Cea mai mare companie petrolieră din Polonia, PKN Orlen SA, a raportat vânzari zilnice record de combustibil.

Polonezilor le-a fost frică că vor rămâne fără combustibil. Cele două grupuri din industria petrolului au încercat să liniștească populația spunând că Polonia are rezerve de combustibil care acoperă mai mult de trei luni de consum obișnuit.

Organismul de supraveghere pentru protecția consumatorilor a spus că va investiga cazurile în care prețurile au părut umflate.

Îți mai recomandăm Bursa de la Moscova, suspendată | Economia Rusiei începe să simtă efectele sancțiunilor

PKN Orlen, care operează mai mult de o cincime din cele 7.852 de benzinării din țară, a declarat că vânzările în rețeaua sa au crescut în ziua în care benzinăriile au fost luate cu asalte cu între 300% și 400%. Compania a cerut la rândul lor șoferilor să nu intre în panică. Pentru calmarea situației, a fost interzis punctelor sale de vânzare să dea benzină clienților care doreau să umple containere.

Ce a favorizat isteria cu creșterea prețului benzinei

Manipularea cu creșterea exagerată a prețului la benzină vine pe fondul atingerii unui nou maxim al barilului de petrol. Acesta a fost cotat la 130 de dolari în cursul dimineții de ieri.

Noul maxim s-a reflectat în prețurile de la pompă din întreaga Europă. În Germania, litrul de benzină și motorină ajunsese la prețuri situate în jur de 2.40 de euro pe litru, iar în Italia de 2.30. În Luxemburg, prețul crescuse la fel cu aproximativ 30 de cenți în decurs de 3 zile.

În România, luni, un litru de motorină se vindea aproximativ cu 7 lei , marți ajunsese la 7,30, iar miercuri, înainte de isterie, se vindea cu 7,55 de lei.