Primarii PSD care au trecut la PNL nu au fost uitați la împărțirea banilor pentru teritoriu, iar aproape 57 de milioane de lei vor ajunge la aceștia. Se remarcă primarii din Teleorman, care au obținut plafonul maxim după ce au plecat la PNL. Municipiile Timișoara și Iași, conduse de primari PNL, se numără printre cele care primit mulți bani în urma repartizării care a fost decisă la Palatul Victoria. În schimb, mai multe municipii reședință de județ cu primari de la PSD nu au primit nici un leu. Localitățile cu primari UDMR au obținut și ele sume consistente. Banii din Fondul de Rezervă al primului-ministru au fost împărțiți cu două săptămâni înaintea alegerilor locale.
Județul Teleorman a fost mulți ani un fief al PSD, fiind controlat cu mână forte de Liviu Dragnea aproape două decenii. Condamnarea fostului președinte PSD la trei ani și jumătate de închisoare, în mai 2019, și instalarea guvernului Orban la Palatul Victoria au produs anumite mutații în acest județ roșu.
Șapte primari care în 2016 au candidat cu sigla celor trei trandafiri au decis în 2020 să facă pasul spre săgeata liberală. La rectificarea bugetară, sumele alocate primăriilor lor de către Executiv au fost printre cele mai generoase din județ.
Municipiul reședință de județ, Alexandria, care are primar PSD, nu a primit vreun leu în urma rectificării bugetare.
Mai norocoase au fost municipiile Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, conduse de primari PSD, au primit câte 900.000 de lei de la centru. Primarii care au trecut la PNL de la PSD nu au fost nici ei uitați.
Dacă în medie, alocarea pentru o comună în județ a fost de 250.000 de lei, fiecare dintre cele șapte comune cu primari trasnsferați de la PSD la PNL a primit de trei ori mai mult- 740.000 de lei (aproape 151.000 de euro).
Comunele în Teleorman cu candidați PNL, foști primari PSD
- Călinești – 740.000 lei
- Crângu – 745.000 lei
- Crevenicu – 745.000 lei
- Dobrotești – 740.000 lei
- Smîrdioasa – 745.000 lei
- Ștorobăneasa – 740.000 lei
- Vitănești – 745.000 lei
Primăria din Suhaia, care este condusă de soția actualului secretar general adjunct al Guvernului, Costel Barbu, a primit și ea în urma rectificării suma de 750.000 de lei.
Și alți primari PNL din județul Teleorman au primit de la centru sume de peste 700.000 de lei.
Îți mai recomandăm AUDIO De ce fură PNL primarii PSD? Dezvăluirea unui edil despre tentativa de racolare făcută de un înalt oficial din Guvern
Cele mai multe comune cu primari de la PSD, care însă au rămas loiali partidului, au obținut 250.000 de lei.
Primăriei Blejești, condusă de edilul care a reclamat faptul că s-a încercat racolarea sa de către PNL, i-au fost alocați 250.000 de lei.
Repartizări diferite la nivelul marilor municipii reședință de județ
Guvernul Orban a decis să aloce banii în teritoriu fără să prezinte un set clar de criterii pentru repartiția sumelor. Situații inedite apar și în cazul primăriilor municipiu reședință de județ, unele primind sume foarte mari, în timp ce pentru altele alocarea a fost zero.
Banii ajung astfel în teritoriu cu doar două săptămâni înaintea alegerilor locale și după ce au fost depuse listele de candidaturi.
Se poate observa cum guvernul PNL a decis să aloce sume substanțiale și pentru primăriile conduse de reprezentanți UDMR, nu doar de cei liberali. Premierul Ludovic Orban a declarat recent că dorește ca după alegerile parlamentare, viitorul guvern să conțină și UDMR, chiar dacă au existat tensiuni la începutul anului între liderii Uniunii și președintele Klaus Iohannis.
Îți mai recomandăm PSD le-a făcut plângere penală la DNA unor reprezentanți ai Guvernului PNL. Acuzația: constituirea unui „grup infracțional organizat”Topul municipiilor:
Sfântu Gheorghe (UDMR) - 11.411.000 lei
Timișoara (PNL) – 9.000.000 lei
Satu Mare (UDMR) - 5.700.000 lei
Călărași (PNL) – 5.000.000 lei
Târgu Secuiescu (UDMR) – 3.320.000 lei
Deva (PNL) – 3.000.000 lei
Top comune:
Comuna Mărașu – județ Brăila (PNL) – 5.000.000 lei
Comuna Berceni – județ Prahova (PNL) – 2.000.000 lei
Comuna Bezdead – județ Dâmbovița (PNL) – 1.500.000 lei
Comuna Murighiol – județ Tulcea (PNL) – 1.500.000 lei
Comuna Ghiroda – județul Timiș (PNL) – 1.200.000 lei
Ovidiu Voicu (Centrul pentru Inovare Publică): Prin aceste alocări se încurajează migrația politică
Europa Liberă a încercat să afle care sunt motivele pentru care guvernele apelează la această metodă de împărțire a resurselor publice.
„Acești bani care vin înainte de alegeri pot să facă o diferență semnificativă. Primarii respectivi pot să facă o achiziție rapidă, pot să înceapă un proiect vizibil înainte de alegeri, iar asta poate să influențeze rezultatul întregului scrutin electoral. Prin aceste alocări încurajăm migrația politică, situația e și în Teleorman, și în Giurgiu. Acest lucru se întâmplă dintotdeauna, alocările din fondul de rezervă al Guvernului către comune se fac discreționar, nici un Guvern nu a publicat vreo analiză din care să rezulte rațional de ce o anume comună primește bani și alta nu”, a declarat directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, Ovidiu Voicu, pentru Europa Liberă.
Potrivit acestuia, se poate observa din rectificarea bugetară că primăriile PNL sau unde sunt candidați PNL au fost avantajate. În privința sumelor alocate către primăriile conduse de UDMR, Ovidiu Voicu crede că finanțarea s-a făcut dintr-un motiv anume.
„Este un răspuns la întrebarea de ce UDMR nu a susținut moțiunea de cenzură, UDMR își negociază fiecare pas. Acesta e probabil costul neparticipării UDMR la moțiunea de cenzură, ceea ce a dus la eșecul moțiunii de cenzură”, este opinia directorului executiv de la Centrul pentru Inovare Publică.
Septimius Pârvu (Expert Forum): Fondul de rezervă seamănă cu PNDL, primarii sunt cumpărați
Coordonatorul de proiecte de la Expert Forum, Septimius Pârvu, susține că prin rectificările făcute în acest mod se obține cumpărarea unor primari de Guvern. Și el atrage atenția că Executivul nu a oferit nici o justificare pentru modul în care sumele au fost repartizate.
„Dacă ne uităm istoric, alocările din fondul de rezervă au fost mereu marcate de politic, la toate partidele. De multe ori există similitudini între PNDL ( Programul Național de Dezvoltare Locală n.a.)și modul în care se alocă bani pentru aceste localități. Guvernele și-au plătit primarii înainte de alegeri, atunci e interesul mai mare să atragi primari noi”, a spus Septimius Pârvu pentru Europa Liberă.
El trage un semnal de alarmă asupra capacității comunelor de a se autofinanța și dependența față de centru.
„Pe fonduri europene nu credeam că puteam împărți un miliard de lei în stânga, în dreapta fără nici o justificare și să îi cheltuim. Va veni Curtea de Conturi să vadă cum au fost cheltuiți banii. E o tactică intenționată de a ține această dependență față de centru. Unii primari nici nu sunt de condamnat, dacă nu primești bani, nu poți să faci nimic. Uneori e un calcul matematic să vezi din partea cărui partid candidezi și nu are legătură cu culoarea politică”, a afirmat expertul electoral.
Rectificarea bugetară urmează să intre în comisiile de specialitate și la votul final în Parlament.
Îți mai recomandăm Explicații ale noilor liberali pentru traseism: „PNL nu are ideologie, Steaua și Dinamo schimbă jucători, guvernul Cioloș a fost ineficient”