Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns marți seară în mijlocul a peste două mii de oameni, cei mai mulți membri ai comunității ucrainene din capitala Lituaniei, dar și localnici.
Însoțit de soția sa, Olena Zelenska, președintele Ucrainei a urcat pe o scenă construită în centrul orașului, unde a primit din partea unor alergători un steag din orașul ucrainean Bahmut, oraș în care de la începutul invaziei Rusiei au loc lupte grele.
La sosirea coloanei în care se aflau cei doi, lumea a izbucnit în urale.
Liderul Ucrainei a poposit în mijlocul oamenilor, în centrul capitalei Lituaniei, chiar în timp ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anunța ce au decis aliații în privința Ucrainei: noi ajutoare ce constau într-un sistem de apărare, înființarea Consiliului NATO-Ucraina pentru negocieri politice „de la egal la egal” și eliminarea Planului de Acțiune pentru aderarea Ucrainei.
NATO nu a invitat însă Ucraina să adere la NATO și nici nu a anunțat un calendar privind intrarea țării în Alianța Nord Atlantică, așa cum a cerut insistent președintele de la Kiev.
Vizibil dezamăgit, pe scena deasupra căreia scria „Ucraina NATO 33”, mesaj care înseamnă că Ucraina ar trebui să devină al 33-lea membru al NATO, Volodimir Zelenski a spus, în uralele celor peste două mii de oameni:
„Acest steag al nostru înseamnă că nu vor mai fi niciodată deportări din țările baltice către Siberia. Niciodată nu va mai fi Polonia ruptă în bucăți ori Ungaria umilită de invadatori. Niciodată nu vor mai fi tancuri în Praga ori războaie de iarnă împotriva libertății finlandezilor. Nu vor mai fi ocupații în Europa!
Astăzi pornesc cu încredere în soluții, cu încredere în partenerii noștri, cu încredere într-un NATO puternic. În NATO, care nu ezită, nu pierde timpul și nu se uită înapoi către niciun agresor. Și mi-aș dori ca această încredere să devină o siguranță - siguranță în soluțiile pe care le merităm, pe care le merităm noi toți - și pe care le așteaptă fiecare dintre soldații noștri, dintre cetățenii noștri, dintre mamele noastre, dintre copiii noștri. Cer prea mult?
NATO va da Ucrainei securitate. Ucraina va întări Alianța”.
Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, explicase că Ucraina va fi invitată să adere la NATO „când sunt îndeplinite condițiile”, fără a explica în ce constau aceste condiții. Este însă vorba mai ales de faptul că țara vecină se află încă în război.
Îți mai recomandăm Șeful NATO anunță că Ucraina va fi invitată în alianță „când vor fi îndeplinite condițiile”La finalul momentului emoționant prilejuit de discursul președintelui Ucrainei, i-am întrebat pe câțiva spectatori ce au simțit.
„Ne-am bucurat să-l vedem pe președintele Zelenski, desigur, aici la Vilnius. Sper să primească vești bune, poate niște pași pentru aderarea la NATO a fraților noștri și surorilor noastre din Ucraina”, a povestit unul dintre cei veniți în piața din Vilnius.
Un alt localnic a mărturisit că este „foarte entuziasmat” de prezența președintelui Ucrainei în mijlocul lituanienilor.
De altfel, sprijinul țării baltice, gazda a summitului NATO, se vede peste tot în centrul Vilniusului. Steaguri ale Ucrainei sunt afișate la ferestre și în balcoane, pe autobuze și în multe alte locuri publice.
Prezența președintelui Ucrainei și a soției sale în stradă, la Vilnius, a presupus luarea unor măsuri extraordinare de securitate.
Peste tot în zonă au fost cordoane de militari înarmați și polițiști, traficul auto fiind oprit pentru civili.
Din când în când, pe bulevardul adiacent pieței în care se afla cuplul prezidențial al Ucrainei mai treceau doar coloane de mașini blindate, în care se aflau oficiali prezenți la summit. O parte din mașinile care formează coloanele oficiale sunt conduse de militari lituanieni.
Summitul NATO de la Vilnius are loc oricum în condiții extrem de stricte de securitate. De luni, cerul capitalei este supravegheat de avioane AWACS ale NATO și de elicoptere militare.
În Vilnius, patrulează în zonă centrală dar și pe marile șosele mii de forțe de ordine, aduse inclusiv din alte oreșe ale Lituaniei, iar traficul este mult restricționat.
Despre summitul de la Vilnius, relatează peste două mii de jurnaliști veniți din toată lumea.
Europa Liberă România e pe Google News. Vă puteți abona AICI.