Primăria Capitalei cumpără 3.000 de teste pentru cei din serviciile esențiale

Gabriela Firea

Gabriela Firea a anunțat, vineri, achiziționarea a 3.000 de teste pentru angajații din transportul în comun, termoficare, iluminat public și din servicii sociale din București.

Testelor se vor adăuga celor 6.000 deja comandate pentru personalul medical.

Proiectul care vizează achiziționarea de noi teste pentru coronavirus va fi dezbătut vineri în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București, care se desfășoară pentru prima dată îm sistem online.

„Un proiect important prevede testarea angajaților care nu au cum să stea acasă. Pe lângă cadrele medicale, pentru care am lansat deja o comandă de teste PCR, în număr de 6.000, vom achiziționa 3.000 de teste pentru angajații din transportul public în comun, termoficare, iluminat public și servicii sociale”, a declarat Gabriela Firea.

Potrivit acesteia, acești angajați trebuie să facă aceste teste, întrucât în cazul în care ar fi infectați ar deveni vectori de transmitere a coronavirusului.

Un alt proiect supus dezbaterii vineri vizează copiii care riscă să rămână singuri acasă în această perioadă.

„Se referă la copiii care ar putea să rămână singuri acasă deoarece părinții lor ori sunt medici în prima line în spitalele de boli infecțioase, ori ambii părinți s-au contaminat și trebuie să fie spitalizați minimum două săptămâni ori sunt, de asemenea, copiii unor angajați din servicii sociale care trebuie să rămână în izolare în această perioadă, în special cei care lucrează în cămineșle de seniori. Pentru acești copii care așa cum spuneam este posibil să rămână singuri acasă și pentru a nu ajunge la case de copii, ne-am gândit și vă propun spre dezbatere acest proiect: să identificăm locații potrivite, prietenoase pentru aceștia, unde să li se asigure atât educație, realaxare, asistență medicală și socială, hrană zilnică firește”, a transmis Gabriela Firea.

Un alt proiect vizează asigurarea de măști și halate de protecție pentru medicii de familie din București.

Tot în cadrul declaraților susținute vineri, Firea a anunțat restrângerea activitățile care nu sunt esențiale, astfel încât bugete mai mari să fie direcționate către sănătate.

„Vreau să vă anunţ că din cele 21 de companii înfiinţate de către Primăria Capitalei, prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin fuziune şi absorbţie vom rămâne, deocamdată, cu 13 companii, deoarece este nevoie ca după această perioadă de pandemie să restrângem cheltuielile, să mai restrângem din activităţile care nu sunt esenţiale. Bugete impresionante să meargă în continuare către Sănătate, de asemenea către domeniul social şi către serviciile de utilitate publică. Nu renunţăm la acele domenii de activitate în totalitate, dar ele se vor regăsi, ca departamente sau divizii, în cadrul companiilor care vor absorbi activitatea celorlalte. Nu este o renunţare la ideea de a înfiinţa companii municipale, ci este o reducere a acestora, având în vedere contextul economic şi social care va deriva în urma pandemiei de coronavirus”, a spus Gabriela Firea.

Opt companii municipale ar urma să fuzioneze, prin absorbţie, cu alte cinci societăţi comerciale ale Primăriei Municipiului București, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute, vineri, de către Consiliul General al Capitalei.