Începută în 1910, copilăria internațională a fotbalului românesc nu a fost deloc ușoară: a fost nevoie de 12 ani pentru o primă victorie și, odată cu ea, un prim trofeu. Europa Liberă vă prezintă momente importante din istoria timpurie a „sportului rege”, în care capetele încoronate se implicau activ, iar prima reprezentativă a țării număra un singur român.
Prima minge de fotbal a fost adusă în România Mică (Moldova și Țara Românească) în 1889 de Mario Gebauer, la acel moment student în Elveția.
Pasionat de joc, s-a gândit să-l poată practica și în vacanțele petrecute acasă.
Prima echipă românească de fotbal, Olympia, în 1909. Pe rândul din stânga jos este Mario Gebauer, cel care a adus prima minge de fotbal din România și avea să fie primul președinte al Federației de Fotbal.
„Îmi aduc aminte că, fiind cu mingea pe șoseaua Kiseleff, un domn foarte cumsecade mi s-a adresat pe un ton dojenitor”, spunea Mario Gebauer, făcând referire la cât de înalt era: „Bine, domnule, gogeamitea omul și te joci cu mingea?”
Mărturia apare în „Football. Studiu documentar și critic”, prima lucrare din România dedicată noului sport, publicată în 1935 de Virgil Economu (1896-1978).
Inginer agronom, el este cel care, în 1923, punea bazele primei școli de arbitraj din România. S-a remarcat ca antrenor de fotbal, fiind unul dintre cei importanți teoreticieni și tacticieni ai acestui sport în România. A fost și selecționer al echipei naționalei între 1939-1940.
Conform acestuia, primul meci pare să fi fost în 1902, în zona actualului Muzeu de Geologie din București, iar la el ar fi participat mai mulți străini.
Prima echipă – Olimpia, a fost formată la 1905 din inițiativa unui german din Hamburg. El era și căpitanul, și finanțatorul, suportând toate cheltuielile legate de echipament sau organizare, deși „toți componenții erau oameni cu situație”.
Cea de-a doua formație de fotbal din România Mică s-a format în 1907, la Ploiești, sub denumirea de Echipa Româno-Americană.
Perioada interbelică este momentul exploziei în fotbalul românesc: Diferite bresle sau organizații se implicau în acest sport. În imagine, echipa de fotbal a Regimentului 19 Romanaţi condusă de sublocotenentul Câmpeanu.
Echipele nu erau întotdeauna de 11 la 11, fiind acceptate și variantele reduse, 7 la 7 sau 8 la 8. Unul dintre jucători era și arbitru.
Numărul redus de sportivi a generat, la inițiativa lui Mario Gebauer, cel care adusese prima minge de fotbal în Regat, organizarea „Cupei Miuța”.
Echipele erau formate din șase jucători, partida dura 15 minute (două reprize de șapte minute cu unul de pauză, în care se schimbau terenurile) iar spațiul de joc era redus la jumătate.
Noua variantă s-a dovedit extrem de populară prin cartiere, fiind un bun mesager al noului sport.
În 1910 are loc primul meci internațional între „așa zisa seclecționată” a României (din care făcea parte un singur român) și Universitatea Cluj, parte a Imperiului Austro -Ungar. Studenții câștigă cu 7-2.
Pe plan mondial, primul meci internațional de fotbal avusese loc în 1872, între Anglia și Scoția (0-0).
În 1911, echipa Constantinopolului, revenind dintr-un turneu din Ungaria, joacă un meci la București cu o echipă românească și obține o victorie. Scorul de atunci nu a rămas consemnat.
1923. Echipa românească la meciul București - Constantinopole (2-2) disputat la Constantinopol (Istanbulul de azi).
În 1918, România este invitată să ia parte la Jocurile Interaliate, disputate la Paris. Competiția s-a disputat în două grupe și a fost câștigată de Cehoslovacia.
În grupa sa, rezultatele României au fost: 0-4 cu Franța, 0-7 cu Italia și 2-4 cu Grecia (meci neterminat, nu se specifică din ce motive).
„Faptul însă că echipierii bucureșteni au ținut timp de o lună un strâns contact cu jucători de o valoare ridicată a fost de un real folos soccerului nostru”, notează Virgil Economu în lucrarea „Football”.
1935. Începutul meciului Venus - Beogradski (2-0) în turneul pascal de la București. Cei doi căpitani ciocnesc câte un ou, iar cel al cărui ou rămâne întreg alege terenul.
Pe 20 februarie 1922, la dineul de logodnă al principesei Mărioara a României cu principele Alexandru I al Serbiei, se stabilește ca pe 9 aprilie reprezentativele de fotbal ale Bucureștiului și Belgradului să joace un meci de fotbal, încheiat 2-2. Se decide un al doilea meci, pe 8 iunie, pe tărâm sârbesc.
„Regina Maria îl însărcinează pe Gebauer cu creionarea lotului. Va fi vorba despre o națională de fotbal a României reîntregite, nu o selecționată oarecare”, susține Cătălin Oprișan în lucrarea „100 de ani – Istoria echipei naționale de fotbal a României”.
Trei regi iau loc în tribunele stadionului, la „Cupa Regelui Alexandru”: Ferdinand al României, Alexandru I al Iugoslaviei și George al II-lea al Greciei.
Sârbii deschid scorul în minutul 35, din penalti. Sunt egalați în același mod, șase minute mai târziu.
„În a doua repriză, echipa română își desfășoară jocul tehnic și este vădit superioară echipei Iugoslaviei. La 24 de minute după începerea reprizei a doua, domnul Guga (U Cluj) reușește a marca un gol; datorită numai hazardului, două goluri sunt scăpate, ambele lovind stâlpii porții și deviind în exterior”, nota cronicarul, citat de Cătălin Oprișan.
Erau primul meci oficial câștigat de echipa României și primul trofeu adjudecat.
1934. Principele moştenitor Mihai, la un meci de fotbal. În fața sa, un trofeu în forma unei mingi de fotbal.
Prima echipă bucureșteană care are parte de un antrenor este „Juventus”: în 1926 sportivii de aici erau conduși de un maghiar, Hlavay.
Pleacă după un an și este înlocuit de antrenorul de renume european (la acel moment) Feklmann „care nu a putut însă să-și îndeplinească misiunea deoarece se purta prea frumos cu jucătorii bucureșteni și de aceea nu era ascultat”.
1925, Alba Iulia. Echipa de fotbal Unirea Alba Iulia după meciul cu Şoimii Sibiu.
Primul lider de galerie este consemnat în anii 20: Constantin Mihăescu, supranumit „Titi barosanu”, „a cărui voce de stentor și unele glume fac deliciul galeriei bucureștene”.
Cea mai importantă arenă bucureșteană din perioada interbelică era stadionul Oficiului Național de Educație Fizică (ONEF), inaugurat în 1926.
Cu o capacitate de 25-30.000 de spectatori, este considerat primul stadion modern din România, fiind dotat cu un gazon prevăzut cu sistem de drenaj.
A fost demolat în anii 1980, iar acum în locul acestuia se află garajul subteran al Camerei Deputaților. Câteva bucăți din ziduri mai sunt vizibile de pe strada Izvor.
1930 Meci de fotbal pe stadionul Oficiului Național de Educație Fizică (ONEF), inaugurat, în prezența regelui Carol al II-lea. Ridicată cu patru ani înainte, arena putea găzdui până la 30.000 de spectatori
Prima federație română de fotbal ia ființă în 1910, președinte fiind Mario Gebauer – „omul cu mingea”. 25 de ani mai târziu, în 1935, includea 500 de cluburi cu 25.000 de jucători.
Până în 1935, în primul sfert de veac de activitate, echipa României a disputat 44 de meciuri oficiale din care câștigase 20, șapte fiind terminate la egalitate iar 17 – pierdute.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.