Primul discurs al președintelui Joe Biden. „Doar împreună putem învinge”

Joe Biden susține primul său discurs de președinte al SUA

Joe Biden a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al SUA, al 46-lea președinte american, și a susținut primul său discurs.

„Jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite”.

Frânturi din discursul președintelui Joe Biden

  • Astăzi este ziua Americii, a democrației, o zi istorică și de speranță. Timp de zeci de ani americanii au fost provocați, acum s-au ridicat la nivelul provocărilor.
  • Cuvântul oamenilor a fost auzit. Am învățat cu toții că democrația este prețioasă și fragilă, iar acum a învins.
  • Acum câteva zile, violențele au zdruncinat Capitoliul, dar ne-am unit pentru a ajunge la transferul pașnic de putere, în timp ce mergem înainte optimiști iar democrația a învins.
  • Reziliența Constituției și puterea națiunii noastre sunt mai rezistente decât adversarii noștri.
  • Rar au existat amenințări mai mari decât cea pe care o înfruntă acum întreaga lume. Vom face dreptate pentru toată lumea.
  • Suntem națiunea care poate face tot ce-și propune. Știu ce pot face forța Constituției noastre și puterea națiunii noastre, așa cum mi-a spus și domnul Carter (fost președinte al SUA - n.r.), cu care am vorbit aseară și care nu poate fi aici, dar îi mulțumim pentru ce a făcut pentru America. Am depus jurământul pe care toți patrioții l-au depus, prima oară el a fost depus de George Washington. Dar America nu depinde doar de noi, ci de tot poporul.
  • Suntem o națiune minunată, am luptat secole, am învins războiul, am făcut pace, trebuie mergem înainte, avem multe de vindecat, mult de construit și mult de câștigat. Istoria noastră a întâmpinat provocări mai dificile decât cele de acum.
  • Împreună putem face din nou America forța principală a binelui în lume. Lupta pentru democrație e perenă și nu se încheie niciodată. Cer tuturor un nou început, în care să ne respectăm reciproc, să respingem violența limbajului și manipulările, să fim uniți. America poate fi mai bună de atât.
  • Neînțelegerile nu trebuie să ducă la divizarea țării. Voi fi președintele tuturor americanilor. Trebuie să oprim acest război care îi opune pe democrați republicanilor, pe albaștri celor în roșu, pe cei din rural împotriva celor din urban.
  • În eforturile pe care trebuie să le facem, avem nevoie de toți, umăr la umăr. Trebuie să acționăm ca o singură națiune unită. Așa cum scrie și în Biblie, vom trece prin greutăți împreună.
  • Vom repara alianțele noastre externe și vom conduce nu doar prin exemplul puterii, ci prin puterea exemplului.
  • Vă cer un moment de reculegere în memoria celor care au murit în pandemie.
  • Ne vom îndeplini obligația de a lăsa copiilor noștri o lume mai bună.
  • Voi apăra Constituția, democrația și America și voi face totul în serviciul public, nu pentru binele personal.
  • Dumnezeu să binecuvânteze America!