Sute de mâini strânse, zeci de îmbrățișări, de fețe sărutate. E sâmbătă, 24 august și, pe acorduri mobilizatoare, Marcel Ciolacu socializează în sala pavilionului Romexpo, unde au loc lucrările Congresului Partidului Social Democrat.
2.500 de de legați vor stabili cine va fi candidatul partidului la președinția României. Adică el.
Nu are contracandidat și-și face loc spre scena organizată în mijlocul mulțimii, fără grabă, într-o lungă și călduroasă baie de mulțime formată din fruntașii PSD din întreaga țară.
Vine să își prezinte proiectul și să vorbească de viitor. Prioritățile sale nu par însă aceleași cu cele ale delegaților. Măsurile care ar aduce prosperitate județelor lor se regăsesc timid sau deloc printre principalele obiective ale prezidențiabilului Ciolacu.
Noile puncte cardinale ale orizontului prezidențiabil
„Știu că nu sunt perfect. Dar am o calitate importantă: sunt un om normal”, spune Marcel Ciolacu rar, cu vocea sugrumată de o haină a modestiei tot mai strânsă pe corp.
Îți mai recomandăm Lupta pentru Cotroceni – de la „pas cu pas” la „pâș, pâș”. Între un posibil blat PSD-PNL și un improbabil pol de dreapta„Nu vreau să par altfel decât sunt și nu am promis mai mult decât știu că pot face”, își continuă el discursul de la tribuna Congresului PSD. Enumerează, câteva minute mai târziu, principalele patru obiective care vor defini noile puncte cardinale ale orizontului prezidențial:
- readucerea la viață a marilor uzine de metalurgie, siderurgie și petrochimie cu ajutorul capitalului privat. „Vorbim de un program național de sprijin pentru marea industrie, în valoare de 5 miliarde de lei”, transmite Ciolacu;
- atragerea de investiții mari, în domenii cheie pentru viitorul economiei: „pachete de ajutor de stat și garanții pentru investiții greenfield de minimum 500 de milioane de lei”, spune președintele PSD;
- creșterea unor noi generații de specialiști prin sistemul de învățământ tehnologic;
- o nouă mentalitate orientată către inovare: „avem nevoie să investim masiv în energie curată”.
„Trebuie să ne gândim serios și la turism”, mai spune el, în completare. „Avem o țară extraordinară, începem să avem autostrăzi și șosele moderne. Trebuie să folosim tot acest potențial”.
Principalele nevoi județene
Dacă readucerea la viață a marilor uzine sau investițiile verzi sunt primele obiective enumerate de la tribună, ele nu se regăsesc și la nivelul sălii.
Pentru PSD-iștii din Maramureș, de exemplu, prioritare ar fi proiectele de infrastructură mare, care ar lega județul de restul țării. Ar urma atragerea de investitori și dezvoltarea turismului.
„Ar fi mai mult decât suficient și mai mult decât convingător pentru electoratul maramureșan să înțeleagă că social-democrații sunt o soluție”, spune pentru Europa Liberă informaticianul Ciprian Cazoplean, vicepreședintele organizației municipale Baia Mare (jud. Maramureș). Consilier local ales la al doilea mandat, este, la 31de ani, printre cei mai tineri delegați. Se mândrește cu faptul că oraganizația sa a reușit, pentru prima dată după 1989, să câștige primăria Baia Mare.
Pentru delegatul Nicolae Soare, primarul comunei Dăneasa (jud. Olt), ales deja pentru al patrulea mandat, investiții în infrastructură și în „niște făbricuțe” pentru locuri de muncă sunt în capul listei de priorități.
„Avem nevoie de autostrăzi, de o legătură bună cu Ungaria și Europa”, crede și economista Lenuța Cornea Titiana, vicepreședinta CJ Satu Mare și proaspăt aleasă primar al comunei Bixad din județ.
„Dacă nu ai o infrastructură corespunzătoare, turistul nu mai vine a doua oară”, spune și Ioan Cotoară, președintele organizației locale a PSD Iaslovăț (jud. Suceava) și primar de 20 de ani în localitate, proaspăt reales pentru un nou mandat.
Infrastructura școlară, dezvoltarea și sprijinirea mediului economic mai sunt prioritare, în opțiunea lui, și o spune ca om care înțelege realitățile economice: familia sa are o fermă zootehnică și cultivă 100 hectare de teren.
În vreme ce pentru mari sectoare economice a avansat în timpul discursului cifre concrete, Marcel Ciolacu a pomenit autostrăzile în treacăt și nu la capitolul priorități, fără a prezenta și niște date clare.
„Problema Vrancei este cea a producătorilor de struguri care, din păcate, nu sunt protejați în marea competiție europeană”, își zice și Cătălin Popescu, secretarul organizația PSD Focșani, of-ul local.
Profesoara Ariana Bucur, vicepreședinta PSD Brașov, subprefect de Brașov și fost inspector general școlar al aceluiași județ, vede în educație marile probleme.
Reducerea abandonului școlar, o mai bună colaborare între mediul școlar și cel de afaceri, „să promoveze și să susțină învățământul profesional” și înființarea unor centre de excelență ar fi primele ei opțiuni.
Privit ca o prioritate de mulți delegați social – democrați cu care a discutat Europa Liberă, cuvântul „educație” apare de trei ori în discursul de o oră al candidatului Marcel Ciolacu. De două ori, în context negativ, cu trimitere la proiectul președintelui Klaus Iohannis: „vi s-a promis o «Românie educată». Și ați primit un sistem de educație eșuat, în care copiii sunt mai expuși la droguri decât la carte”.
Alternativa oferită, cel puțin la nivel discursiv, generează confuzie: „trebuie să dezvoltăm serviciile medicale și de educație, printr-un sistem avantajos de deduceri din impozitul pe salarii”.
PNL, sacul de box electoral
În lipsa unei competiții care să ofere un festival al alegerilor interne, liderii social – democrați au oferit, de la tribuna Congresului PSD, un festival de atacuri la adresa colegilor liberali cu care sunt în continuare la guvernare și alături de care au candidat la alegerile europarlamentare din urmă cu două luni și jumătate.
Concursul de lovituri împotriva PNL a fost deschis de Alfred Simonis, care a vorbit de apetența pentru lux a președintelui Klaus Iohannis și Rareș Bogdan, catalogat drept „balerin politic”.
Your browser doesn’t support HTML5
„Să aducem cu picioarele pe pământ armatele de ostași galbeni care se visează a fi brokeri de putere în România. Vor să ne facă că credem că sunt apostolici și scriitori de succes. În realitate sunt doar niște impostori, specializații în politici parazitare”, a plusat de la tribună ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Liberalii sunt foarte buni la comunicare, acuză PSD că face deficit mare. Dar cine a făcut datoriile?”, a urmat apoi, retoric, europarlamentarul Mihai Tudose. „Îl invoc pe Platon”, a continuat el, „ne-au băgat într-o peșteră când au guvernat, ne-au arătat pe pereți umbra deformată a realității. Trebuie să ieșim din peșteră, să vedem realitatea!”.
„Observ și eu agitația unora care au trecut de la ”prin noi înșine, dar cu PSD”, la tot felul de amenințări ridicole la adresa noastră. Vă rog să ignorați acest circ. PSD a fost mereu responsabil. A fost adultul din cameră. Noi trebuie să colecționăm reușite pentru România, și nu panouri electorale”, a punctat ironic și Marcel Ciolacu.
Îți mai recomandăm Lupta pentru Cotroceni – de la „pas cu pas” la „pâș, pâș”. Între un posibil blat PSD-PNL și un improbabil pol de dreaptaAdio, dar rămânem cu PNL
Discursul anti-liberal, practicat de lideri, nu se regăsește și la nivelul masei delegaților. Toți cei întrebați de Europa Liberă dacă ar dori continuat proiectul alături de Partidul Național Liberal, după alegerile din toamnă, au răspuns afirmativ.
„Nu am o problemă cu administrațiile în care PNL a fost un partener serios de coaliție locală. Nu am spus nu negocierilor cu PNL, cel puțin la nivel de Maramureș. Dacă PNL se va dovedi un partener solid, de încredere, nu văd de ce nu am continua”, a spus delegatul PSD Maramureș, Ciprian Cazoplean.
„Sunt o persoană conservatoare, 51% aș dori continuitate și stabilitate. Mi-aș dori să existe un echilibru dar acest echilibru să însemne și respect reciproc”, afirmă delegatul PSD Brașov, Ariana Bucur.
„Cel mai bine ar fi să nu vorbim unii de alții, e în defavoarea noastră. Trebuie continuat, făcută o alianță. Fiind o stabilitate, lucrurile merg bine”, zice primarul de Iaslovăț, Ioan Cotoară, delegat PSD Suceava.
„De ce nu am continua, dacă cădem la o înțelegere?”, se întreabă economista Lenuța Cornea Titiana, delegat PSD Satu Mare.
„Dacă posibilitatea formării unei noi majorități va spune asta, pentru binele românilor va trebui să acceptăm”, își justifică opțiunea și Cătălin Popescu, delegat PSD Vrancea.
Profil incert de viitor premier
Cât privește profilul noului premier, dacă Marcel Ciolacu va ajunge președinte, nu este conturat în rândul delegaților. Cei mai mulți nu-și pun deloc problema și merg pe mâna liderilor.
Există însă și opțiuni personale.
Delegatul PSD Maramureș, Ciprian Cazoplean, de exemplu, îl vede potrivit pentru funcție pe Gheorghe Șimon, deputat PSD și fost ministru al Economiei în guvernul Tudose.
„Are experiență guvernamentală, a fost ministrul Economiei, întotdeauna a fost orientat spre construcție atât la nivel național, cât și în Maramureș, ar fi cel mai mare câștig pe care l-ar avea Maramureșul după Revoluție”, explică Cazoplean.
Fost secretar de stat în guvernul Grindeanu, delegata PSD Brașov, Ariana Bucur, are o opțiune previzibilă: Sorin Grindeanu. „Mi s-a părut o persoană de acțiune, dispusă să-și asume măsuri mai puțin populare”, își justifică ea decizia.
Umbra lui Geoană la Congresul PSD
Singurul lider social-democrat care a atacat, de la tribuna Congresului, și altceva decât pe liberali a fost primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
„Mircea Geoană poate să joace într-un film de acțiune că știe ceva bătaie, c-a mai luat”, a fost punctul în care a mutat tirul ironiilor spre alte zone decât cele liberale.
Europa Liberă a întrebat delegați de la Congresul PSD cât de mult încurcă eventuala intrare în cursă a fostului lor președinte și candidat la prezidențiale.
- „Mircea Geoană reprezintă o oarecare pierdere, dar electoratul PSD cred că s-a coalizat destul de bine în jurul actualei conduceri pentru a oferi performanță. Cu siguranță, nu ajută în momentul de față proiectul Ciolacu”, consideră Ciprian Cazoplean, delegat al PSD Maramureș.
- „E foarte greu ca independent să obții un procent foarte mare, dar poate mă înșel”, spune Ariana Bucur, delegat din partea PSD Brașov.
- „Când sunt doi candidați de stânga, vom avea de pierdut”, crede primarul Ioan Cotoară, delegat PSD Suceava.
- „Nu cred că încurcă. Mircea Geoană este un fost PSD-ist care solicită voturi tot pe stânga. Vor fi ceva colegi care îl vor vota, dar nu e niciun pericol ca Ciolacu să intre în turul doi, caz în care voturile lui Geoană nu prea contează”, spune Cătălin Popescu, delegat din partea PSD Vrancea.
- „Nu cred că încurcă Geoană”, e optimist Nicolae Soare, primarul din Dăneasa, delegat al PSD Olt.
După patru ore de congres, după zeci de ironii la adresa colegilor liberali de guvernare, mii de de îmbrățisări și pupături între social-democrați, a venit și verdictul delegaților.
Cu șase voturi contra, cinci abțineri și 2.253 de voturi pentru, au fost validate noua echipă condusă de Marcel Ciolacu şi programul politic „Aici, pentru români!”.
„Știu și eu, știți și dumneavoastră. Am mai avut congrese reușite și câștigători la congrese”, a spus Marcel Ciolacu la final, conștient de ce-l așteaptă. În ultimii 20 de ani, niciun candidat PSD nu a câștigat fotoliul de la Cotroceni. Iar partidul s-a dovedit nemilos cu toți pierzătorii.
„Mihai (Tudose, n.r.), Sorin (Grindeanu, n.r.), trimiteți-mă la Cotroceni, fiindcă altfel va fi greu să scăpați de mine!”, au fost ultimele cuvinte rostite de Ciolacu de la tribuna Congresului. După care a urmat o nouă baie de mulțime social democrată.
Verdictul va fi dat, în mai puțin de patru luni. Românii își vor afla atunci noul președinte, iar social democrații vor vedea dacă adaugă sau nu încă un chip în galeria pierzătorilor.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.