Dosarul de corupție al lui Dan Șova se va relua de la zero, la Curtea de Apel București, pentru că Șova nu mai are calitatea de senator, au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Un singur judecător din complet a cerut trimiterea unor întrebări la Curtea Europeană de Justiție și suspendarea cauzei, așa cum s-a întâmplat și în procesul lui Darius Vâlcov.
Fostul ministru al Transporturilor a cerut, în baza deciziei Curții Constituționale privind completurile specializate de trei judecători, desființarea deciziei definitve a instanței supreme, care îl condamnase la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Avocații lui Șova au cerut de asemenea rejudecarea procesului.
Șova beneficiază astfel a doua oară de deciziile Curții Constituționale referitoare la completurile de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost pus în libertate în decembrie 2018, când instanţa supremă a suspendat executarea pedepselor, ca urmare a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare (o cale extraordinară de atac), după decizia Curţii Constituţionale privind compunerea nelegală a completurilor de 5 judecători, arată Mediafax.
Dan Șova, fost partener în casa de avocatură cu Victor Ponta, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora, pentru trafic de influență. El a cerut 100.000 de euro pentru a interveni la directorul CET Govora și a asigura contracte de consultanță juridică unei case de avocatură, în schimbul unui comision lunar.
Îți mai recomandăm Cum blochează CCR procesele ”gulerelor albe” prin refuzul de a motiva o decizie