„Măsura 3” se reia. Ministrul Năsui schimbă criteriile după sesiunea controversată din ianuarie

Ministrul Năsui a dorit încă de acum o lună se reia programul de granturi

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a declarat, într-un interviu acordat Economedia, că Programul „Măsura 3” privind granturilor de până în 200.000 de euro acordate firmelor afectate de pandemie va fi reluat.

Decizia a fost luată în urma suspiciunilor de ilegalități care ar fi fost comise în timpul sesiunii din luna ianuarie.

Europa Libera a dezvăluit cum mai multe societăți au știut atunci ce procente de cofinanțare să scrie pentru a primi granturile nerambursabile. O anchetă DNA referitor la acest aspect este în lucru.

În momentul acesta discutăm în coaliție reluarea acestei M3, să fie făcută pe baze corecte, fără proiecte imobiliare”, a declarat Claudiu Năsui pentru Economedia. Acesta a mai precizat că vor fi schimbate și criteriile de departajare „subiective”. Un exemplu este cel privind nivelul cofinanțării, care va fi înlocuit.

Firmele care au aplicat în sesiunea anterioară vor trebui să aplice din nou dacă vor să beneficieze de granturi pentru investiții. Ministrul vrea însă să nu mai existe posibilitatea solicitării de bani pentru imobiliare.

Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat luna trecută că Ministerul Economiei a depus plângerea penală după eșecul sesiunii din ianuarie. În documentele primite de procurori se precizează că 1.100 de firme au depus aplicații suspecte, cu 48 de ore înainte de finalizarea proiectului.

Toate cele 1.100 de firme au știut ce numere să completeze în aplicație ca să primească banii statului, dar să aibă și cel mai mic procent posibil de finanțare proprie în proiecte.

Îți mai recomandăm DNA va ancheta 1.100 de firme pentru posibila fraudare a banului public. Lista completă a aplicațiilor suspecte

Cererile pentru granturi în din Regiunea Nord-Vest au atras cele mai mari suspiciuni de corupție, așa cum reiese din datele care au ajuns la procurori în urma plângerii penale făcute de Ministerul Economiei.

Îți mai recomandăm Ancheta DNA | Lista celor mai „norocoase” firme afectate de pandemie