Proiectul legislativ privind „sancționarea dublului standard de calitate a produselor și serviciilor pentru consumatori” prevede că dublul standard înseamnă producerea sau comercializarea unui produs „ca fiind identic cu același produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitatea, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziție sau caracteristici diferite nejustificate”.
Sancțiunile pentru o astfel de faptă, pe care proiectul o caracterizează drept „o practică înșelătoare”, pot fi de maximum 4% din cifra de afaceri a companiei, iar dacă abaterea se repetă, se poate ajunge la suspendarea autorizației de funcționare pe o perioadă de 6 luni.
Produsele pe care personalul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului sau Autorității Naționale Sanitar Veterinare le găsește ca încadrându-se la „dublu standard” sunt confiscate.
Produsele vizate de proiectul de lege depus de liderul PSD sunt cele de larg consum, agroalimentare, carburanți, servicii de telefonie și internet, servicii financiare sau turistice.
Liviu Dragnea a susținut în repetate rânduri că există produse fabricate în UE la standarde mai joase pentru România.
Îți mai recomandăm Roșia Today: Nicolae Guță: ”Să trăiască alianța / Care i-am lustruit clanța,/ PSD-eu și cu ALDEU/ Sa le-aju-te Dumnezeu...”