În Franţa se desfăşoară sâmbătă a şaptea zi de manifestaţii la nivel naţional împotriva planurilor nepopulare de reformă a pensiilor ale preşedintelui Emmanuel Macron, pe fondul grevelor continue care au afectat rafinăriile, transportul public şi colectarea gunoiului, relatează Reuters.
Le Figaro scrie că, până la ora 17, polițiștii din Paris au fost făcut 26 de arestări printre demonstranți.
Coaliţia sindicatelor franceze speră să menţină presiunea asupra guvernului pentru a retrage reforma, a cărei măsură-cheie este o prelungire cu doi ani a vârstei de pensionare, la 64 de ani.
Liderii sindicali i-au cerut sâmbătă preşedintelui Macron să „consulte poporul" cu privire la reforma pensiilor, în a şaptea zi de mobilizare, în ajunul unei săptămâni decisive, în care guvernul speră să vadă reforma adoptată definitiv după un parcurs parlamentar haotic.
Aceasta este a doua zi de mobilizare organizată într-o zi de sâmbătă, pentru a permite angajaţilor să participe fără a fi nevoiţi să facă grevă.
Potrivit cifrelor Ministerului de Interne, până la 1 milion de persoane sunt aşteptate să participe la peste 200 de marşuri în întreaga ţară.
Demonstrațiile vin în contextul în care Senatul continuă să examineze legea, iar un posibil vot asupra textului din partea camerei superioare a Parlamentului fiind aşteptat până duminică seara.
Marţi trecută, 1,28 milioane de persoane au ieşit în stradă la demonstraţii, cea mai mare prezenţă de la începutul mişcării de protest, potrivit cifrelor guvernamentale. Sindicatele au estimat totalul la 3,5 milioane de persoane.
Sondajele de opinie arată că majoritatea alegătorilor se opun planului lui Macron, dar acţiunile greviste nu se bucură de o popularitate similară .
Un purtător de cuvânt al TotalEnergies a declarat pentru Reuters că grevele continuă în rafinăriile şi depozitele companiei petroliere franceze, în timp ce operatorul feroviar public SNCF a declarat că serviciile naţionale şi regionale vor rămâne puternic perturbate în weekend.
Îți mai recomandăm Franța, paralizată de greve. Proteste contra creșterii vârstei de pensionare la 64 de aniDin cauza grevelor din această săptămână, gunoaiele au început să se adune pe străzile din Paris şi livrările de combustibil de la rafinării sunt blocate, notează Reuters.
Lucrătorii au blocat vineri plecarea transporturilor de combustibil de la rafinăriile TotalEnergies şi Esso, alimentarea cu electricitate a fost perturbată, iar lucrările de întreţinere la unele reactoare nucleare ale grupului de stat EDF (Electricite de France) au fost amânate.