Donald Trump susține, într-o postare pe rețeaua Truth, că a anulat toate întâlnirile cu oficialii iranieni „până când uciderea fără sens a protestatarilor VA ÎNCETA”.
Președintele SUA a scris că „ajutorul este pe drum” și i-a îndemnat pe manifestanți să rețină numele ucigașilor și agresorilor, deoarece aceștia „vor plăti un preț mare”.
Declarația președintelui american vine în contextul în care grupurile pentru apărarea drepturilor omului – printre care se numără organizația Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia – citează diverse surse care afirmă că regimul de la Teheran se pregătește să execute primul protestatar anti-guvernamental arestat și acuzat în protestele care au început pe 28 decembrie.
Erfan Soltani, un tânăr de 26 de ani, ar urma să fie executat pe 14 ianuarie, la șase zile după arestarea sa.
Soltani este acuzat că „duce un război împotriva divinității” pentru rolul său în protestele care au zguduit țara de la sfârșitul lunii trecute.
Îți mai recomandăm Proteste în Iran | Un tânăr ar urma să fie executat pentru că „duce un război împotriva divinității”Într-o altă postare, președintele Donald Trump a anunțat că orice țară care face afaceri cu Iranul va fi supusă unor tarife de 25% în comerțul cu Statele Unite, fără a oferi detalii suplimentare.
În contextul acestor declarații, ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a declarat că țara sa este pregătită atât pentru negocieri, cât și pentru război cu SUA.
Araghchi a susținut, de asemenea, că, în urma întreruperii internetului, aflată acum la a cincea zi, situația din țară este „sub control” și „calmă”.
Senatorul republican Lindsey Graham a preluat declarațiile președintelui SUA și a completat: „Coșmarul lung al poporului iranian se va termina în curând”.
El a mai spus că nu vor exista „intervenții militare pe teren, ci dezlănțuirea iadului sfânt - așa cum a promis [Donald Trump] - asupra regimului care a călcat în picioare fiecare linie roșie”.
„Un val masiv de atacuri militare, cibernetice și psihologice este esența mesajului «ajutorul este pe drum».”
Graham a mai spus că Statele Unite ar ținte să distrugă „infrastructura care permite masacrul și măcelul poporului iranian” și „să-i înlăture pe liderii responsabili de crimă”.
Un oficial iranian sub protecția anonimatului vorbește de 2.000 de morți
Organizația norvegiană Iran Human Rights (IHR) a declarat că cel puțin 648 de persoane au fost ucise în proteste, dintre care nouă persoane sub 18 ani, scrie RFE/RL în live blog.
IHR a avertizat însă că numărul morților este probabil mult mai mare: „conform unor estimări, peste 6.000”.
Pe de altă parte, un oficial iranian a declarat sub protecția anonimatului pentru Reuters că aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv din rândul personalului de securitate, au fost ucise în protestele din Iran.
Datele sunt foarte dificil de confirmat, în condițiile în care accesul la internet a fost oprit în toată țara.
Your browser doesn’t support HTML5
Protestele din Iran continuă. Peste 600 de oameni au fost uciși în represiunea violentă, spun apărătorii drepturilor omului
Mai mult, un doctor din Iran a declarat pentru Radio Farda al RFE/RL că forțele de securitate au luat cu asalt spitalele și au executat protestatari răniți.
Medicul, care a spus că lucrează într-un spital din sudul Iranului, a declarat că membrii forțelor de securitate iraniene au „terminat” protestatarii care fuseseră internați în spital pentru tratament.
„Au ucis mulți [demonstranți], au arestat mulți și mulți sunt pe fugă”, a spus doctorul, care a vorbit cu Radio Farda sub condiția anonimatului de teama represaliilor. „Situația este foarte gravă.”
RFE/RL nu a putut verifica independent afirmațiile medicului.
În schimb, Agenția Iraniană de Radiodifuziune – unul dintre puținele canale de știri din Iran care continuă să actualizeze evenimentele, în ciuda cenzurii severe și a accesului la internet oprit – a anunțat marți că a fost raportată de către autoritatea din domeniu o scădere a rezervelor de sânge în întreaga țară și a donațiilor de sânge de către voluntari.
Scăderea rezervelor de sânge din ultimele zile vine în ciuda faptului că agenția de știri Mehr a relatat pe 8 ianuarie, citându-l pe directorul adjunct al instituției, că „rezervele de sânge ale țării sunt într-o stare favorabilă”.
ONU cere restabilirea accesului la internet
Organizația Națiunilor Unite a condamnat marți violența folosită de forțele de securitate iraniene împotriva demonstranților pașnici și a cerut autorităților să restabilească serviciile de internet și de telefonie.
„Uciderea demonstranților pașnici trebuie să înceteze, iar etichetarea protestatarilor drept «teroriști» pentru a justifica violența împotriva lor este inacceptabilă”, a declarat, într-un comunicat, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk.
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a transmis că nu a reușit să verifice în mod independent rapoartele despre existența a sute de decese și mii de arestări deoarece nu are acces în Iran, potrivit unui purtător de cuvânt.
Biroul și-a exprimat îngrijorarea față de soarta celor arestați, purtătorul de cuvânt amintind că cel puțin 12 demonstranți au fost executați după protestele din 2022.
Your browser doesn’t support HTML5
Zeci de cadavre în fața morgii din Teheran, în timpul protestelor violente din Iran
SUA îi îndeamnă pe americani să plece din Iran
În același timp, Ambasada SUA din Iran (prezență nefizică) și-a actualizat luni avertismentul de călătorie, avertizându-i pe cetățenii americani să părăsească imediat Iranul în contextul protestelor de amploare din această țară.
„Cetățenii americani ar trebui să se aștepte la întreruperi ale internetului, să planifice mijloace alternative de comunicație și, dacă o pot face în siguranță, să plece din Iran terestru în Armenia sau Turcia”, a precizat ambasada în comunicatul de pe site-ul său, adăugând că persoanele cu dublă cetățenie trebuie să iasă din Iran cu pașaportul acestei țări, întrucât Teheranul nu recunoaște dubla cetățenie.
„Cetățenii americani se află într-un risc semnificativ de a fi interogați, arestați și deținuți în Iran”, a precizat sursa citată.
Departamentul de Stat al SUA a desemnat de multă vreme Iranul drept destinație de nivelul 4 -„A nu se călători acolo”, avertizând că cetățenii americani nu ar trebui să meargă în această țară pentru niciun motiv și cei din Iran ar trebui să plece imediat din cauza unor riscuri grave de securitate.
Duminică, Donald Trump a declarat că administrația sa cântărește „unele opțiuni foarte puternice”, inclusiv acțiuni militare potențiale împotriva Iranului, și că Teheranul începe să încalce liniile roșii ale SUA.
SUA nu au nicio ambasadă sau consulat în Iran, iar ambasada Elveției la Teheran acționează ca reprezentant al intereselor americane, dar serviciile sale sunt limitate.
Îți mai recomandăm Donald Trump anunță tarife de 25% pentru orice stat care face comerț cu Iranul, pe fondul protestelor de amploare din țarăEuropa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.