Putin îl numește pe Mihail Mișustin șef al guvernului

Vladimir Putin a ales un politician fără profil proeminent ca viitor premier al Rusiei, Mihail Mișustin

Kremlinul a anunțat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a numit pe șeful Fiscului, Mihail Mișustin, în funcția de premier.
Îți mai recomandăm Putin a acceptat demisia lui Medvedev


Numirea a fost făcută la scurt timp după ce Dmitri Medvedev și guvernul au demisionat în urma apelului făcut de Putin la schimbări ample ale Constituției.

Mișustin, 53 de ani, care a lucrat în cadrul guvernului din 1998, a fost până acum o figură ștearsă în funcția de șef al Fiscului, pe care o ocupă din 2010.

Putin a folosit discursul anual despre starea națiunii, din 15 ianuarie, pentru a anunța un referendum referitor la amendarea substanțială a Constituției, menită să întărească puterea parlamentului și care ar urma să fie pusă în aplicare înainte de finalul mandatului său prezidențial, în 2024.

Îți mai recomandăm Guvernul Medvedev a demisionat

Observatorii sunt de părere că alegerea lui Mișustin, un personaj lipsit de greutate politică, indică faptul că viitorul premier nu avea parte de independență.

Putin a prezentat parlamentului, spre aprobare, candidatura lui Mișustin, potrivit agențiilor ruse de știri, urmând ca parlamentul să se pronunțe prin vot într-o săptămână.

În discursul său anual despre starea națiunii, Vladimir Putin a anunțat modificări constituționale între care acordarea către camera inferioară a parlamentului, Duma de stat, a dreptului de a numi prim-ministrul și membrii Executivului de la Moscova, atribuție care în acest moment îi revine președintelui. Putin a spus că Federația Rusă trebuie să rămână „o republică prezidențială puternică”, cu un președinte care să aibă între puteri dreptul de a-l demite pe primul ministru și pe membrii Cabinetului, ca și pe cea de a desemna oficialii din vârful ierarhiei pentru securitate și apărare. „Aceasta va spori rolul și semnificația parlamentului național”, a spus Putin.

De asemenea, președintele Federației Ruse a anunțat convocarea unui referendum pe un pachet mai mare de amendamente la Constituția rusă, fără să menționeze o dată la care acesta să fie organizat.