Din totalul celor 14.145 de victime ale traficului de persoane identificate de statele membre UE în 2017 și 2018, cele mai multe proveneau din România, Ungaria, Franța, Olanda și Bulgaria, potrivit Raportului CE. Din rândul statelor non-UE, cele mai multe victime proveneau din Nigeria, China, Ucraina, Maroc și India.
Franța a raportat cel mai mare număr de acuzări pentru cazuri de trafic de persoane din UE, urmată de Belgia, România, Austria și Bulgaria. De asemenea, cele mai multe condamnări au fost înregistrate în Franța, urmată de România, Germania, Spania și Belgia. Raportul CE arată că 70% dintre traficanții condamnați sunt cetățeni ai UE.
Exploatarea sexuală este principalul motiv al traficului de persoane, iar mai puțin de o cincime (15%) dintre victime sunt exploatate prin muncă.
Îți mai recomandăm Cum a ajuns România oaia neagră a Europei pe harta traficului de persoane„Traficul de persoane înseamnă o mare vulnerabilitate pe care o resimt părinții și anume posibilitatea ca tinerele să devină victime ale acestui fenomen. Și aici nu vorbim doar de tinerele fete din mediul rural, știm că România are 40% sub pragul de sărăcie, fenomenul este mult mai extins. România este prima țară sursă în Europa în ceea ce privește traficul de persoane”, a explicat, pentru Europa Liberă, Cristina Guseth, directoarea Freedom House România și membră a Grupului de Lucru Independent Împotriva Traficului de Persoane și Migranți.
De altfel, și Departamentul de Stat al SUA atrăgea atenția, într-un raport, că România și Irlanda sunt singurele state UE care nu fac eforturi suficiente pentru a combate traficul de persoane.
Principalul motiv este sărăcia, subliniază Cristina Guseth, însă mai atrage atenția că un rol important îl joacă și lipsa de educație și de cunoaștere a acestui fenomen.
„Sărăcia este clar primul motiv. Lucrul acesta este făcut deliberat de către anumite, să le zic, familii. Sunt fete care sunt aduse în înapoi în țară și trimise de către autoritățile statului român exact în familiile care le-au pus în rețele de trafic de persoane. Și al doilea motiv serios este faptul că instituțiile din România nu combat fenomenul”, mai spune ea, subliniind că mai ales în mediul rural există temerea că poliția nu îi poate proteja pe cei aflați în astfel de situații dificile.
Studiul arată că aproape trei sferturi (60%) dintre victime în UE sunt femei și fete, care sunt traficate în special pentru exploatare sexuală. Femeile și fetele continuă să fie principalele victime ale traficului de persoane încă din 2008, atunci când UE a început să colecteze date pe această temă. Copiii reprezintă, la rândul lor, un număr semnificativ de victime în UE (25%). Majoritatea copiilor traficați sunt fete folosite pentru exploatare sexuală și sunt cetățeni ai UE.
La nivel global, profitul anual obținut din traficarea persoanelor se ridică la 29,4 miliarde de euro, aceasta fiind o estimare conservatoare, după cum precizează raportul Comisiei Europene. La nivelul UE, profitul se ridică la 2,7 miliarde de euro într-un singur an.
Traficanții au profitat de pe urma pandemiei de Covid-19 pentru a obține profituri semnificative și și-au intensificat activitatea. Raportul notează că aceștia și-au shimbat metodele de operare și își atrag victimele pe internet sau prin exploatare în centre private. Cu toate că impactul pandemiei nu poate fi pe deplin cuantificat în acest moment, este clar că criza a dat naștere unor provocări extraordinare, afectându-i în special pe cei mai vulnerabili dintre cetățenii europeni, agravând vulnerabilitățile oamenilor în fața traficanților de persoane.
Europol avertizează că traficul de persoane s-ar putea să crească dacă se va adânci criza economică, iar dacă șomajul va crește, este de așteptat o intensificare a traficului de persoane pentru exploatare sexuală și prin muncă.
Dincolo de domeniile considerate tradiționale pentru traficul de persoane (prostituție, cerșetorie, furturi, sectorul agricol și industria textilă), sunt și alte sectoare precum construcțiile, turismul, cateringul, îngrijirile de persoane afectate foarte mult de traficul de persoane. Pe lângă suferințele cauzate victimelor traficului, închiderea unor afaceri cu marje mici de profit din cauza crizei economice, va lăsa piața deschisă pentru forța de muncă ieftină sau ilegală.