Rusia a atacat cladirea serviciului de securitate al Ucrainei din Dnipro

Urmările atacului din Dnipro lansat de forțele rusești. Cel puțin cinci persoane au fost rănite.

Trupele ruse au lansat rachete vineri seară asupra a cel puțin două clădiri din orașul Dnipro, printre care și una ce aparține serviciului de securitate al Ucrainei (SBU).

Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei a anunțat în aceeași zi că nouă persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite.

Atacul a vizat o clădire administrativă folosită de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și un bloc de apartamente.

Președintele Volodimir Zelenski a confirmat informația pe Telegram, numind atacul „teroarea rachelor rusești”.

„Am purtat imediat discuții cu Serviciul de Securitate al Ucrainei, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Stat de Urgență, șeful administrației regionale”, a scris el pe Telegram.

Șeful administrației regionale Dnipropetrovsk, Serhiy Lysak, a declarat că un incendiu a izbucnit în clădirea administrativă care a fost lovită de rachete rusești. Acesta s-a răspândit pe o suprafață de 100 de metri pătrați.

Începând cu 30 iunie, ONU a putut confirma moartea a 9.177 și rănirea a 15.993 de civili în Ucraina, ca urmare a invaziei pe scară largă a Rusiei.

Printre aceștia – 535 de morți și 1.095 de copii răniți. ONU notează că numărul real al morților și răniților ar putea fi mult mai mare.

Rusia, în ciuda dovezilor, a negat responsabilitatea armatei sale pentru crimele de război împotriva civililor și armatei ucrainene încă din primele zile ale invaziei pe scară largă.

Îți mai recomandăm Marea Neagră | Rusia are trei nave militare în zona economică exclusivă a Bulgariei. Reacția NATO și de ce România este descoperită