Schema are scopul de a proteja întreprinderile românești afectate de perturbările economice provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
Comisia Europeană a aprobat reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României de aproximativ 2,5 miliarde euro, echivalentul a 12,5 miliarde lei, transmite Comisia Europeană.
Schema reintrodusă a fost aprobată de Executivul comunitar în temeiul Cadrului temporar de criză şi de tranziţie pentru ajutoarele de stat adoptat pe 9 martie anul trecut și modificat în luna noiembrie a aceluiași an.
Schema inițială a fost aprobată de Comisie în septembrie, iar prima reintroducere a acesteia a fost aprobată în ianuarie 2023 şi a expirat în decembrie 2023.
În baza noii scheme, ajutorul va fi sub formă de garanţii şi de granturi directe.
Ajutorul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul agricol, 335.000 euro pentru fiecare întreprindere din domeniul pescuitului şi acvaculturii şi 2,25 milioane euro pentru întreprinderile din celelalte sectoare.
Acest ajutor va fi acordat până cel târziu pe 30 iunie 2024.
Comisia a concluzionat că schema reintrodusă a României este în continuare necesară, adecvată şi proporţională „pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză şi de tranziţie.”
Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
Îți mai recomandăm Comisia Europeană investighează construirea unui parc fotovoltaic din România