Forțele ruse au atacat o fabrică din Odesa. O întreagă familie a fost ucisă în casa ei din oraşul Volnovakha, estul Ucrainei

Fabrica de reparații din Odesa a fost atacată de forțele ruse.

Un atac rusesc cu rachete asupra unei fabrici de reparații navale din regiunea Odesa a rănit luni patru angajați și a deteriorat clădirea administrativă și echipamentele uzinei, a anunțat parchetul regional.

Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat inițial că doi angajați au fost răniți în lovitura cu rachete, dar raportul ulterioar spunea că patru angajați „au răni de diferite grade de severitate” și doi dintre ei au fost spitalizați, potrivit Europa Liberă Ucraina.

Statul Major al armatei ucrainene a declarat pe 30 octombrie că trupele ruse au lansat lovituri aeriene peste noapte împotriva Ucrainei folosind 12 drone iraniene, dar toate „au fost distruse de apărarea antiaeriană”.

Statul Major General a adăugat că în ultimele 24 de ore au avut loc aproximativ 60 de ciocniri de luptă pe linia frontului în Kupiansk, Lîmansk, Avdiivka, Marinsk, Shakhtarsk și Zaporojie.

O întreagă familie găsită moartă în propia casă

Nouă persoane, inclusiv doi copii mici, au fost găsite împuşcate mortal în casa lor din oraşul Volnovakha, din estul Ucrainei, ocupat de Rusia, relatează BBC.

În același timp, oficialii ucraineni spun că ei cred că soldaţii ruşi au ucis întreaga familie Kapkanets pe 27 octombrie pentru că au refuzat să le cedeze casa.

Anchetatorii ruşi spun că doi bărbaţi suspecţi au fost reţinuţi, afirmând că sunt soldaţi ruşi din Orientul Îndepărtat.

Ucraina şi Rusia au început anchete separate privind atacul. Pe reţelele de socializare au apărut fotografii care arată corpuri pline de sânge şi ciuruite de gloanţe, aşezate în paturi, unele dintre ele încă prinse în îmbrăţişări.

Ombudsmanul ucrainean Dmytro Lubinets a declarat luni că „mâinile însângerate ale ruşilor au fost implicate" în crimele de la Volnovakha.

„Potrivit informaţiilor preliminare, ocupanţii au ucis întreaga familie Kapkanets, care sărbătorea o zi de naştere şi care a refuzat să îşi predea propria casă ocupanţilor din Cecenia", a declarat el pe Telegram.

Biroul procurorului din Doneţk, controlat de Ucraina, citând informaţii preliminare, a declarat că atacatorii în uniforme militare au împuşcat mortal familia după ce cererea lor de a elibera casa a fost respinsă.

Îți mai recomandăm Ministrul rus al Apărării acuză Occidentul că vrea extinderea războiului din Ucraina în Asia/Pacific