Rușii au fost interceptați în timp ce puneau la cale aruncarea în aer a barajului de la Nova Kahovha. Dovezi seismice

Un clip audio de un minut și jumătate redă discuția dintre doi bărbați neidentificați care par să discute despre consecințele dezastrului în limba rusă.

Serviciul de securitate internă (SBU) al Ucrainei a declarat vineri că a interceptat un apel telefonic care dovedește că un „grup de sabotaj” rusesc a aruncat în aer hidrocentrala și barajul Kahovka din sudul Ucrainei.

Distrugerea barajului a declanșat inundații în masă, forțând mii de locuitori să fugă, cu consecințe dezastruoase asupra mediului.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a postat un clip audio de un minut și jumătate pe canalul său de Telegram, care redă discuția dintre doi bărbați neidentificați care par să discute despre consecințele dezastrului în limba rusă, transmit Reuters și The Guardian.

Primul vorbitor: „Ieri a fost un videoclip pe canalul Telegram – un soldat stătea acolo, cu fața acoperită, în uniformă. Și spune că nu există inundații, că oamenii trăiesc normal. Și în spatele lui este o fereastră și poți vedea apă până la genunchi.”

Al doilea vorbitor spune: „Este amuzant. Este vorba despre faptul că hidrocentrala a fost distrusă?”

Primul vorbitor: „Da. Principala problemă este că hidrocentrala își răcește reactorul nuclear.”

Îți mai recomandăm Zelenski, în Hersonul inundat. Rușii îi împușcă pe salvatori. Cadavrele plutesc pe ape


Al doilea vorbitor: „E bine. Au făcut-o singuri. Va exploda și atât.”

Primul vorbitor: „Deci băieții noștri au făcut-o. Nu sunt ei, sunt ai noștri.”

Al doilea vorbitor: Serios, a fost al nostru? Ei au spus că hoholii *(termen periorativ prin care rușii îi numesc pe ucraineni) l-au aruncat în aer.

Primul vorbitor: Nu l-au aruncat în aer. Grupul nostru de sabotori este acolo. Au vrut să provoace frică cu acest baraj. Nu a mers conform planului. Mai mult decât au plănuit.

Al doilea vorbitor: „Da, bine, firesc. Va fi ca la Cernobîl, nu?

Primul vorbitor: Construit în anii 1950. S-a prăbușit repede, s-a prăbușit.

Bărbatul a mai spus că „mii” de animale au fost ucise într-un „parc de safari” din aval.

Celălalt bărbat și-a exprimat surprinderea că forțele rusești, care ocupă barajul de la invadarea totală a Ucrainei, în februarie 2022, au distrus hidrocentrala și barajul.

SBU nu a oferit detalii suplimentare despre conversație sau participanții săi. Acesta a spus că a deschis o anchetă penală pentru crime de război și „ecocid”.

„Interceptarea de către SBU confirmă că CHE Kahovskaia (centrala hidroelectrică) a fost aruncată în aer de un grup de sabotaj al ocupanților”, a spus SBU într-un comunicat. „Invadatorii au vrut să șantajeze Ucraina prin aruncarea în aer a barajului și au organizat un dezastru provocat de om în sudul țării noastre”.

Rusia și oficialii pe care i-a impus în Ucraina ocupată au dat vina pe Kiev pentru distrugerea barajului, dar nu au oferit nicio dovadă.

Sute de ucraineni au fost salvați joi de pe acoperișurile zonelor inundate.

Guvernatorul regiunii de sud a Hersonului a spus că aproximativ 600 de kilometri pătrați, sau 230 de mile pătrate, din regiune sunt sub apă.

„Prin aruncarea în aer a barajului CHE Kakhovskaya, Federația Rusă a dovedit definitiv că este o amenințare pentru întreaga lume civilizată”, a declarat șeful SBU, Vasili Maliuc, în declarație.

„Sarcina noastră este să aducem în fața justiției nu numai liderii regimului președintelui rus Vladimir) Putin, ci și pe autorii obișnuiți ai crimelor”, a spus el.

* Hoholi - snop sau un smoc de tulpini de cereale și este derivat dintr-un cuvânt vechi slav. Este un termen prin care sunt numiți ucrainenii. Este posibil să se fi referit inițial la smocuri obișnuite de păr purtate de cazaci: oseledeți sau ciubi. Deși a fost de ruși pentru a-i denigra pe ucraineni, în secolul al XIX-lea a fost folosit chiar de ucraineni pentru a se autoidentifica. În aceste contexte, termenul hohol a apărut și în literatura ucraineană, în opere ca a lui Alexandr Dovjenko și Zinaida Tulub. În secolul al XX-lea termenul a început să fie folosit chiar de ucraineni, dar în sens peiorativ, pentru ucrainenii rusificați. (Sursa: Enciclopedia ucraineană).

Dovezi seismice că barajul a fost aruncat în aer

Faptul că barajul Nova Kahovka a fost aruncat în aer este dovedit și de datele seismice care arată că a avut loc o explozie la fața locului la primele ore ale dimineții de marți.

Norsar, Norwegian Seismic Array a declarat că semnalele de la o stație regională din România indică o explozie la ora 2.54. Norsar nu a tras concluzii cu privire la cine era responsabil.

Guvernul ucrainean a declarat că forțele de ocupație ruse dețin controlul asupra infrastructurii hidroelectrice de deasupra barajului și o foloseau ca garnizoană în momentul exploziei.
Experții în explozivi au spus că ar fi mult mai ușor să arunci în aer barajul din interior decât trăgând asupra lui de la distanță, așa cum a susținut Rusia că ar fi fost atacate barajul de forțele ucrainene.