Ministrul Muncii, Simona Bucura, a declarat joi într-o conferință de presă că niciun pensionar nu va primi mai puțini bani după 1 septembrie, după ce oamenii au format cozi la casele de pensii, nemulțumiți de modul în care autoritățile le-au calculat noile pensii.
Recalcularea pensiilor a fost făcută după formula stabilită de guvern prin noua lege și poștașii le vor aduce seniorilor deciziile de pensionare până pe 1 septembrie.
Pensiile pe luna septembrie vor veni mărite pentru 3,8 milioane de pensionari (83%), în timp ce pentru 719.000 de persoane vor rămâne la fel, a mai spus ministrul.
În urma haosului creat, ministrul Muncii a ținut să precizeze că niciun pensionar nu va primi mai puțini bani începând cu luna septembrie, chiar dacă în decizia de pensionare primită în urma recalculării scrie mai puțin decât primea până acum.
În total, pensiile au fost recalculate pentru aproape 4,6 milioane de pensionari, în funcție de contribuțiile avute de-a lungul vieții și de vechimea în muncă.
Mii de sesizări pentru refacerea calculelor
„Toți cei care primesc pe decizia de recalculare mai puțin vor primi în perioada următoare înștiințare de la Ministerul Muncii o înștiințare oficială ca pensia lor rămâne la fel”, a menționat Simona Bucura.
Ea a spus că în lege „s-a introdus un mecanism care garantează creşterea pensiilor fără a crea dezechilibre bugetare” și că recalcularea pensiilor respectă principiul contributivității.
Ministrul Muncii a mai explicat că care sunt cele două categorii cărora nu le va creşte pensia.
„După 1 septembrie prin creşterea celorlalte pensii se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit şi pe care ni-l cer oamenii, adică pentru muncă şi contribuţii egale să avem pensii egale. În general, printre cei 700.000 de pensionari, cărora nu le va creşte pensia după recalculare, avem două categorii: cei cu perioade de contributivitate foarte scurte şi cei care au obţinut pe legislaţie anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuţiilor plătite în timpul activităţii”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu.
Ea a mai anunţat că „peste 90.000 de pensionari beneficiari de pensie minimă socială care în urma recalculării vor primi mai mulţi bani”.
Daniel Baciu, președintele Casei Naţionale de Pensii Publice, a declarat la aceeași conferință de presă că, de când au fost transmise deciziile de recalculare, au fost primite 11.500 de sesizări din partea pensionarilor, iar pentru 1.000 dintre ei s-a luat decizia de recalculare.
„Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriţi, puteţi să verificaţi chiar dacă mergem acolo la orice casă teritorială de pensii, veţi vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluenţă la prima oră a dimineţii, până la prânz lucrurile se rezolvă. Toată lumea primeşte informaţiile necesare”, a mai transmis Daniel Baciu.
În total, Casa de Pensii a transmis peste 4,1 milioane de decizii către pensionarii, de vineri şi până astăzi.
Daniel Baciu a mai spus că toate dosarele pensionarilor au fost digitalizate, unele fiind în plată și de 35 de ani.
Vârstnicii care sunt nemulțumiți de noile decizii de pensionare pot cere lămuriri la casele de pensii de care aparțin, iar în 45 de zile vor primi un răspuns. În caz că nu sunt lămuriți la casele de pensii ei se pot adresa în instanță pentru o nouă recalculare.
După ce pensionarii se adresează cu această problemă caselor de pensii din teritoriu, se vor face verificări dacă datele din dosarul pensionarului coincid cu cele din aplicaţia informatică.
Îți mai recomandăm Decizii cu minus 1.300 de lei, punctaje la jumătate și ani de muncă lipsă. Cum explică decidenții rezultateleMinisterul Muncii precizează că, dacă e nevoie de alte verificări, funcționarii de la casele de pensii vor cere aducerea dosarului din arhivă. Odată această procedură îndeplinită, casele de pensii pot, fie din oficiu, fie la solicitarea celui în cauză, să revizuiască decizia.
Ministerul Muncii spune că pensionarii care au avut venituri nepermanente după aprilie 2001 vor beneficia, la calculul pensiilor, de aceste venituri, dacă au plătit contribuţii de asigurări sociale pentru ele, fără a fi nevoie să prezinte vreun document.
Pensionarii care au avut astfel de venituri înainte de aprilie 2001 primesc dovezile în această privinţă fie de la foştii angajatori, dacă aceştia mai activează, fie de la deţinătorii de arhive.
Europa Liberă va publica vineri - 23 august - un interviu explicativ despre recalcularea și contestarea deciziilor de pensionare la care răspunde ministrul Muncii, Simona Bucura.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.