Conceptul a fost apoi reluat de așa-numita “lege a lui Godwin”, formulată prin 1990, care spune: „Cu cât o discuție stupidă se prelungește mai mult, cu atât probabilitatea unei comparații în care sunt implicați naziștii sau Hitler crește.”
Iată: Malta, Finlanda, Germania: trei țări ale Uniunii Europene. Și totuși, ambasadorul Maltei în Finlanda a trebuit să demisioneze ieri, după ce a comparat-o pe Angela Merkel cu Hitler.
The Times of Malta dezvăluie că ministrul de externe Evarist Bartolo i-a cerut ambasadorului Michael Zammit Tabona să demisioneze imediat, după ce acesta a scris într-o postare pe Facebook, vineri, ziua comemorării sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial: „Acum 75 de ani l-am oprit pe Hitler. Cine-o va opri pe Angela Merkel? Ea a împlinit visul lui Hitler! Să controleze Europa".
Matthew Caruana Galizia, fiul jurnalistei Daphne Caruana Galizia, jurnalista asasinată în 2017 pentru că ancheta împotriva corupției în Malta, a scris pe Twitter că ambasadorul a fost numit în post după ce a sprijinit financiar Partidul Laburist, aflat la putere în Malta, dar că o asemenea informație nu se va regăsi în interviul ministrului de externe Bartolo cu site-ul american Politico, a cărui versiune europeană din Bruxelles a devenit rivalul presei tradiționale de pe continent în tot ce privește afacerile europene.
La Berlin, tabloidul Bild notează sec că același Bartolo a confirmat că el i-a cerut ambasadorului să demisioneze pentru postarea de pe Twitter categorisită drept “insensitive”, ceea ce Bild traduce prin “unsensibel”.
Un alt “unsensibel” ambasador
Despre un alt ambasador “unsensibel” aflăm tot din Politico: e vorba de ambasadorul UE la Pekin. Politico revelează că Serviciul de Afaceri Externe al UE (EEAS) a decis să-l admonesteze public pe ambasadorul Nicolas Chapuis pentru că a permis regimului chinez să cenzureze pasaje întregi dintr-o scrisoare deschisă pe care cei 27 de ambasadori ai țărilor membre UE au publicat-o în cotidianul de limbă engleză de la Pekin „China Daily“.
Ambasadorii n-au fost informați de către reprezentantul UE Chapuis că li s-a cenzurat scrisoarea și că au fost tăiate frazele în care regimul era criticat pentru felul în care s-a comportat în pandemie.
În Germania, Der Spiegel revelează că serviciile secrete germane (BND) au descoperit că în ianuarie Pekinul l-a obligat pe șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să nu lanseze o alertă mondială în legătură cu virusul. Pe 21 ianuarie, președintele Chinei în persoană, Xi Jinping, l-a sunat pe directorul OMS, etiopianul Tedros Adhanom Ghebreyesus, cerându-i să nu anunțe că virusul se transmite de la om la om și să nu declanșeze o alarmă mondială.
BND consideră că planeta a pierdut șase săptămâni din acest motiv.
Noua dezordine a ieșirii din carantină
Trei luni și aproape 300.000 de morți mai târziu, ieșirea din carantină se face în mod dezordonat și cu efecte diverse de la o țară la alta, mai ales în Europa. În Anglia, unde măsurile de carantină sunt prelungite până la începutul lui iunie, cum a anunțat-o ieri Boris Johnson adresându-se națiunii, principalele sindicate, care au împreună trei milioane de membri, l-au avertizat pe Johnson, printr-o scrisoare în The Observer, cel mai vechi săptămânal duminical din lume, că nu vor recomanda întoarcerea la muncă a membrilor dacă guvernul nu va asigura reguli solide de transport și protecție a sănătății.
În Franța, Belgia, Spania și Grecia — cu excepția zonelor celor mai lovite, Paris, Madrid și Barcelona — se relaxează deja, începând de astăzi, măsurile cele mai stricte. In Croatia și Olanda se deschid grădinițele (în Belgia, majoritatea creșelor au rămas de altfel deschise și până acum). În Cehia se redeschid muzeele.
În Germania, câteva districte au fost chiar nevoite să trimită lumea înapoi în carantină, deoarece, odată ce s-a putut ieși, numărul cazurilor de contaminare a reînceput să urce.
În Italia, La Repubblica constată totuși o curbă descendentă a îmbolnăvirilor și a morților, dar, pe o notă contrarie, în Franța Libération calculează că peste 20.000 de cadre medicale s-au îmbolnăvit până acum îngrijindu-i pe alții.
La fel, guvernul Suediei, prin Lena Hallengren, ministra sănătății, și-a cerut iertare pentru că a eșuat în protejarea bătrânilor, dat fiind că 90% dintre victimele epidemiei erau oameni trecuți de 70 de ani. Ministra sănătății a mai spus: ”N-am reușit să ne protejăm bătrânii. Acest lucru, de o mare gravitate, este un eșec pentru întreaga noastră societate”.
În schimb, Bielorusia a paradat militar ieri, duminică, în fața lui Aleksandr Lukașenka, cu peste 3000 de militari și zeci de mii de oameni pe străzi în capitală, Minsk. Nici nu e de mirare, după ce inamovibilul președinte Aleksandr Lukașenka, la putere de un sfert de secol, din 1996, a spus recent unei adunări de oficiali ai guvernului de la Minsk că virusul poate fi «otrăvit» cu vodcă («травить» коронавирус водкой). Cu toate acestea, Bielorusia a anunțat că are cele mai multe cazuri în toată Europa de Est: 21.000, față de 15.000 în Ucraina vecină, a cărei populație e de patru ori mai mare. Dar Bielorusia are granița deschisă cu Rusia, unde s-a depășit pragul de 200.000 cazuri înregistrate.
În Rusia, Piața Roșie a rămas goală duminică, după ce Vladimir Putin a anulat parada militară. Oficial, numărul de morți în toată Rusia este puțin sub 2.000, focarul aflându-se la Moscova. Cotidianul Kommersant, unul din ultimele care pot fi numite “de opoziție”, face un bilanț al economiei sub Putin sub titlul, prea puțin încurajator: Douăzeci de ani împreună (Putin a devenit președinte în anul 2000).
Vorbind de armată și defilări, cea franceză respiră acum ușurată, pentru că va putea din nou să recruteze începând de azi, cum amintește Le Monde. Infanteria franceză are nevoie de 16.000 de noi recruți pentru anul acesta, iar încorporările din aprilie fuseseră anulate. Tot în Le Monde, econoclastul Thomas Piketty pledează pentru o relansare a investițiilor prin punerea în comun a datoriilor, cu sprijinul activ al băncilor centrale. După criză, spune el, va trebui să investim într-un nou tip de economie, în tot ce este verde, în sănătate și orice tip de activitate productivă care va duce la reducerea emisiilor de carbon. O adevărată „monedă verde”.
Ce credea în realitate Churchill despre „Statele Unite ale Europei”
În sfârșit, pentru că tocmai s-au împlinit nu doar 75 de ani de la încheierea războiului, dar și 70 de ani de la acea "Declarație Schuman" care e actul de naștere al Uniunii Europene, același săptămânal The Observer oferă un articol, bazat pe revelații recente din arhive, din care aflăm ce credea în realitate Winston Churchill despre „Statele Unite ale Europei” și care a fost istoria acelui discurs în care el a folosit formula respectivă (deși cu un an înainte, filozoful și politologul ruso-francez Alexandre Kojève propusese deja un plan de federalizare a Europei, despre care am scris și ieri).
The Observer revelează că în realitate Churchill ar fi vrut să folosească expresia în discursul ținut pe 5 martie 1946 în Fulton, Missouri, alături de președintele SUA Harry Truman, ocazie cu care el a rostit pentru prima oară și expresia "Cortina de Fier" descriind ceea ce se întâmpla în Europa. În acel moment, revista americană Life îi ceruse lui Churchill să scrie trei articole despre viitorul Europei, oferindu-i 25.000 de lire pe articol, ceea ce cumulat ar însemna astăzi echivalentul a... trei milioane de lire sterline!
Churchill a ezitat însă să folosească în discursul său din SUA expresia „Statele Unite ale Europei” și a păstrat-o pentru discursul următor, mai puțin important, cel din Elveția.
De ani de zile istoricii încearcă să-și ce imagineze ce ar fi zis și gândit Churchill despre Uniunea Europeană dacă ar fi trăit să o vadă. The Observer estimează că el ar fi fost în favoarea UE, în favoarea integrării țărilor continentului, însă cu Marea Britanie doar aprobând binevoitoare de pe margine.
The Observer se întreabă însă ce ar fi crezut Churchill despre Boris Johnson, care în septembrie l-a exclus din partidul conservator, Tory, chiar pe nepotul lui Churchill, Nicholas Soames, pentru că nu era de accord cu maniera în care Johnson trata chestiunea Brexitului.
Ulterior, Johnson l-a reprimit pe Soames în partid, împreună cu alți parlamentari Tory care fuseseră excluși, dar rămâne ca o mare ironie faptul că Johnson, care afirmă în permanență că Churchill este modelul lui, a putut să-l excludă pe nepotul omului care n-ar fi aprobat un asemenea Brexit confuz. E drept însă că marele orator Churchill n-ar fi recurs niciodată la vreo “reductio ad Hitlerum” pentru a învinge oratoricește.