Alexandru Rafila, reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății spune că școala ar trebui reluată în toamnă în condiții cât mai apropiate de viața reală a copiilor, cu variante de lucru care să se adapteze la dimensiunea școlilor și nu cu măsuri unice dispuse la nivel național.
El spune că şcolile cu număr mai mic de elev ar putea să desfăşoare orele normal, cu respectarea măsurilor de protecţie, timp în care cele cu număr mai mare de elevi ar putea opta și pentru varianta online.
„Trebuie măsuri flexibile, nu există două şcoli la fel. Riscul epidemiologic nu e similar. Am şcoli unde am 15 elevi într-o clasă, am şcoli unde am 40 de elevi într-o clasă. Deci fiecare şcoală ar trebui să poată să îşi organizeze un program de învăţământ care să fie corelat cu posibilităţile şi cu evaluarea de riscuri din şcoala respectivă. Ar trebui să le dăm două - trei - patru variante, iar una dintre ele să fie adoptată de o anumită şcoală”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Alexandru Rafila.
El spune că o sală de curs ar trebui să aibă cel mult 15 elevi pentru a putea menține o distanță optimă de un metru și jumătate între copii și că școlile mai mici, care pot respecta aceste condiții, ar trebui să-și desfășoare cursurile normal, prin prezența fizică la școală, cu condiția respectării normelor sanitare și al triajului epidemiologic.
„Cred că este important să limităm, cât este posibil, interacţiunea copiilor din clase diferite, pentru că dacă apare într-o clasă un caz, să nu mai avem niciun fel de problemă. Copiii pot să iasă din clasă, dar să găsim o soluţie de decalare a pauzelor şi lucrul acesta cred că este perfect posibil, nu este o problemă, iar variantele ar trebui să existe cel puţin trei variante din punctul meu de vedere, să fie flexibil şi să adaptăm programul şcolar în funcţie de riscul, de modul de funcţionare şi de adresabilitatea din fiecare şcoală. Şcolile care au un număr mic de elevi şi pot să respecte aceste condiţii, pot să îşi desfăşoare programul normal fără niciun alt fel de probleme, în afară de igienă, distanţă, mască. Sigur, cadrele didactice trebuie să poartă mască. Copiii permanent sau doar în pauză. Bineînţeles triajul epidemiologic la intrarea în şcoală”.
Alexandru Rafila spune că învățământul online poate fi alternat cu cel care presupune prezența la școală în așa fel încât să se mențină pe cât posibil interacțiunea între copii, pentru a nu-i transforma în simpli cititori de tablete.
„Evident este varianta să ai învăţământ online, o săptămână sau 2-3 zile, 2-3 zile cu prezenţa în şcoală sau există alte şcoli care îşi pot prelungi programul şi pot separa elevii. În orice caz, aceste clase mari cu 30 - 35 - 40 de elevi, cu siguranţă nu vor putea funcţiona în această structură. Aceşti copii trebuie să fie cât mai aproape de viaţa lor şcolară reală care presupune şi interacţiunea cu ceilalţi copii, adică să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete. Ei trebuie să interacţioneze unul cu celălalt. O să mai limităm, nu o să interacţioneze cu colegii din alt an, spre exemplu, dar copii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt”, a mai spus Alexandru Rafila.
El spune că organizarea în detaliu a tuturor acestor situații ar trebui făcută încă de pe acum și că personalul trebuie instruit din vreme, nu cu două-trei zile înainte. „N-o să poată să fie instruit cu două-trei zile înainte de începerea școlii și trebuie făcute simulări încă de acum, din acest moment. Trebuie văzute programe de învățământ, cum se pot împărți, cine răspunde.”
Cursurile școlare au fost suspendate pe 11 martie din cauza pandemiei de coronavirus.