Rată de promovare de 76,4%  la bacalaureat în 2024, mai mare cu patru procente decât în 2023 

Peste 130 de mii de absolvenți au dat examenul de bacalaureat.

Rata de promovare a Bacalaureatului este mai mare ca în anii trecuți, conform datelor prezentate de ministra Educației într-o conferință de presă. 38 de absolvenți au luat nota zece. În mediul rural, rata de promovare e sub 50%. 

Rata de promovare a tuturor absolvenților care au susținut examenul în 2024 este de 76,4%, față de 72,8% cât a fost anul trecut.

Cei care au absolvit liceul anul acesta și au dat pentru prima dată bacalaureatul au reușit să obțină un procent chiar mai mare de absolvire decât restul candidaților.

Pentru așa-numita „seria curentă de absolvenți”, promovabilitatea e de 81,5%, față de 78,4% în 2023.

La examen s-au prezentat 130 de mii de candidați din cei 134 de mii înscriși la examen. Dintre elevii din generația curentă, au lipsti 2 mii de elevi. De asemenea, la liceele teoretice, rata de promovare este de peste 90%, față de liceele tehnologice sau vocaționale unde procentul e de peste 70%.

Județele cu cele mai mari rata de promovare sunt, în ordine, Cluj, Galați, Brăila, Bacău, Brașov, iar la coada clasamentului sunt Teleorman, Mehedinți, Giurgiu, Harghita și Ilfov, cu cea mai mică rată de promovare - 61,3%.

38 de elevi au luat nota zece - cei mai mulți sunt din București . Doi dintre ei sunt de la Liceul de Informatică Tudor Vianu, unul a terminat Colegiul Bilingv George Coșbuc și unul - Spiru Haret.

Rezultatele pot fi contestate în cursul zilei de luni, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pentru bacalaureat, au fost 474 centre de examen și au existat 81 de subcomisii. 772 de candidati au avut nevoie de asistență specială. Au existat 14 mii de asistenți și 10 mii de examinatori.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.