Cât de eficient este RO-ALERT | Avertismentul despre furtună a venit la jumătate de oră după ce a început

Furtuna din București a dărâmat mai mulți copaci și a lăsat în urmă avarii. Mai mulți oameni au sesizat că nu au primit semnalul de alertă decât după ce furtuna începuse deja.

Miercuri spre joi seară în București și județul Ilfov sistemul național de avertizare în caz de urgență a trimis o avertizare întârziată, lăsându-i pe mai mulți oameni neinformați despre furtuna care începuse deja de jumătate de oră.

În urma furtunii de miercuri seară din București și județul Ilfov, care a afectat mai multe localități și a lăsat în urmă avarii, rămân semne de întrebare despre eficacitatea sistemului RO-ALERT. Meteorologii au emis avertizări de Cod portocaliu de averse și vijelii pentru capitală și județul Ilfov însă mai mulți oameni au primit avertismentul după ce furtuna începuse deja.

Ca urmare a furtunilor doi oameni au fost răniți. Potrivit IGSU au fost afectate 83 de localități, iar printre infrastructura afectată s-a numărat o antenă GSM care a fost doborâtă, prăbușindu-se peste două case. O schelă s-a desprins de pe fațada unui bloc iar mai mulți copaci au fost dărâmați de rafale. În plus, un avion care ar fi trebuit să ajungă pe aeroportul Henri Coandă a fost direcționat spre Constanța.

Autoritățile au emis avertismentul de furtună la jumătate de oră după ce a început furtuna, lăsându-i pe unii oameni vulnerabili rafalelor puternice.

RO-ALERT este un sistem implementat la nivel național de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Serviciul permite difuzarea mesajelor de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență.

Declarația premierului Florin Cîțu

Întrebat despre avertismentul de miercuri, premierul Florin Cîțu a spus că a fost anunțat pe tot parcursul nopții despre furtună și despre pagubele înregistrate.

O antenă doborâtă de rafale în București în noaptea furtunii

Privind întârzierea înștiințării, premierul a explicat că mesajele transmise de RO-ALERT sunt trimise imediat ce informația este emisă. Acestea nu ajung târziu, a spus Cîțu, ci sunt emise în momentul în care informația devine disponibilă.

Înțeleg că furtunile nowcasting se întâmplă dintr-o dată și e foarte complicat să ai informația. În momentul în care cei de la RO-ALERT au informația o trimit, dar asta depinde și de cum putem să identificăm fenomenul. Autoritățile trebuie să fie tot timpul pregătite, nu trebuie să fie o ședință specială pentru acest lucru, suntem în perioada verii, știm că urmează o perioadă de coduri portocalii”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Cum funcționează RO-ALERT?

Printre atribuțiile sistemului RO-ALERT se numără:

  • Difuzare de mesaje de avertizare cu ajutorul operatorilor de telefonie mobilă
  • Difuzarea rapidă a mesajelor către persoanele din zona afectată chiar chiar în condiții de congestie a rețelelor operatorilor de telefonie mobilă
  • Afișarea instantanee a mesajelor pe ecranul terminalului mobil fără a fi necesară vreo intervenție a utilizatorului
  • Repetarea ciclică a mesajelor de alertare la intervale de timp
  • Transmiterea doar a mesajelor bazate pe informațiile furnizate de surse autorizare

În calitate de autorități responsabile, IGSU și DSU utilizează Sistemul RO-ALERT pentru crearea și difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast. STS este operatorul tehnic care furnizează platforma.

Rafalele au atins până la 75 km/h în București și în județul Ilfov

Din punct de vedere tehnic, operatorul sistemului poate transmite o hartă digitală pe care poate selecta zona în care trebuie transmisă avertizarea.

Conținutul mesajului de avertizare și informațiile legate de zona în care acesta trebuie difuzate sunt transportate prin legături private de interconectare a Sistemului RO-ALERT cu rețelele operatorilor de telefonie mobilă.

Odată ce informația este disponibilă, sistemul transmite avertizarea tuturor telefoanelor mobile din aria de acoperire. Procesul de difuzare al mesajului este unul automat prin tehnologia Cell Broadcast.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu este necesară instalarea de aplicații pe telefoanele mobile. Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte”, explică site-ul RO-ALERT.

Îți mai recomandăm România are cinci TIR-uri ATI, cumpărate de Fundația SMURD. Se defectează des