În urmă cu un secol, jurnalistul Frank G. Carpenter a călătorit prin România, realizând fotografii și descrieri colorate, uneori libidinoase/lascive, ale oamenilor și locurilor pe care le-a întâlnit.
Frank G. Carpenter (foto sus, la Roma, în 1923) a fost un scriitor și fotograf ale cărui reportaje din colțuri îndepărtate ale lumii au captivat cititorii „scrisorilor” sale, publicate pe scară largă în Statele Unite. Popularitatea sa i-a permis să călătorească aproape încontinuu în ultimele decenii de viață, scriind cărți, făcând fotografii și mâzgălind notițe pe care le-a condensat în legende foto incisive, uneori dubioase.
Mai jos sunt prezentate 19 dintre fotografiile și legendele pe care Carpenter le-a făcut în timpul călătoriei prin România în 1923 și care se află acum în arhiva Bibliotecii Congresului Statelor Unite. Imaginile oferă o perspectivă fascinantă atât asupra epocii de relativă bogăție și calm din România Mare dintre cele două războaie mondiale, cât și asupra unei perspective americane față de „Lumea Veche” a Europei de acum un secol.
Legendele originale ale fotografiilor, folosite mai jos, nu conțin uneori informații despre locație. Câteva au fost editate pentru a schimba ortografia sau gramatica.
Un șofer de școală veche. El speră să moară înainte ca automobilul inartistic să înlocuiască trăsura sa elegantă cu echipaje de cai pe bulevardele din București. De ce să chemi un taxi când poți fi plimbat în mod regal în această trăsură cu șoferul îmbrăcat în catifea pentru 20 de cenți pe oră? Oricine poate fi un prinț sau o prințesă pentru o oră.
Șoferii acestor trăsuri erau cunoscuți sub numele de „birjar” și erau renumiți pentru înjurăturile lor, ceea ce a dus la expresia românească folosită și astăzi: „Înjură ca un birjar.”
La sfârșitul după-amiezii, îngusta stradă Calea Victoriei din București strălucește de hainele fine și de bijuteriile femeilor frumoase, iar ochii bărbaților sunt larg deschiși pentru a se delecta cu această scenă.
Nimic de făcut toată ziua decât să te uiți la o vacă. Aceasta este meseria acestui băiat de țăran român. În timpul orelor lungi, el cântă la flaut și învață cântecele păsărilor.
Părul bob a prins la tineretul României, iar muzica jazz nu a rămas prea departe. Iată o domnișoară aristocrată îmbrăcată în costum țărănesc într-o stațiune din România. În gări, ești tentat de frumoasele țărance cu fructe delicioase în coșuri legate cu crenguțe făcute de ele însele.
Clubul Militar din București. Viața de armată este populară aici, deoarece există atât de multe lucruri de făcut. Puțini ani de pace au loc în aceste state balcanice și monarhii orientale.
Clădirea militară a fost finalizată în 1911 și își continuă și astăzi rolul de „club” al armatei.
O frumusețe de româncă ieșită la plimbare în Sinaia. Înalte, brunete, cu părul și ochii negri, [femeile din România] explică dezgustul bărbaților pentru muncă și dorința de plăcere, ceea ce face ca Bucureștiul să fie renumit drept „Parisul gay (cu înțelesul de vesel și lipsit de griji) al estului”.
„Da.” Un emigrant român la Consulatul SUA din București întocmește o cerere pentru o călătorie în [America], țara imaginată ca fiind a cărămizilor de aur. Sute de persoane sunt respinse zilnic din cauza contingentului de cereri prea mare.
Școlărițele din România vor să știe despre „flappy”. Simt și ele valul emancipării feminine care a cucerit până și fortăreața Constantinopol.
Orașul turc Istanbul a fost cunoscut sub numele de Constantinopol până în 1930.
Fetele românce sunt frumoase la vedere, dar își preferă frații latini în locul anglo-saxonilor reci.
Muncind din greu și bucurându-se puțin, femeile țăranilor îmbătrânesc devreme. Această femeie pare să aibă 55 de ani, dar de fapt are 35 de ani.
Într-o altă descriere fotografică a unei tinere țărance, Carpenter susținea că „o crenguță de măslin trebuie să fie ținută deasupra capului” în ziua nunții sale. Dacă bățul este scăpat, „ghinionul îi va fi sortit, iar veselia va fi risipită într-o clipă”, a scris el.
România nu are o istorie răspândită a cultivării măslinilor, așa că povestea ar putea fi o invenție sau se poate baza pe ceea ce Carpenter a văzut în timpul unei călătorii anterioare în Grecia.
Tiparul țăranului român.
Frați și surori lucrează cot la cot în România. Romii (țigani în descrierea originală, n.red.) sunt buni zidari și constructori, atât bărbații, cât și femeile.
Romii au fost, din punct de vedere istoric, mai degrabă cunoscuți pentru meșteșugul metalurgiei decât pentru cel al zidăriei.
Palatele din București sunt elaborate. Aceasta este vechea casă a îndrăgitei Carmen Sylva sau prima regină a României.
Legenda originală de mai sus este incorectă; imaginea prezintă, de fapt, Palatul Cantacuzino din București, construit în 1902 pentru fostul prim-ministru român Gheorghe Cantacuzino. În prezent, clădirea găzduiește un muzeu.
Copiii români din clasele mai bune.
Universitatea din București cu o arhitectură în stil bizantin.
Această imagine prezintă, de fapt, Biblioteca Centrală Universitară din București, una dintre piesele centrale ale capitalei românești. Clădirea este în general considerată un exemplu de Beaux-Arts, mai degrabă decât de stil arhitectural bizantin, așa cum susținea Carpenter. Clădirea a fost grav avariată în timpul Revoluției române din 1989, dar de atunci a fost reconstruită.
Un soldat român. Baioneta este neobișnuit de lungă în această armată.
Sundae de ciocolată. Aici este înghețata, iar în cutia de conserve este siropul de ciocolată. După înfățișarea bărbatului din dreapta, afacerile nu merg prea bine.
Frank G. Carpenter vizitează o veche biserică din Transilvania împreună cu soția și fiica ministrului nostru american la București. În interiorul acestui edificiu se află sute de covoare de rugăciune turcești valoroase, amintiri ale zilelor în care semiluna [islamică] se înălța deasupra Europei Centrale și de Est până la porțile Vienei.
Clădirea fără nume este Biserica Neagră, în centrul Brașovului.
Până și doicile din România sunt atrăgătoare. Iată un grup din Sinaia.
Carpenter a murit de o boală nespecificată în China în 1924, la doar un an după ce au fost făcute aceste fotografii.
Un ziar american de la acea vreme i-a marcat moartea lăudându-i „geniul de a afla lucruri, și lucrurile care îi interesează pe toți, și apoi de a le scrie interesant”.