România se solidarizează cu Marea Britanie după expulzarea diplomaților

Romania- Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu

Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis că România este solidară cu Marea Britanie în cazul celor doi diplomați expulzați din Belarus, astfel de acțiuni ducând la izolarea, în continuare, a Belarusului.

„Doar dialogul politic, respectul pentru drepturile omului, inclusiv libertatea de asociere, pot duce la depășirea crizei”, a scris Aurescu.

Belarus a declarat, la începutul săptămânii, „persona non grata” doi diplomați de la Ambasada Marii Britanii, pe care îi acuză de activități incomparabile cu statutul de diplomat.

Marea Britanie a apreciat expulzarea drept nejustificată și a anunțat că a expulzat doi diplomați din Belarus în urma „expulzării nejustificate” a doi dintre diplomații săi de către Minsk, pe fondul unui val de proteste în Belarus, unde oamenii cer în stradă demisia lui Alexandr Lukașenko după rezultatul alegerilor prezidențiale din 9 august, pe care Occidentul refuză să le accepte.

Scandalul diplomatic marchează o deteriorare suplimentară a relațiilor dintre capitalele europene și Minsk din cauza represiunii violente a lui Lukașenko împotriva protestatarilor pașnici.

Lukașenko, care conduce Belarusul neîntrerupt de 26 de ani, s-a confruntat cu proteste aproape zilnice după alegerile prezidențiale din 9 august, despre care opoziția spune că au fost fraudate.

Marea Britanie și Uniunea Europeană au impus sancțiuni înalților oficiali din Belarus, inclusiv lui Lukașenko, ca răspuns la represiunea și fraudarea votului prezidențial.