Un român care și-a lăsat cariera într-o corporație și-a găsit chemarea să fotografieze viața în cele mai izolate sate ale României.
Mihnea Turcu a fost un bancher bucureștean de succes care avea în 2009 toate motivele să se aștepte la o carieră lungă și profitabilă la banca unde lucra. Apoi, într-o zi din acel an, totul s-a schimbat după ce s-a aplecat să intre în coliba unui bătrân din județul Maramureș.
Săteanul care l-a invitat pe Mihnea Turcu în casa lui din Maramureș în 2009.
În acea casă, săteanul i-a vorbit lui Turcu despre viață și spiritualitate. Au stat de vorbă ore întregi. Câteva zile mai târziu, întors în biroul său din București, Turcu și-a amintit că „ochii mei se uitau în computer, dar inima mea era departe, în cămăruța [bătrânului]”.
Mihnea Turcu
Fotograful, care a acumulat recent o audiență de 50.000 de urmăritori pe Instagram, a explicat pentru Europa Liberă cum a părăsit apoi cariera bancară și a intrat în incertitudinea fotografiei cu normă întreagă.
Tinerii se joacă în zăpadă în fața Mănăstirii Moldovița din județul Suceava.
În ciuda unui salariu în creștere constantă într-o slujbă corporatistă de care se bucura, Turcu spune că „începea să tânjească după altceva, era libertatea, a fi acolo”.
„Am simțit că, cu doar 20 de zile de vacanță de la corporație în fiecare an, pierd ceva în viață, ceva care va trece și nu mă voi întoarce niciodată”, își amintește el.
O creștină fotografiată într-o locație neidentificată din România în 2019.
Turcu s-a apucat apoi să-și reducă cheltuielile, să-și achite datoriile și să calculeze de câți bani avea nevoie pentru a supraviețui în fiecare an. La sfârșitul anului 2013, Turcu a părăsit bancă și a început o carieră cu normă întreagă ca fotograf.
„După ce mi-am prezentat demisia, am intrat în baie și am plâns”, spune el.
„Am intrat în fotografie cu multă frică”.
O fermă satească prinsă în lumina dimineții în Munții Apuseni în 2021.
Fotograf începător, Turcu s-a bazat inițial pe contacte din lumea corporatistă pentru joburi comerciale care ar plăti facturile. Dar ori de câte ori a putut, a mers la țară pentru excursii de zile lungi pentru a-și urmări adevărata pasiune, fotografierea vieții rurale românești, care pe alocuri arată la fel și astăzi ca acum un secol.
Un sătean din județul Maramureș bea ceva în timp ce își pregătește câmpurile pentru primăvara anului 2010.
Turcu se concentrează în creațiile sale fotografice atât pe frumusețea estetică a vieții rurale, cât și pe realitatea adesea sumbră cu care se confruntă cei mai săraci săteni din România, în zone care au fost în mare parte abandonate de generațiile tinere.
O fată se joacă singură într-un loc de joacă din satul din sudul județului Tulcea în 2010.
După ani de anonimat pe Instagram, unde a postat doar fotografiile sale cele mai bune din punct de vedere tehnic, Turcu spune că și-a schimbat abordarea în toamna lui 2021 și a început să trateze social media ca pe un fel de „jurnal”.
O femeie scoate semințe din dovleci într-un sat din județul Maramureș în 2008.
„M-am gândit: 'La naiba. O să postez tot ce am și care înseamnă ceva pentru mine, indiferent de calitate'”, spune fotograful.
Fiul lui Turcu se uită la o cruce sculptată în podul unei case vechi din județul Maramureș, în 2022. Când a văzut decupajul, băiatul a spus „Uite tată, acolo e Dumnezeu”.
Pe măsură ce oamenii au început să distribuie imaginile lui Turcu, mai ales în rândul comunităților din diasporă ,care au fost forțate să părăsească România rurală din motive economice, fotograful și-a dat seama că „nu este vorba despre mine, este despre subiectele mele, mi-a trecut prin minte: Ce fac eu păstrând aceste imagini de la oameni?'”
Tineri săteni ucraineni se sărută într-un cimitir local din nordul României în 2022.
Alături de portretele sale intime ale oamenilor din mediul rural, Turcu scrie adesea descrieri detaliate ale momentelor de dinainte și de după realizarea fotografiilor.
Un dans la Botiza, județul Maramureș, în 2019. „Ați văzut oamenii de la sate lucrând. I-ați văzut trecând prin viață și în pace cu ei înșiși", spune Turcu. „Dar nu a fost doar muncă, a existat și dans și flirt, distracție și dragoste.”
Subtitrările extinse sunt un rezultat al frustrării sale față de ceea ce spune că sunt limitele fotojurnalismului corect, o disciplină pe care a studiat-o îndeaproape înainte de a-și începe cariera fotografică.
O oaie cântărită la o piață din județul Maramureș în 2009. „Pe atunci un sat avea o anumită zi, la fiecare două săptămâni, când oamenii se întâlneau dimineața devreme și toată lumea aducea la vânzare orice avea în el. exces."
„Nu cred că o imagine poate acoperi întreaga poveste. Am sentimente, sunt prezent acolo, oamenii folosesc un anumit vocabular rural; toate astea mă afectează”, spune Turcu.
„Uneori îmi vine să plâng. Încerc să păstrez cât pot de mult sentimentele din întâlniri și să le pun în cuvinte fără să exagerez”.
Un sătean în Apuseni în toamna anului 2022. După ce Turcu a făcut această fotografie, fermierul sărac l-a întrebat: „Ai putea să mă iei cu tine la București? Vreau să merg în parlament; vreau să le spun băieților ălora cum trăim..."
În ianuarie 2023, maramureșeanul a cărui viață simplă și devotată l-a inspirat atât de mult pe fotograf a murit. Turcu spune că plănuiește să creeze o carte despre el din fotografiile pe care le-a făcut și conversațiile pe care le-au împărtășit.
Pâine de sărbătoare gata de coacere în săptămâna dinainte de Paște, în județul Maramureș, în 2022.
Când i s-a cerut o amintire a săteanului care i-a schimbat viața, Turcu a spus o poveste care sugerează febrilitatea cu care fotograful documentează ceea ce a mai rămas din cultura rurală dispărută a României.
„Într-o zi din iunie stăteam în iarbă și el a spus: «Ascultă, acum cântă cucul. În câteva zile se va opri din cântat și înseamnă că zilele de vară vor începe să se scurteze din nou”, își amintește Turcu.
„Avea multe cunoștințe despre natura din jurul nostru. Toate acestea sunt acum doi metri sub pământ. L-am pierdut”