Raport: 38 de proceduri de infringement deschise în 2019 împotriva României

European Union flags flutter outside the European Commission headquarters

Comisia Europeană a dat publicității vineri Raportul anual privind monitorizarea punerii în aplicare a dreptului UE, care prezintă modul în care Comisia a monitorizat și a asigurat aplicarea dreptului UE în 2019 și performanțele statelor membre în diverse domenii de politică.

În 2019, împotriva României au fost deschise 38 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement), transmite Comisia Europeană.

Domeniile afectate de procedurile de infringement care vizează nerespectarea legislaţiei UE:

  • stabilitate financiară,
  • servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (3),
  • justiţie şi consumatori (3),
  • migraţie şi afaceri interne (3),
  • nergie (3),
  • mobilitate şi transport (4),
  • piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (5),
  • mediu (5),
  • impozitare şi uniune vamală (6).


La sfârșitul anului trecut erau deschise 64 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în creştere faţă de 2018 (59).

Totodată, în 2019 au fost deschise împotriva României şi 17 proceduri de infringement în ceea ce priveşte netranspunerea la timp a legislaţiei europene, conform aceluiaşi document.

Domeniile cele mai afectate de procedurile noi de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de transpunere la timp deschise în 2019 sunt:

  • mediu (3),
  • mobilitate şi transport (3),
  • stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital (2),
  • piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri (2),
  • justiţie şi consumatori (2).


În total, la 31 decembrie 2019, erau deschise 24 de proceduri de infringement pentru netranspunerea la timp a legislaţiei UE, în scădere faţă de 2018 (34).

La nivel general în UE, numărul de noi cazuri de infringement pentru încălcarea legislaţiei UE a crescut cu peste 20 % faţă de anul precedent.

Luxemburg, Estonia şi Lituania au înregistrat cele mai puţine cazuri noi de transpunere incorectă sau de aplicare incorectă a legislaţiei UE în 2019, în timp ce Spania, Italia şi Grecia au înregistrat cele mai multe cazuri.

Unele dintre principalele domenii de politică vizate au fost mediul, piaţa internă, industria, antreprenoriatul şi IMM-urile, precum şi transportul şi mobilitatea. Împreună, aceste domenii au reprezentat jumătate din numărul total de cazuri. De exemplu, Comisia Europeană a luat măsuri împotriva a trei state membre pentru poluarea excesivă a aerului şi împotriva a cinci state membre care nu au asigurat accesul în condiţii echivalente pentru utilizatorii cu handicap la numărul european unic pentru apeluri de urgenţă 112.

În 2019, mai mult de jumătate din procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor au fost legate de transpunerea tardivă a directivelor, deşi numărul acestora a scăzut uşor, de la 419 de cazuri în 2018, la 406 în 2019. Comparativ, cel mai mare număr de noi cazuri de transpunere tardivă din ultimii cinci ani a fost înregistrat în 2016, când s-au înregistrat 847 de cazuri.

În ceea ce priveşte cazurile de transpunere tardivă, Bulgaria, Belgia, Grecia şi Cipru au înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi deschise împotriva acestora, în timp ce împotriva Danemarcei, Italiei şi Lituaniei au fost deschise cele mai puţine cazuri.

Comisia Europeană prezintă un raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE în cursul anului precedent, în urma unei solicitări formulate de Parlamentul European în 1984. Legislativul comunitar adoptă apoi o rezoluţie privind raportul Comisiei.