Subiectele fierbinți ale zilei nu sunt, așa cum ați putea crede, nici alegerile, nici Eurovision-ul, nici Brexitul rămas de căruță și nici finala Ligii Campionilor cu Liverpool-ul lui Klopp. Nimic din toate astea. Subiectul lunii este Radu Mazăre, care, de-a lungul zbuciumatei sale vieți publice, ne-a arătat că poate fi politician, jurnalist, antreprenor, actor, clovn, zburător cu zmeul și, evident, bandit.
De aceea am realizat un interviu cu fenomenul Radu Mazăre, capturat în Madagascar, care se pregătește să revină în România, la pușcărie, luni, 20 Mai.
Reporter: Domnule Mazăre, cum vă simțiți acum, cu cei 9 ani cu executare adăugați recent la pedepsele dumneavoastră?
Radu Mazăre: Mă simt excelent. Pușcăria asta, după cum vedeți, nu are acoperiș, e din stuf, și e direct pe plajă. Este cald, bine, nu mă plâng, atâta că nu mă lasă să mă dau cu zmeul. Mi-au pus cătușele astea la picioare. Eu mă înțelesesem cumva cu cei din Madagascar, dar a venit și aici un alt guvern anti-corupție și m-au dat în gât. Deci, practic, a picat și la ei, în Madagascar, PSD-ul lor de la putere și asta m-a răpus.
Rep.: Vă e dor de țară?
R.M.: Așa și așa! Eu am vrut să vin înapoi în România cu kite-ul meu cu zmeu, pe apă direct, ca să nu mai dea Poliția Română bani să mă aducă. Chiar am plecat cu zmeul ăsta pe apă, dar m-au oprit grănicerii malgași.
Rep.: Păi, și veneați pe apă atâtea mii de kilometri?
R.M: Bineînțeles. Merg cu zmeul pe apă mai ceva ca un portavion american nuclear. Că mi-am făcut și eu zmeu cu propulsie nucleară. Am propulsie pe vânt, cu pânză, dar și nucleară. Mi-a rămas de la Cernavodă, de lângă Constanța, un borcănel de muștar plin cu praf alb de uraniu îmbogățit. Trag un pic de uraniu pe nas și fac înconjurul lumii de zece ori.
Rep.: Sigur nu ați încurcat borcănelele?
R.M.: Vă referiți la cocaină? Greșit. Aici în Madagascar nu e permisă ca drog. Ea se pune direct în produse alimentare. Aici servești chiftele cu cocaină, ostropel de cocaină, pârjoale cu cocaină...de toate. Au și cocaină dietetică, cu doar 0,1% grăsime. Lux!
Rep.: Ce sentimente vă încearcă la revenirea în patrie?
R.M.: În primul rând mă încearcă sentimentul legat de moda haut-couture, adică mă perpelesc și nu știu exact cu ce să mă îmbrac la sosirea pe aeroprt, acasă. Eu i-am obișnuit pe români să apar ca Regele Soare, ca piratul, ca Che Guevara, ca toate personajele de Disney. Mă știți de când defilam pe camioanele alea pe la carnavaluri. Nu aș vrea să dezamăgesc și d-asta ce mă preocupă acum este să vin în țară cu o toaletă să moară de invidie tot DNA-ul is ÎCCJ-ul.
Rep.: Și la ce costumație v-ați gândit?
R.M.: Poate mă costumez ca Papillon dacă tot intru in puscărie, nu? Sau Contele de Monte Cristo. Și Ștefan cel Mare ofițer nazist ar merge ca să apar in toate ziarele din lume. Sau cocoșatul de la Notre Damme combinat cu astronautul Iuri Gagarin. Nu m-am hotărât, voi analiza atent. Iar la coborârea din avion cred c-o să fiu însoțit de un regiment de fotomodele, cum apar eu de obicei. Chiar rog autoritățile din România să aducă încă patru aeronave cu fotomodele. Să vorbească la baza de la Kogălniceanu să trimită ăia patru avioane Hercules, de transport, ticsite cu toate parașutele din Constanța care m-au iubit. Vă rog! Achit eu. Mersi mult.
Rep.: Vă mai gândiți la o carieră politică?
R.M.: Eu am vrut să intru în politică și aici, la ăștia din Madagascar. Ziceam să candidez la primăria Madagascarului, măcar ca consilier, dacă nu primar. Dar ieșeam lejer și primar. Le-am și expus programul meu politic: căldură subvenționată de la stat pentru toți pensionarii și nevoiașii din Madagascar; le-am promis că o să mă ocup să decurgă perfect deszăpezirea iarna, nu să ne ia pe nepregătite prima ninsoare și le-am mai promis și câte un concediu gratis la mare prin programul Litoralul pentru hoți.
Rep.: Și ei ce au zis? V-ar fi votat?
R.M.: Deci s-o iau pe rând: de termoficare și încălzire gratis nu au nevoie că cică de asta se ocupă Ecuatorul care este destul de aproape. Cred că Ecuatorul este de la Opoziția anti-corupție, sau ceva de gen. Apoi, cu expertiza mea pe deszăpezire nu i-am convins, iar la faza cu Litoralul pentru hoți au zis ca dacă plec eu nu mai e nevoie de acest program că nu mai are cui să se adreseze.
Rep.: Atunci vă așteptăm în România ca Papillon.
R.M.: Vin negreșit. Și o să ies din pușcărie săpând un tunel. Nicușor Constantinescu deja l-a inceput. Mă așteaptă să-l ajut. Pornim de la Poarta Albă cu ieșirea în clubul Fratelli sau Boa la Mamaia. Acolo aș vrea să evadez.
Rep.: OK! Mulțumim pentru acest minunat interviu.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorului nu coincid, neapărat cu poziția Radio Europa Liberă