Roșia Today.Viorica Dăncilă: „Dau Ordonanță de urgență cât mai sunt prim premier și mă numesc direct președintele României pe zece ani”

Ce mai face guvernul Dăncilă când nu mai face nimic? Face treabă sau, mai exact, se află în treabă. La Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat s-a organizat o amplă acțiune de numire de consilieri economici pe lângă misiunile diplomatice românești din întreaga lume.


Pe scurt, 16 cetățeni, care s-au remarcat ca fini, nași, soții, foste soții, amante, soțiile amantelor, prieteni, veri de cuscru vitreg sau, în mare, apropiați ai puterii pesediste, au dat un examen și s-au instalat, pentru următorii patru ani, pe niște posturi de băgători de seamă “pă diplomație”. Adică vor ațipi la căldurică, în niște fotolii cam ca cele de atașați economici. Cum vor ajuta ei economia românească pe acolo, pe la Paris, Madrid, Londra sau Ciudad de Mexico nu știm exact. Lista întreagă o aveți aici.

Dacă chiar ne este greu să facem un pomelnic al consilierilor ministrului demisionar sau al prieteniilor și încrengăturilor dintre viața profesională de furat și viața personală tot de furat.

Aria de competență a acestor cetățeni este economia. Dacă vor avea grijă să facă economie stingând becurile prin ambasade sau prin consulate și tot va fi un câștig mai mare decât prestația lor în domeniul diplomației economice. Sau, pe lângă economia din stins becuri, să repare obertainerele din ambasade, pe unde mai picură apa.

Interesant este că toată această promoție de „diplomați” (de la Iulia Adina Schneker, soția lui Niels Schneker, da, da, domnul înjurător de Băsescu la Antena 3, până la Cezara Steriu, fosta soție a deputatului Valeriu Steriu, actual purtător de cuvânt al PSD) a fost formată numai din oameni conștiincioși, iar aproape toți au luat note peste 9. Dar asta nu arată doar competență, care, vedem bine, trebuie exportată. Prin această mișcare de proporții, pesediștii ne arată să sunt și foarte omenoși. Când și-au dat seama că pierd guvernarea, au hotărât să-și răsplătescă foștii tovarăși de drum. Ce frumos! Asta demonstrează empatie, compasiune, omenie. Și ne mai arată niște politicieni pe care te poți baza, care nu te lasă la greu, când pleacă de la guvernare. Ți-e mai mare dragul să fii naș, fin, cumătru, amantă sau fostă soție de politician pesedist. Te simți ocrotită, chiar și după divorț. Asta înseamnă un angajament pe termen lung. Parcă aud jurămintele din biserică:”….până când viața ne va despărți de guvernare.” Dar uite că există viață de familie și dincolo de divorț, dar și dincolo de guvernare. Nu e musai să ai funcție. Dacă ești om, îți poți numi pilele și după ce ai pierdut, oficial, postul de ministru. Eu aștept să se scoată odată la concurs și posturile de cumătru, fin, cumnat, socru sau cuscru de pesedist. Să fie totul transparent. Mă pun cu burta pe carte, renunț la vacanțe și week-end-uri, îmi stric ochii citind până la trei dimineața, dar și când am apucat să fiu numit nepot de unchi pesedist, simt că m-am rezolvat pe toată viața. Cum era pe vremuri Ștefan Gheorghiu, să se reînființeze dar pe grade de rudenie, exclusiv. Ea va scoate promoții de pile serioase.

Parcă aud un dialog între doi tineri:

  • Tu ce facultate ai terminat?

  • Am făcut Ștefan Gheorghiu, secția cumetri & fini. A fost greu la admitere, dar a meritat. Și acum m-am băgat la seral, la Ștefan Gheorghiu – secția amante. Dacă îmi ajută Dumnezeu, poate prind un post de atașat economic la Montreal.

Roșia Today a intrat și în posesia unor discuții secrete din interiorul puterii pesediste și suntem în măsură să vă spunem ce numiri mai pregătește ex-guvernul Dăncilă pe ultima sută de metri.

Claudiu Iordache va fi numit secretar general al NATO. Sau cel puțin așa i-au promis. El oricum nu înțelege nimic. Lia Olguța Vasilescu va numită Numărul 1 Mondial în clasamentul WTA al celor mai bune jucătoare de tenis, devansând-o cu mult pe Simona Halep. Înainte de a părăsi guvernarea, Petre Daea va fi numit în locul lui Jean Claude Junker în fruntea UE. Fostul premier Mihai Tudose, actualmente la Pro România, va primi funcția de lider al Statului Islamic, în locul lui Abu Bakr Baghdadi, recent ieșit de la guvernare. Și, ultima pe listă, cu voia dumneavoastră, Gabriela Firea, care va fi numită șefă la Disney, fiindcă oricum prestația dumneaei din ultimele zile a fost demnă de desene animate.

La închiderea ediției am mai aflat că Ion Iliescu a refuzat numirea ca președinte al Uniunii Sovietice. Dar asta nu din motive de sănătate și vârstă, cum s-ar putea crede. Dumnealui a declarat că este gata să preia funcția abia după ce Revoluția bolșevică va învinge.

Acesta este un text satiric, iar opiniile autorilor nu coincid, neapărat, cu poziția Europei Libere