Roșia Today vă prezintă buletinul cultural al zilei:
Auzind că este vorba de cultură, doamna Viorica Dăncilă a promis că România va “devasta” la cultură țări precum Germania, Franța sau Anglia. Se pare că, în ședința de guvern, chiar a citit în semn de omagiu un fragment din Eminescu care i-a plăcut foarte mult în școala generală: “Nu e soare, dar e bine/ Și pe râu e numai fum/ Vântu-i liniștit acum/ Dar năvalnic vuiet vine/ De pe Teldrum.” În fine…
Tudorel Toader a promis că va aplica legea recursului compensatoriu cu celceleritate pentru a-i elibera din închisori pe oamenii de cultură Nicolae Steinhardt, Constantin Noica, Petre Țuțea și Alexandru Paleologu. Într-un exces de zel justitiar, Tudorel Toader a promis că le va face o „ievaluare” serioasă, atât lor, cât și operelor lor.
Orlando Teodorovici, sfătuit de geniul finanțelor și macro-economiei, Darius Vâlcov, a promis că va prăbuși din nou bursa de valori, ca să arate oamenilor că nu banii și milioanele de euro contează, ci cultura națională și elevarea spirituală a țării.
După discursul lui Donald Tusk la Ateneu, în care președintele Consiliului European a spus că a avut în familie o Dacie 1300, iar acum are o Dacie Duster, mai mulți băieți din Dorobanți și-au vândut Bentley-urile și Ferrari-urile și și-au cumpărat Loganuri. „Am făcut acest gest pentru a aduce un omagiu culturii române. Pentru noi, cultura și spiritualitatea e decât mașini, asta înțelegem, și am zis să fim cu cultura națională și să mergem, măcar o săptămână în Dacie, cum are barosanul ăla de Tusk, care este șef la Europa” , a declarat un băiat care ieșea azi dimineață praf dintr-un club din București .
Ion Iliescu a propus ridicarea unui monument al intelectualului român in Piața Universității. Grupul statuar va reprezenta un miner care îi trage cu o carte groasă în cap unui ochelarist cu barbă. Evocând momentele de înălțătoare trăire patriotică de la mineriade, Iliescu a spus: „Ce vremuri frumoase au fost! În anii 90, dialogul social și cultural se desfășura în stradă, muncitorii și intelectualii aveau contact direct, nemijlocit, schimbând idei si opinii, nu ca acuma, când nimeni nu mai citește o carte, toți stau pe Facebook, se înjură sau fac vlogging. Păcat! ”