Noi, la Roșia Today, am lucrat temeinic la pregătirea celei mai tari dezbateri electorale din ultima vreme. Președintele Iohannis s-a întâlnit să dezbată de unul singur marile probleme ale omenirii, țării, soției, oamenilor, românilor, răului, ramului. Culmea este că, foarte probabil, președintele Iohannis va câștiga detașat dezbaterea cu el însuși.
Ca să vorbim precum comentatorii de fotbal, va câștiga dezbaterea cu el la scor de neprezentare. Dar, chiar fiind convinși de acest deznodământ, noi am cules de la publicul larg câteva întrebări pentru domnul Klaus, pe care i le înaintăm aici, în rubrica noastră. Le dăm cuvântul unor simpli cetățeni. Să începem!
1) Bună ziua, mă numesc Calistrat Bujoi, profesor de filozofie la liceul din Făurei, în România, și ajutor de faianțar în Spania, unde am plecat la muncă. Vreau să adresez domnului președinte Iohannis următoarea interogație, având în minte statutul meu atât de contradictoriu de intelectual care muncește necalificat în Spania: „Care sunt mai buni ca taximetriști în Spania, domnule președinte: profesorii sau inginerii din România? (Vă rog să nu țineți partea profesorilor de fizică) Precizez că doresc un desen cu vectori. Mulțumesc. O să stau la coadă cinci zile să vă votez!
2) Mă numesc Cosmin Contra, un simplu mare fotbalist chiar și la celebra echipă AC Milan, și mai întâi aș dori să dedic rezultatul de 5-0 din meciul cu Spania, președintelui nostru. Am încasat câte un gol pentru fiecare an de mandat al domnului Klaus Iohannis, ca să ne arătăm în felul acesta recunoștința. Vreau să întreb așa: „Este adevărată și în politică vorba aia din fotbal care cică pe nemți îi bați doar când i-ai văzut urcați în autocar după al doilea mandat, terminat în 2024?”
3) Mă intitulez, ca nume și pronume, Liviu Nicolae Dragnea și vă deranjez de la Rahova: „Domnule Iohnnis, eu am decât o întrebare: îmi stă mai bine fără mustață sau cu mustață, cum eram înainte?”
4) Mă numesc, simplu, Viorica Vasilica Dăncilă, viitoare președintă a României și vreau să mă enervez pe Iohannis că are mari probleme în a pronunța diftongii. Ați observat că el, unde dă peste două vocale, le înmoaie, se fâstâcește și le strică? Zice mereu Ununea Uropeană, de exemplu. Așa că, dacă veneam cu el la dezbatere îl puneam să pronunțe frumosul cuvânt românesc format din patru vocale „oaie”.
5) Mă numesc Dan Barna și aș vrea să-i adresez lui Klaus o întrebare, pe baza unei ziceri de-ale mele, care m-a făcut celebru. Te rog să-mi spui, dragă Iohannis dacă e adevărată următoarea afirmație a mea: „Vreu să cred că, dacă eram eu, Dan Barna, președintele României, atunci Klaus Iohannis nu mai era și el președintele României?”
6) Mă numesc Florin Cîțu, ministru de Finanțe și vă întreb așa: „Domnule președinte, sigur vreți salariul în mărci germane, cum mi-ați cerut când m-ați pus ministru? Eu știu că leul se devalorizează, dar mărci vest-germane chiar nu mai găsesc, nici măcar la racheții sîrbi.”
7) Mă numesc Mircea Geoană, iar Klaus a fost propunerea mea de prim-ministru al PSD acum fix zece ani. Întrebarea mea, de aici, de la NATO, este simplă: „Klaus, dragostea mea, acum, dacă ai ajuns tu președinte, mă pui pe mine prim ministru?”
Lista cu întrebări este mult, mult mai lungă, dar nu are rost să le mai scriem, deoarece știm că lista cu răspunsuri este mult, mult mai scurtă și sunt scrise de mult.
Acesta este un text satiric, iar opiniile autorilor nu coincid, nepărat, cu poziția Radio Europa Liberă