Roșia Today News - Știri care ne-au făcut să râdem

După ce sectoarele 2 și 3 ale Capitalei au rămas fără apă caldă și căldură, primarul general Gabriela Vrânceanu Firea a acuzat guvernul Orban de sabotaj.

De cealaltă parte, liberalii spun că Firea a investit în iepurași, baloane și confetti, în loc să reabiliteze rețeaua de termoficare. Ca să tranșeze disputa de partea adevărului, primarul general a decis să le acorde titlul de cetățean de onoare doamnelor Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Dida Drăgan și Angela Similea. Cele patru artiste vor cânta gratuit în casele cetățenilor rămași fără apă caldă și căldură, până când vor reuși să-i determine să voteze cu singurul candidat care de aproape patru ani le dă vorbe, spectacole și circ pe gratis.

Dacă PNL îl va desemna pe Brad Pitt drept candidat la primăria Capitalei, așa cum sugerează actualul edil-șef, atunci Gabriela Vrânceanu Firea, ca să contracareze, își va face operații estetice ca să semene perfect cu Angelina Jolie, iar lupta pentru primărie să fie egală.

Moțiunea de cenzură care a dărâmat guvernul după doar trei luni de la instalare ar putea să nu ducă neapărat la alegeri anticipate. Pe de altă parte, Ludovic Orban a primit cu reticență propunerea președintelui Klaus Iohannis de a forma un nou cabinet. ”Guvernul Orban 1 mi-a lăsat o grea moștenire. Dacă pică și guvernul Orban 2, nici nu vreau să mă gândesc ce lasă în urmă. Va trebui să dau din nou vreo 40-50 de ordonanțe de urgență într-o singură noapte, ca să îndrept greșelile pe care le va face.”, a declarat premierul Orban doar pentru Roșia Today.

Pentru patru ani de mandat, un fost parlamentar primește o pensie de minimum 2.000 de lei, în vreme ce un român de rând primește în medie 1.373 de lei după 35 de ani de muncă. Așadar, un singur an muncă al unui deputat sau senator face cât 9 ani ai unui individ oarecare. De aceea credem că ar fi corect ca printr-o ordonanță de urgență să se îndrepte această inegalitate. Ori să se elimine pensia specială a parlamentarilor, ori toți românii să fie, prin rotație, parlamentari.

În calitate de unic candidat, Marian Oprișan a fost ales în unanimitate șef al PSD Vrancea. Colegii de partid spun că un om mai onest, care să-și fi făcut averea din muncă cinstită, cu greu ar putea fi găsit în rețeaua de baroni locali social-democrați. Oprișan declară că în cei 28 de ani de când conduce destinele vrâncenilor, n-a reușit să aducă o autostradă spre Moldova întrucât, spre deosebire de Liviu Dragnea, nu a avut o firmă de construcție ca TelDrum, iar tot ce a reușit să facă pentru județul Vrancea este pe numele mamei sale și nu poate răspunde în numele ei la nicio întrebare.

Primarul Petre Țone spune că dacă nu bei alcool este foarte dificil să-ți petreci timpul liber în Oltenița. Întrebați dacă este adevărat, un grup de bețivi de la bufetul gării din oraș au spus că e fals, deoarece ei nu beau ca să-și petreacă timpul liber ci ca să uite de primarul lor care spune asemenea prostii.