Rusia va începe desfășurarea de arme nucleare tactice în Belarus după ce instalațiile vor fi gata în perioada 7-8 iulie, a declarat vineri președintele Vladimir Putin într-o întâlnire cu omologul său din Belarus, Alexandr Lukașenko, într-o întâlnire pe care cei doi au avut-o la Soci, în Rusia.
„Deci totul este conform planului, totul este stabilit”, ar fi spus Putin, potrivit Kremlinului.
Cei doi lideri au convenit anterior asupra planului de a desfășura rachete nucleare rusești cu rază scurtă de acțiune terestre pe teritoriul apropiatului Moscova, unde vor rămâne sub comanda rusă.
Rusia și Belarus au semnat la sfârșitul lunii mai un acord pentru transferul de arme nucleare tactice ale Moscovei în țara vecină. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu a declarat că acestea vor fi controlate de către forțele rusești.
El a mai spus că acordul vine în contextul în care amenințările la granițele vestice ale celor două state sunt în creștere.
Autocratul Alexandr Lukașenko a declarat atunci că a fost, deja, stabilit atât numărul armelor cât și locul unde vor fi amplasate acestea.
Armele nucleare tactice ar urma să fie depozitate la granița Belarusului cu Polonia.
Rusia a anunțat încă din luna martie că ar putea înființa un depozit nuclear în Belarus, ceea ce a stârnit îngrijorare și revoltă la nivel internațional, chiar dacă la acea vreme nu existau indicii cu privire la intenția de a folosi focoasele nucleare, tactice, în Ucraina.