Ucraina a încercat să atace peste noapte Moscova cu zeci de drone, au declarat duminică autoritățile ruse, transmite Associated Press.
Atacul pe care l-ar fi lansat Ucraina are loc la doar o zi după ce Rusia a lansat ceea ce oficialii ucraineni au descris drept cel mai amplu atac cu drone asupra Kievului de la declanşarea invaziei ruseşti.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, apărarea antiaeriană rusă ar fi doborât cel puțin 24 de drone deasupra regiunii Moscovei – care înconjoară, dar nu o include capitala – și a a altor patru provincii din sud și vest, conform celor transmise de Ministerul rus al Apărării și de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, pe canalul de comunicare Telegram, notează agenţia de presă.
Oficialii ruşi nu au făcut trimitere la vreo victimă.
Andrei Vorobyev, guvernatorul regiunii Moscova, a transmis pe Telegram că loviturile cu drone au afecat trei clădiri din regiune, menţionând că nimeni nu a fost rănit.
În acelaşi timp, o dronă s-ar fi prăbușit într-un bloc de locuinţe cu 12 etaje, în orașul Tula din vestul Rusiei, la aproximativ 180 de kilometri (113 mile) sud de Moscova. Un locuitor a fost rănit uşor, fiind înregistrate pagube limitate, potrivit guvernatorului local Aleksei Dyumin.
Pentru scurt timp, aeroporturile Vnukovo și Domodedovo din Moscova ar fi fost, de asemenea, închise pentru scurt timp din cauza atacului cu drone, conform agenției de știri de stat ruse Tass., citate de AP. Ambele păreau să-şi reluat operațiunile normale în cursul dimineţii, conform datelor de la portalurile internaționale de urmărire a zborurilor.
Pe conturile ruseşti de Telegram au apărut speculaţii tipul de drone folosit de armata ucraineană ar fi fost unul nou, existând unele asemănări cu dronele de fabricaţie iraniană utilizate de armata rusă în atacurile îndreptate împotriva Ucrainei.
Până duminică târziu, oficialii ucraineni nu au recunoscut sau comentat atacurile.